Ultima supraviețuitoare din Mahalaua Boierească

 

Casa boierească ce a aparținut unui staroste al Focșaniului, conducător al primelor școli publice și fondator al primei Judecătorii a orașului, un nume sinonim cu prima modernizare instituțională a Focșaniului, “având plăcerile sufletului a sluji patriei ”, a supraviețuit peste 200 de ani pentru a-și spune azi povestea.

Casa Stamatin este imobil ridicat la începutul anilor 1800, necunoscut și nici bănuit că ar exista până acum. Este modelul de casă boierească tradițională din sudul Moldovei, neafectat de curentele europene din arhitectură atât de în vogă câteva decenii mai târziu.

Casa vine dintr-o epocă în care orașul nu avea clădiri cu destinație publică, primăria, judecătoria sau școala funcționând în casele boierilor care dețineau ranguri publice.

Casa “este alcătuită dintr-un apartament cu 5 odăi din pereți de zid, un beci de piatră încăpător de 1000 de vedre de vin și un alt apartament cu 3 odăi de zid, iar locul în mărime de 48 stânjeni domnești curmeziș, care împresoară și o grădină ce are destui pomi roditori, și de 44 stânjeni în lungul”. Cu excepția unor redecorări, casa a rămas aproape neschimbată astăzi.

Casa Stamatin făcea parte „Mahalaua boierească”, așa cum se numea odinioară zona aflată la granița dintre Focșanii Moldovei și cei ai Valahiei.

Pierdută în ignoranță și uitare, trecută printr-un faliment răsunător în epocă și ajunsă chiar în proprietatea unui cneaz a cărui nepoată a fost o apropiată intimă a lui Adolf Hitler, casa este repusă pe harta culturală a Focșaniului grație unui proiect cultural independent.

Starostele Focșaniului

Casa Stamatin se învecina cu curtea fraților Dăscălescu și era foarte aproape de biserica Stamatinești. Masivă, solidă, tăiată în linii drepte, simplă ca design, fără detalii de stil ori podoabe arhitecturale, casa este albă și acoperită cu tablă, cum era specificul pe atunci.

Este construită din cărămidă și piatră de râu, cu curte și beci mare, la oarece depărtare de drum. Săndulache Stamatin (1783-1837), așa cu ni-l indică Dimitrie Caian în monografia dedicată Focșaniului, este cel care a construit-o în “Mahalaua Boierească”.

Cu siguranță el este acel Stamatin din Focșanii Moldovei care era membru al partidei boierilor liberali, al “novatorilor și cărvunarilor” ce doreau adoptarea primului proiect de constituție din istoria țării, menit să limiteze puterea marilor boieri și să statueze pe baze și principii moderne noua realitate instituțională de după Revoluția lui Tudor Vladimirescu de la 1821.

În 1823 și 1829-1830 a fost starostele Focșaniului, considerată a treia funcție administrativă ca importanță în statul moldovean.

Pionier al vremurilor noi

După intrarea în vigoare a Regulamentului Organic, când trebuia și la noi să se înființeze primele instituții publice de sine stătătoare, boierul Stamatin a fost însărcinat cu conducerea atât a Judecătoriei (1 ianuarie 1832- 13 aprilie 1833), cât și a școlilor ținutului Putna (înlocuit în 1835 de Iordache Pruncu).

Era un pionier al vremurilor noi “având plăcerile sufletului a sluji patriei mele”. Servind drept exemplu personal într-o perioadă în care focșănenii nu prea voiau să își dea copiii la școală, prejudecățile fiind mari, Costin și Ștefanache au făcut parte din cei șase absolvenți promoția 1834 ai școlii publice începătoare din Focșani.

În 12 noiembrie 1832, în calitate de locțiitor al starostelui, în casa sa se întrunește toată floarea cea vestită a marilor boieri putneni ca să voteze pe unul de-al lor să reprezinte ținutul în Obișnuita Adunare Obștească de la Iași, prima formă de organ legislativ a Moldovei.

Autoritar, bun organizator, atent și la nevoile celor sărmani, nu a mai apucat să vadă cum prind viață străduințele sale.

Este înmormântat lângă altarul capelei familiei de pe strada Moldova, iar pe crucea mormântală de piatră din spatele acesteia se poate citi un gând pentru posteritate al boierului:

“Trecătorule privește, că aci odihnește țărâna unui muritor, carile a fost în lume trăitor ca și tine, iar acum nesimțitor, Săndulachi Stamatin biv vel [n.ns. fost mare] Spătar, după cum în viață m-am chemat, acum țărână și pământ s-a prefăcut în mormântul acesta.”

Trupa lui Matei Millo într-o “magazie de sare”

Deși obiceiul era ca mezinului să-i rămână casa familiei, Ștefanache, băiatul mai mare, este cel care o moștenește. După un stagiu de locțiitor de ispravnic de Putna, numit în 1842, Revoluția de la 1848 îl prinde ca deputat în Obișnuita Adunare Obștească a Moldovei.

Este o lungă perioadă ocârmuitorul de facto al ținutului Putna cu un mandat de conducere suprapus cu întreaga perioadă de domnie a principelui Grigore Al. Ghica.

La mijlocul lui 1851 face posibil ca trupa de actori a lui Matei Millo să dea 15 reprezentații la Focșani într-o “magazie de sare” cu “acompaniamentul instrumentelor unor boieri delitanți” în fața unui public entuziast ce nu a stat pe gânduri să plătească “un ermilic și mulți ar fi dat un galben de ar fi găsit loc”.

În plan educațional se afirmă ca inițiatorul înființării în 1855 a primei școli publice elementare în Odobești.

Își întemeiază o familie cu Elena Veisa, fata marelui boier Iacovache Veisa, sora lui Teodor Veisa, profesor universitar de Drept la Universitatea Iași și vicepreședinte al Senatului mult timp în anii 1870. După moartea soțului ea va părăsi împreună cu copii Focșaniul și se va muta cu copii la București.

Scrisoarea de mulțumire

Este un bun și înțelept conducător și va lăsa în urmă regrete chiar dacă nici acuzațiile și reclamațiile nu lipsesc. Se remarcă în acest sens Iordache Pruncu care va reuși și să îi ia locul în fruntea orașului pentru un timp. Așa se face că, la ieșirea din funcție, 186 de boieri și negustori focșăneni îi adresează public o scrisoare de mulțumire pentru cele înfăptuite cu privire la “îmbunătățirea celoru de nevoie a acestui oraș, și anume sprijinul comerciului, mai cu osebire în cele atingătoare de înlesnire cu megieșitul giudeț Slam Râmnic din Principatul Valahiei, îmbelșugare și, pre cât vremea au iertat, eftinătatea obiectelor de îndestulare a orașului, siguranța publică despre orice pătimiri grele și conflicte, iar mai presus de toate purtarea dumitale în sânul [n.ns. comunității] ei ca un frate prin popularitate”.

Devine mai clar de ce generațiile următoare au “păstrat în suvenir” acest nobil nume, atribuindu-l unei străzi și unui parc din oraș.

Împrumuturi fără măsură

Confirmând modul de a fi al familiei, în plan personal nu se mai dovedește un așa bun administrator. Se împrumută fără măsură din depozitul Judecătoriei și al Tribunalului, de pe la mai toți prietenii sau rude cu caftan, nu restituie la termen banii și, ca rezultat, va vinde forțat moșia Ivăncești lui Ștefan Dăscălescu, iar casa părintească prințului Dimitrie A. Cantacuzino.

Aceasta din urmă cu prețul de 40.000 lei. Iată și explicația faptului că primul nume al străzii Spitalul Județean (azi, Alexandru Golescu) a fost cel de Strada Cantacuzino.

Ștefanache Stamatin odihnește în biserica Sfinții Voievozi lângă părintele său.

 

Sursa: Silvia Vrînceanu și Dan Nichita, „Elita Unionistă din Focșanii Unirii. Istorii. Destine. Patrimoniu”, lucrare ce va apărea la începutul anului 2020. Un  proiect sprijinit de Ministerul Culturii