Campionatul Mondial de Şah din 1921, desfăşurat la Havana, oraşul natal al lui Capablanca, a debutat la 18 martie şi s-a încheiat la 28 aprilie, odată cu abandonul jucătorului german în vârstă de 52 de ani.
La acel moment, Capablanca, cu douăzeci de ani mai tânăr decât adversarul său, conducea cu nouă puncte, faţă de cele cinci ale lui Lasker.
Emanuel Lasker devenise campion mondial în 1894, reuşind să-şi apere titlul de cinci ori, cel mai recent în 1910.
De atunci, timp de zece ani, negocierile pentru organizarea unui nou meci decisiv între cei mai buni doi şahişti ai vremii au eşuat în mod repetat, fapt explicat parţial şi de izbucnirea Primului Război Mondial, în iulie 1914.
La rândul său, Capablanca se remarcase pe plan internaţional încă de la vârsta de 22 de ani, la campionatul de şah din 1911 de la San Sebastian. În acelaşi an, tânărul cubanez l-a provocat pe campionul en-titre la un meci pentru adjudecarea titlului de campion al lumii.
Lasker, însă, a decis să conteste standardele vremii, ce prevedeau necesitatea obţinerii a zece victorii pentru adjudecarea titlului suprem în şah.
Având în vedere că remizele erau din ce în ce mai des întâlnite la acest înalt nivel, un meci pentru titlul mondial putea, teoretic, să dureze luni întregi.
Şahistul german nu era încântat nici de locul propus pentru disputarea meciului, preferând să evite clima tropicală a Havanei.
Emanuel Lasker a propus disputarea a maxim de 30 de jocuri, cu tot cu egaluri, câştigător urmând să fie declarat jucătorul care avea două victorii în plus.
În replică, Raúl Capablanca a contestat regula celor două victorii, considerând că diferenţa ar fi prea mică pentru a îndreptăţi atribuirea titlului de campion mondial.
Nereuşindu-se atingerea unui numitor comun, meciul decisiv dintre cei doi giganţi ai şahului a fost amânat până la punctul în care s-a crezut că nici nu va mai avea loc.
Ipoteză cu atât mai credibilă cu cât, în 1912, performanţele senzaţionale reuşite de polonezul Akiba Rubinstein, triumfător în cele mai importante turnee ale anului, îl recomandau ca challenger pentru titlul mondial.
La finalul lui 1912, Lasker l-a contactat pe acesta în vederea organizării meciului decisiv, însă dificultăţile financiare şi, ulterior, debutul primei conflagraţii mondiale le-au încurcat planurile.
Jocul sub aşteptări al lui Rubinstein de la turneul din Sankt-Petersburg, în aprilie 1914, unde s-a clasat pe locul al şaptelea, cu şase poziţii în spatele lui Capablanca, a înlăturat definitiv ipoteza unei finale Lasker-Rubinstein.
Varianta Lasker-Capablanca a revenit în centrul atenţiei.
Discuţiile în vederea concretizării mult-aşteptatei confruntări au fost reluate în 1920, dar fără sorţi de izbândă.
Exasperat, campionul german a anunţat că renunţă la titlu, numindu-l pe Capablanca succesorul său.
„Ai câştigat titlul nu prin formalitatea unei provocări, ci prin măiestria ta strălucitoare”, i-a transmis Lasker lui Capablanca.
Era evident, însă, că deşi Lasker avea tot dreptul să renunţe de la titlul de campion mondial, nimic nu îl îndreptăţea să numească, de la sine putere, un alt jucător în locul său.
Într-un final, în august 1920, cele două părţi au convenit să organizeze meciul în 1921, în capitala Cubei.
Urmau să joace 24 de partide, iar primul care acumula 12 puncte şi jumătate sau opt victorii devenea campion mondial.
În eventualitatea unui scor de 12 la 12, Capablanca ar fi intrat în posesia titlului, Lasker considerându-se challenger.
Emanuel Lasker a abandonat meciul după 14 partide, pierzând de patru ori şi nereuşind nicio victorie.
Performanţa lui Capablanca de a intra în posesia titlului mondial fără să piardă nici măcar o partidă nu a putut fi egalată timp de peste opt decenii. Cele 14 partide pot fi urmărite la adresa http://www.chessib.com/lasker-capablanca-all-games-world-championship-1921.html.
José Raúl Capablanca avea să păstreze titlul suprem în şah din 1921 până în 1927, când a trebuit să se încline în faţa rusului Alexandr Alehin.
Sursa: Agerpres
