Poezia, scrisă la 1 iunie 1674, este de fapt o odă (foto) dedicată prietenului său Franciscus Pariz Papay, cu ocazia obţinerii de către acesta a titlului de doctor în medicină. Deşi ortografia odei are influenţe maghiaro-săseşti, toate cuvintele ei sunt de origine latină.
Mihai Halici, născut pe 9 octombrie 1643 la Caransebeș, a fost un cărturar umanist, poet, autor al unui vocabular românesc-latinesc, Dictionarium valachico-latinum, cu 5.000 de cuvinte.
Scris cu litere latine şi cu ortografia ungaro-săsească obişnuită în cercurile românilor calvini, dicţionarul este foarte valoros întrucât redă limba ţărănească din Banat.
Însemnătatea acestei lucrări nu stă numai în bogăţia materialului lexical ci, mai ales, în faptul că pentru întâia oară se pune alături, într-o lucrare lexicografică, limba română cu cea latină din care s-a născut.
Mihail Halici a făcut studiile primare la Caransebeș, iar pe cele secundare le-a urmat la gimnaziul reformat din Sibiu, apoi la gimnaziul academic reformat din Aiud. După ce a finalizat studiile secundare, a plecat în străinătate, cerând în 1665 înscrierea la universitatea din Nürnberg.
După finalizarea studiilor superioare, s-a reîntors acasă şi a preluat conducerea şcolii reformate din Orăştie. Avea o bibliotecă de peste 500 de volume, ca dovadă a preocupărilor sale culturale.
Se autointitula „Valachus Poeta”, mai aflăm din Enciclopedia României.
Se pare că a murit în 1712 la Londra, dar este doar o bănuială.
Istoricul N. Drăganu arată, într-un studiu despre viața lui Halici, că în arhiva liceului reformat din Orăștie exista o lucrarea manuscrisă în care se spunea:
„În 1674 Mihai Halici de Caransebeș, refugiindu-se în Sibiu și, ca un dornic de știință, pregătindu-se să meargă la o universitate străină, în cazul în care i s-ar întâmpla acolo moartea, și-a lăsat o parte din avere particulei din Orăștie; din aceasta s-au adunat 1712 fl. 40 dr. și, afară de aceștia, 17 mărci și 5 peseta argint; testamentul se găsește și astăzi în arhiva școlii. Că a murit în străinătate ori s-a întors acasă, și dacă s-a întors ce s-a ales din el, nu se poate ști. Testamentul i l-a deschis, în 1712, magistratul din Sibiu”.
