Pe lângă activitățile deja obișnuite ale mafiei, care-și obținea uriașele venituri din afaceri de jocuri de noroc ilegale, din rețele de bordeluri, ori taxe de protecție, traficul ilegal de băuturi alcoolice a devenit, în acei ani ai prohibiției, un izvor nesecat de dolari.
La 16 ianuarie 1920, a intrat în vigoare „Legea prohibiţiei”, care a interzis fabricarea şi consumul băuturilor alcoolice şi care a fost în vigoare până la 5 decembrie 1933.
Prohibiţia s-a încadrat în tiparele unui fenomen social complex şi s-a manifestat în prima parte a secolului XX, în Canada (1900-1948), Finlanda (1919-1932) şi Statele Unite (1919-1933), unde acest fenomen a însemnat interzicerea vânzării şi transportării băuturilor alcoolice, precum şi stoparea importurilor şi a exporturilor ce aveau ca obiect astfel de băuturi.
Legea Volstead
Pentru a opri consumul mare de alcool din SUA, considerat de mulţi oameni politici americani, ca fiind sursa diferitelor probleme ale societăţii americane din acel moment, la 16 ianuarie 1919, a fost adoptată Legea Prohibiţiei, care mai era cunoscută şi sub numele de Legea Volstead, după iniţiatorul său, Andrew Volstead, senator republican din statul Minnesota.
Legea interzicea producerea şi comercializarea oricăror băuturi care aveau o alcoolemie mai mare de 0,5% şi a fost aprobată de Congresul Statelor Unite la 28 octombrie 1919, iar la 16 ianuarie 1920 a intrat în vigoare.
Această iniţiativă legislativă, completa Amendamentul XVIII din Constituţia Statelor Unite, şi a fost considerată drept „Experimentul Nobil”.
Perioada prohibiţiei a însemnat şi o întreagă mişcare socială pentru comercializarea ilegală a băuturilor alcoolice şi a reprezentat o veritabilă sursă de venit pentru multe dintre clanurile mafiote.
Ratificarea la 5 decembrie 1933 de către preşedintele SUA, Franklin Delano Roosevelt a Amendamentului XXI a pus capăt acestei perioade delicate din istoria poporului american.
