„Mor pentru patria mea, am conştiinţa curată. Dumneavoastră, ca ofiţer, veţi înţelege că mi-am făcut numai datoria patriotică atunci când am luat poziţie faţă de prostia nelegiuită cu care Hitler a dus Germania la pieire. A fost inutil, pentru că astăzi ştiu că Germania va dispare, am ştiu acest lucru încă din anul 1942”.
„Führerul e mort!”
Canaris fusese arestat din vila sa după atentatul ratat la viața lui Hitler al colonelului Stauffenberg din 20 iulie 1944.
Pe tot parcursule acelei zile, amiralul Canaris, care fusese trecut pe linie moară în aprilie același an, nu a ieşit din vila sa. În jurul orei 15,30 a sunat telefonul. Era Stauffenberg. „Führerul e mort!”. Pentru câteva secunde colonelul nu auzi nici un sunet.
Apoi, răsună glasul obosit al amiralului: „Mort? Dumnezeule, cine a putut să facă aşa ceva… Ruşii?”, după care Canaris puse telefonul în furcă.
Stauffenberg, care-i telefonase de la aeroport, imediat ce se înapoiase de la „Bârlogul lupului”, se aştepta la alt răspuns. Puse exprimarea sa evazivă pe seama temerilor amiralului că linia sa telefonică este supravegheată de Gestapo.
La 22 iulie, Hansen, un fost subaltern al lui Canaris, îşi scria declaraţia la Gestapo, adăugând depoziţiei sale următoarele:
„Vinovat de toate e Canaris. El mi-a făcut legătura cu Olbricht, căruia, după ce l-a eliberat din funcţie pe Oster, i-a spus: poţi să vorbeşti orice cu Hansen, el mă va informa”.
Arestarea
Soneria de la intrarea vilei din Schlachtensee unde stătea Canaris zbârnâi a trea zi după atentat. Era după-amiază şi amiralul avea oaspeţi pe Erwin Delbrück, o rudă îndepărtată, şi pe baronul Kaulbars. În încăpere intră brigadeführer SD (Sicherheitsdienst) Walter Schellenberg; partida se încheiase…
Profitând de faptul că Gestapoul s-a orientat în special în direcţia complotiştilor care luaseră parte direct la puci, mareșalul Keitel a reuşit deturnarea traseului prestabilit pentru Canaris.
În februarie 1945, Canaris a fost încarcerat în lagărul concetrare de la Flossenbürg, în celula cu numărul 22 din clădirea roşie de cărămidă, izolată de lagărul propriu-zis.
I se aducea mâncare de la bucătăria detaşamentului de pază, nimeni nu-l deranja cu interogatorii şi nu era supus traiului deţinuţilor de rând.
Acolo a avut loc procesul și execuția.
Sursa: „Amiralul Canaris” de Jaroslav Kokoška
