El a rămas în istorie nu doar pentru bravura cu care a rezistat asediului otoman ci și pentru ultimul său discurs ținut în fața ofițerilor săi, înainte de căderea Constantinopolului, pe 29 mai 1453.
Imperiul Bizantin se afla în declin încă din 1204, când A Patra Cruciadă catolică a distrus și jefuit Constantinopolul, la fel de sângeros cum aveau să o facă și păgânii.
În anul 1453, împăratul nu mai controla decât împrejurimile Constantinopolului și o parte din Peloponez.
Cu toate acestea, armata de peste 100.000 de militari a otomanilor a avut nevoie de 53 de zile să înfrângă defensiva celor 7.000 de bizantini.
Când zidurile Constantinopolului au fost în sfârșit străpunse, Constantin al XI-lea știa că nici el, nici restul membrilor curții, nici cetățenii de rând nu trebuie să se aștepte la vreo urmă de milă din partea invadatorilor.
Totuși, a refuzat să fugă în Italia, așa cum o făcuseră generalii genovezi care participaseră la apărare, sau numeroși civili din oraș.
A preferat să moară luptând pe străzile Constantinopolului. Nu înainte de a rosti un ultim discurs. Unul dintre cele mai cutremurătoare din istorie. Iată-l:
„Prea nobili conducători, iluștri tribuni, generali, curajoși camarazi oșteni și prea cinstiți cetățeni!
Știți prea bine că ceasul a sosit: dușmanul credinței noastre dorește să ne prigonească și mai mult, pe mare și pe uscat, cu toate mașinile și tacticile sale, pentru a ne ataca cu întreaga sa forță de asalt, ca un șarpe care este gata să-și scuipe veninul. Se grăbește să ne înghită, ca un leu sălbatic.
Din acest motiv, vă implor să luptați ca niște bărbați cu inimi curajoase, așa cum ați făcut de la începutul acestei zile, împotriva dușmanilor credinței noastre.
Las în mâinile voastre glorioasa, faimoasa, respectata, nobila, strălucitoarea Regină a tuturor orașelor, patria noastră.
Știți prea bine, frații mei, că avem patru porunci care ne obligă să preferăm moartea în locul supraviețuirii: prima, credința și evlavia noastră; a doua, patria noastră; a treia, împăratul uns de Dumnezeu; a patra, rudele și prietenii noștri.
Ei bine, fraților, dacă fie și numai pentru una din aceste porunci trebuie să luptăm, cu atât mai responsabili suntem să luptăm pentru toate patru, așa cum bine puteți înțelege.
Dacă Dumnezeu acordă victoria păgânilor din cauza păcatelor mele, ne vom da viețile pentru credința noastră sfântă, pe care Hristos ne-a lăsat-o împreună cu sângele Său.
Acesta este cel mai important lucru de pe lume. Dacă cineva câștigă lumea întreagă dar își pierde sufletul, ce câștig va avea?
În al doilea rând, vom fi lipsiți de o asemenea patrie binecuvântată și de libertatea noastră.
În al treilea rând, imperiul, faimos în trecut, dar acum umil, căzut și ostenit, va fi condus de un tiran și de un necredincios.
În al patrulea rând, vom fi despărțiți de dragii noștri copii, de soții și de rude.
Din aceste motive, camarazi soldați, pregătiți-vă, stați hotărâți și rămâneți curajoși pentru mila lui Dumnezeu!
Luați exemplu de la cei câțiva elefanți cartaginezi și de la modul în care au împrăștiat numeroasa cavalerie romană cu zgomotul și cu înfățișarea lor.
Dacă un animal lipsit de grai pune un altul pe fugă, noi, stăpânii cailor și ai animalelor, putem cu siguranță să facem mai mult împotriva dușmanilor noștri care înaintează, deoarece sunt niște animale stupide, mai răi decât porcii.
Arătați-le scutul vostru, săbiile, săgețile și lăncile voastre, imaginați-vă că sunteți o ceată de vânători hăituind niște mistreți, pentru ca păgânii să afle că au de-a face nu cu niște animale mute, ci cu stăpânii și seniorii lor, urmașii grecilor și ai romanilor.
Știți prea bine că acest sultan păgân, dușmanul credinței noastre sfinte, a călcat fără motiv tratatul de pace pe care îl aveam cu el și a ignorat fără ezitare numeroasele sale jurăminte.
Deodată, a apărut și a construit castelul său în vecinătatea Asomatosso, pentru a putea să ne provoace distrugeri zilnice.
Apoi, a pus foc fermelor noastre, grădinilor, parcurilor și caselor noastre, în timp ce ucideau și înrobeau pe toți frații noștri creștini pe care îi întâlneau în cale.
A rupt tratatul de prietenie.
A legat prietenie cu locuitorii Galatei, mizerabilii se bucură de asta, deoarece ingnoră parabola cu fiul fermierului care frigea melci și zicea: «O, stupidă creatură…».
Ei bine, fraților, de când a început asediul și blocada, în fiecare zi își deschide gura uriașă și caută o ocazie să ne înghită, la fel ca și această cetate, întemeiată de trei ori binecuvântatul Constantin cel Mare și închinată Prea Curatei Maici a lui Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria.
Ea a devenit Regina orașelor, scutul și sprijinul patriei noastre, adăpostul creștinilor, nădejdea și bucuria noastră, și era odată mândră și înfloritoare ca un trandafir pe câmp.
Vă spun că această cetate a stăpânit întreaga lume. Ea a pus la picioare Pontul, Armenia, Paflagonia, ținuturile amazoniene, Capadocia, Galatia, Media, Colchisul georgian, Bosforul, Albania, Siria, Cilicia, Mesopotamia, Phoenicia, Palestina, Arabia, Iudeea, Bactria, Sciția, Macedonia, Tessalia, Boeția, Locris, Aetolia, Arcarnania, Ahaia, Peloponezul, Epirul, Iliria, Lykhnites, Adriatica, Italia, Toscana, Celții și celții galateni, Spania până la Cadiz, Libia, Mauritania, Etiopia, Beledes, Scuda, Numidia, Africa și Egiptul.
Acum, el vrea să o înrobească și să arunce jugul asupra Stăpânei Orașelor, asupra sfintelor noastre biserici, unde Sfânta Treime a fost închinată, unde Sfântul Duh a fost cântat în imne, unde au fost auziți îngerii lăudând în cântări dumnezeirea și întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, vrea să o transforme în capiști ale blasfemiei sale, capiști ale unui profet nebun și mincinos, Mahomed, și în grajduri pentru caii și cămilele sale.
Gândiți-vă, deci, fraților și camarazi de arme, cum pomenirea morții noastre, a amintirii, faimei și libertății noastre poate rămâne vie în veci.”
