Virgil Ierunca (pseudonim al lui Virgil Untaru), critic literar, poet, eseist, jurnalist şi editor, s-a născut la 16 august 1920, în comuna Lădeşti din judeţul Vâlcea.
A învăţat la Liceul Alexandru Lahovari din Râmnicu-Vâlcea, apoi la Liceul Spiru Haret din Bucureşti, unde, în 1939, şi-a luat bacalaureatul. Licenţiat, în 1943, al Facultăţii de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti.
Încă din timpul studenţiei devine, în 1939, redactor la ziarul Timpul, unul dintre cele mai importante cotidiene bucureştene din acea vreme.
Debutează în Jurnalul literar al lui G. Călinescu cu articolul „Tolstoi critic de artă” (1939), semnat cu pseudonimul Virgiliu Angelli.
Între anii 1940-1944 a colaborat la săptămânalul Vremea, unde deţinea rubrica intitulată „Caiete francize”.
În 1942 a editat propria sa revistă literară, „Albatros”, a cărei apariţie a fost întreruptă de cenzură pentru tendinţele ei democratice, iar în anul 1943 a semnat articole în ziarul Ecoul şi a colaborat la revistele Kalende şi Preocupări literare.
În 1947, Virgil Ierunca, în colaborare cu Ion Caraion, a scos revista Agora, publicaţie de cultură internaţională, care a fost suprimată după primul număr de cenzura comunistă.
În Franța
Primind o bursă din partea guvernului francez, Virgil Ierunca a părăsit România în decembrie 1946.
S-a stabilit definitiv în Franţa, unde a desfăşurat o bogată activitate culturală. Între anii 1952-1975 a fost redactor cultural în cadrul emisiunilor pentru străinătate ale Radiodifuziunii Franceze („Cronica ideilor”) şi redactor al emisiunii în limba română (conform volumului „Semnul mirării”, de Virgil Ierunca, apărut la Editura Humanitas în 1995).
Începând din 1975 a fost cercetător la Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică (Centre National de Recherches Scientifiques), secţia de filozofie şi estetică, precum şi colaborator al postului de radio Europa Liberă (emisiunile culturale „Actualitatea culturală românească” şi „Povestea vorbei).
A fost şi redactor la unele reviste literare româneşti din străinătate, cum ar fi Luceafărul (1948-1949), sub egida lui Mircea Eliade, Caiete de dor (1951-1957), România muncitoare, Fiinţa Românească (1963-1968), Limite (1969-1986), Ethos (1973-1986).
Denunțarea comunismului
În calitate de secretar de redacţie al ziarului Uniunea Română, editat la Paris de generalul Nicolae Rădescu, Ierunca a participat activ la denunţarea dictaturii comuniste din România.
A colaborat intens cu publicaţiile româneşti din exil, în special cu revista România, organul Comitetului Naţional Român de la Washington, editat de Constantin Vişoianu.
De asemenea, a editat la Roma, împreună cu Mircea Popescu, „Revista scriitorilor români”. A elaborat totodată articole despre cultura românească în mai multe dicţionare şi enciclopedii apărute în Franţa şi în Germania.
Dintre volumele sale publicate în limba română amintim: Româneşte Piteşti. Volumul Româneşte (1964) se naşte din „obligaţia morală a strigătului” de protest împotriva derivei ideologice a intelectualilor rămaşi în ţară, în vreme ce Piteşti (1981) e un documentar de penitenciar zguduitor, foarte bine primit de public pe fondul uriaşului val de interes stârnit de „Arhipelagul Gulag” al lui Soljeniţîn. A scris şi poezii.
Din 1990, Virgil Ierunca a revenit periodic în ţară. A fost ales membru de onoare al Uniunii Scriitorilor, care i-a acordat în 1991 Marele Premiu pentru Opera Omnia.
Virgil Ierunca a fost căsătorit cu criticul literar Monica Lovinescu (1923-2008). În 1999 Monicăi Lovinescu şi lui Virgil Ierunca le-a fost conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Comandor „pentru curajul şi tenacitatea cu care nu au încetat să lupte pentru valorile adevărului, culturii şi libertăţii”.
Odihna veșnică
Virgil Ierunca a încetat din viaţă în cursul nopţii de 28 spre 29 septembrie 2006, la Paris. La 25 aprilie 2008, urna funerară a Monicăi Lovinescu şi cea a lui Virgil Ierunca au fost aduse în ţară, fiind depuse la Ateneul Român, unde a avut loc un moment comemorativ, apoi la Casa Lovinescu din Bucureşti.
La 16 mai 2008 cele două urne funerare au fost depuse în cripta familiei de la Cimitirul Grădini din Fălticeni.
În 2011 Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a primit documente şi manuscrise din arhiva privată a familiei Monica Lovinescu-Virgil Ierunca, donate de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, urmând ca acestea să constituie fondul arhivistic„Monica Lovinescu – Virgil Ierunca”, în cadrul arhivei exilului românesc deţinută de IICCMER.
