Textul, intitulat „Skazanie o Drakule voevode“, adică „Povestire despre Dracula voievod“, a fost redactat la circa zece ani de la moartea lui Vlad Ţepeş.
Este vorba de manuscrisul miscelaneu al călugărului copist Eufrosin de la mânăstirea rusă Kirillo-Belozerski, în care este inserat un capitol intitulat „Skazanie o Drakule voevode“, adică „Povestire despre Dracula voievod“.
Datele menționate în compilațiile sale de Eufrosin, sunt cuprinse între anii '60 și '90 ai secolului al XV-lea, ultima menționată fiind din octombrie 1491, scrie certitudinea.ro.
„În cea mai mare parte, versiunea slavă a Povestirii despre Dracula voievod este o colecţie de anecdote, cu caracter literar şi istoric, despre Vlad Ţepeş. (…) În primul paragraf al capitolului se echivalează numele «Dracula» cu «diavol»” Iar în încheiere se află însemnarea, reprodusă şi ea mai sus, cu privire la data probabilă a redactării şi cea a copierii manuscrisului (1468 şi 1490). Din capul locului, la o lectură cât de cât atentă a textului, se pot determina în interiorul lui două secţiuni. (…) Acest autor anonim s-a informat asupra împrejurărilor în care a fost luat prizonier Vlad Ţepeş, asupra eliberării lui, a familiei, a ultimei domnii şi a morţii lui. Cu toate aceste date, el a completat legendele care circulau oral despre domnul Ţării Româneşti, alcătuind în final o operă literară şi istorică în întregime originală“, arată Ştefan Andreescu, în volumul „Vlad Ţepeş Dracula“, citat de antena3.ro.
Vlad este ca un fel de dictator al legii, plin de duh, care impune un cod moral sever, cu metode neobișnuit de crude, dar justificate. Dracula este, de asemenea, prezentat ca fiind extrem de curajos. Astfel, el le spune trupelor sale, într-un discurs: „Cei care se tem de moarte, nu ar trebui să mă urmeze!”. În acest sens, Vlad devine prototipul principelui viteaz și justițiar, comentează certitudinea.ro.
Una din trăsăturile dominante ale lui Vlad Ţepeş a fost vitejia. ”Când a fost asasinat, înainte de a-şi da duhul, ar fi reuşit totuşi să ucidă „cu sabia sa, pe cinci dintre ucigaşii săi …”.
Din textul slav reiese şi orgoliul puternic al lui Vlad Ţepeş. Astfel, el pedepseşte crunt pe solii turci care nu se descoperă în faţa sa, deşi ei veniseră din partea prea-puternicului sultan, nici că era vorba de un binecunoscut obicei al ţării lor.
Potrivit legendei slave, Ţepeş era un om drept, care nu tolera nici o încălcare a legii în ţara sa, pedepsind aspru pe oricine ar fi săvârşit-o, fără să ţină seama de rangul sau averea lui.
El nu tolera nici moravurile uşoare. „Tot atât de aspru pedepsea el lenea şi moravurile uşoare, oriunde le întâlnea. Urmarea fermităţii măsurilor luate a fost că era atât de temut, încât călătorii, pe vremea lui, puteau bea apă la o fântână dintr-un loc pustiu cu „o cupă mare şi minunată de aur,” fără ca nimeni să îndrăznească să o fure.
Se poate spune chiar, în plus, că era mărinimos cu cei despre care credea că merită.
Vlad Ţepeş era văzut, în textul slav, ca un prinţ care a impresionat prin lupta dusă contra turcilor, viteaz şi înţelept, aspru dar drept şi mărinimos, pătruns de orgoliul de mare conducător, autonom şi dârz în păstrarea acestei poziţii.
Povestirea slavă prezintă aproape 20 de întâmplări despre voievod.
