Dacă la prima parte a întrebării le-aș fi putut spune multe, la a doua m-am mulțumit să le spun doar că Scorpions are singura baladă rock care nu este despre iubire, dar care îi face să lăcrimeze deopotrivă pe bărbații și femeile trecuți de 45 de ani.
Nu mai știu dacă a fost sau nu un succes concertul, eu sigur nu i-am fost spectator, dintr-o comoditate specifică vârstei, dar singur au cântat melodia asta:
Între primăvara lui 1989 și toamna lui 1990, s-a petrecut ceva neînchipuit pentru bunicii, părinții noștri și chiar și pentru noi, care eram la vârsta marilor visuri, dar până și unele visuri erau de neatins: unul câte unul, începând cu Polonia și termânând cu România, regimurile comuniste din Europa de Est cădeau ca piesele unui hâd domino.
Momentul de maxim impact emoțional a fost 9 noiembrie 1989, când, sub presiunea celor care vroiau să treacă din Germania de Est spre cea de Vest, a căzut prima bucată din Zidul Berlinului.Toată această perioadă istorică a avut un imn care, pentru cei care au trăit-o, rămâne unul dintre cele mai influente piese din istoria modernă: Wind of Change, a veteranilor de la Scorpions.
Piesa are o poveste relativ simplă, chiar dacă pentru a o înțelege trebuie să știi măcar câte ceva despre rolul jucat de Mihail Gorbaciov, Perstroika, Glasnost în schimbările politice de la sfârșitul Războiului Rece.
În august 1989, Scorpions e invitată la un festival Rock de la Moscova. Cu doar câțiva ani înainte, un asemenea eveniment era absolut imposibil.
Înființată în 1965, în jurul clienților unui pub studențesc din Hanovra, Germania, formația Scorpions nu avea nimic din puținii artiști de dincolo de Cortina de Fier care puteau fi acceptați de cenzura din statele comuniste. Nu aveau mesaje sociale, egalitariste, nu vorbeau de sărăcie sau de șomaj, erau duri, afiliați mainstream-ului hard-rock, iar comuniștii nu aveau nevoie – până atunci – de mesaje ca libertate sau anarhie împotriva unui sistem, oricare ar fi fost el.
Totuși, Scorpions ajung la Moscova. Prima oară în 1988 și apoi în 1989. Deja după două turnee rusești, Scorpions aveau o faimă greu de egalat în pe atunci muribunda URSS.
Potrivit solistului trupei, Klaus Meine, într-o seară, plimbându-se pe malul râului Moscova, mergând spre Parcul Gorki (loc cu o semnificație aparte pentru occidentali după filmul din 1983 despre crimele Războiului Rece) , i-a venit să fluiere o melodie. Întors în Germania i-a făcut versuri.
”Lasă-ți balalaica să cânte ceea ce chitara mea vrea să spună!” Versul ăsta singur și era de ajuns pentru a descrie cum două lumi antagoniste se pregăteau să facă pace.
Versuri simple, militante, linie melodică ușor de reținut, instrumentație corectă, dar nu obositor de artistică pentru un public mai puțin avizat, Wind of Change devine rapid un hit.
Din păcate pentru marketingul piesei, regimurile comuniste cădeau mai repede decât puteau producătorii rockerilor să organizeze lansarea.
Prinde, totuși, anul 1989, ca extra-track pe un Long Play, dar adevăratul succes avea să vină abia în 1990, când e lansată pe un single.
Se vând peste 14 milioane de exemplare, multe pe piețele proaspăt liberalizate din Est, dar și în Vest, ca și cum întreaga lume dorea să păstreze acasă o amintire a sfârșitului unui război lung de jumătate de veac și înțeles doar de câțiva ideologi!
Pe 1-3 octombrie 1990, perioada de reunificare a celor două Germanii, piesa este aproape un imn oficial al schimbării care se anunța ireversibilă.
Wind of Change este considerat unul dintre motivele pentru care, ”bătrână” de 54 de ani, trupa Scorpions refuză să se destrame, iar fanii din toată Europa o ”cinstesc” încă aprinzând lanternele telefoanelor când o aud, așa cum, acum 30 de ani, au aprins brichetele de o parte și de cealaltă a Zidului Berlinului.
În videoclipul oficial al piesei sunt cuprinse imagini de la toate evenimentele importante ale acelui sfârșit de deceniu, de la tancurile din Piața Tienanmen la revoluția de la București.
