Suit pe tron pe 2 martie 1855, la vârsta de 37 de ani, Alexandru al II-lea este conștient de întârzierea țării sale și se angajează imediat pe calea reformelor.
Însă, pe 4 aprilie 1866, un student, Dmitri Karakosov, trage asupra lui și îl ratează de puțin.
Acest prim atentat împotriva persoanei sfinte a țarului consternează întreaga țară.
Un nou atentat are loc pe 1 iunie 1867, cu ocazia unei vizite a suveranului la Paris.
Alexandru al II-lea, tulburat, întrerupe reformele liberale și începe o serie de aventuri militare în Balcani, Caucaz și Siberia.
În rândurile studenților anarhiști, agitația nu se potolește. Serghei Neceaiev, fiu de țăran, discipol al lui Mihail Bakunin și al lui Pierre Proudhon, proclamă în al său Catehism revoluționar aneantizarea statului și asasinarea opozantului.
Mulți tineri burghezi își propun să meargă la mujicii de la țară și să-i cheme să se răscoale împotriva guvernului. Acest „Marș către popor” se transformă într-o mascaradă.
O organizație revoluționară secretă, „Zemlia i Volia” („Pământ și Libertate”) se naște din acest eșec în 1874. Scopul său este radical: revoluționarii nu trebuie să conteze decât pe ei înșiși pentru a pune capăt autocrației.
Pe 9 ianuarie 1878, o tânără, Vera Zasulici, trage asupra generalului Trepov, șeful poliției. Procesul se întoarce însă împotriva victimei, celebru pentru brutalitatea sa. Tânpra Vera este achitată.
Urmează o emulație printre revoluționari. Alte antentate au loc împotriva reprezentanților poliției și justiției.
Asupra țarului însuși se trag câteva focuri de arme de către un exaltat, pe 2 aprilie 1879, lângă palatul său.
Cu această ocazie se naște o nouă organizație revoluționară, „Narodnaia volia” („Voința poporului”). Această își asumă ca obiectiv asasinarea țarului.
Țarul este de acum hărțuit ca o fiară sălbatică. Scapă de un atentat care distruge trenul suitei sale, altă dată de o explozie care răvășește salonul palatului și face unsprezece victime printre soldații din garda sa.
Printr-un decret din 12 februarie 1880, țarul îi încredințează puteri dictatoriale contelui Loris-Melikov, erou al războiului cu otomanii, cu misiunea de a eradica nihilismul și de a încheia reforma instituțiilor. El însuși abia scapă pe 20 februarie de un atac cu revolver.
Pe 18 iulie 1880, țarul se căsătorește în secret cu tânăra sa amantă. În dorința de a o încorona împărăteasă, visează la noi reforme care să îi atragă simpatia populară.
Se pregătește așadar să reia demersul abandonat din tinerețe, instituind comisii de notabilități pentru a pregăti instaurarea monarhiei constituționale.
Se opun însă patru teroriști din grupul „Narodnaia volia”. Sunt tineri burghezi fanatizați de ura împotriva aristocrației.
Printre ei, Sofia Perovskaya, fiică a fostului guvernator militar al Sankt-Petersburgului! Arestarea amantului ei, Jeliabov, o îndârjește și mai mult.
Data fatidică este stabilită pentru 13 martie 1881 (1 martie, conform cu calendarul iulian, pe atunci în vigoare în Rusia).
Țarul este avertizat de planul unui atentat după arestarea lui Jeliabov. Însă nu vrea să renunțe să asiste la schimbarea duminicală a gărzii.
Înainte de a merge, semnează convocarea comisiilor care urmau să modifice constituția și să reformeze monarhia.
După schimbarea gărzii, cuplul imperial se angajează pe cheiul Ekaterina. Acolo sunt postați patru aruncători de bombe aflați sub ordinele Sofiei Perovskaya.
Suveranul scapă de o primă bombă. Înaintează printre morți și răniți și vrea să i se adreseze teroristului. În acel moment, un complice aruncă a doua bombă. Aceasta îi este fatală țarului, care moare în acea după amiază. Teroristul este și el ucis de bombă.
Moartea țarului și urcarea pe tron a fiului său, cu numele de Alexandru al III-lea, provoacă revenirea autocrației și sfârșitul reformelor.
Care ar fi fost totuși istoria Rusiei și a lumii dacă Alexandru al II-lea nu ar fi fost ucis și ar fi reușit să instituie monarhia constituțională? Ar mai fi avut loc în acest caz revoluția bolșevică?
