Cu două săptămâni înainte, o lovitură de stat îl răsturnase pe prim-ministrul Spaniei, Manuel de Godoy, amantul Majestății Sale Regina.
Acest intrigant antrenase țara într-o alianță cu Franța revoluționară împotriva Angliei. Urmarea a fost ruinarea țării, pierderea flotei și a coloniilor din America și ocuparea Spaniei de către armata lui Napoleon I.
După răsturnarea lui Godoy, regele Carol al IV-lea de Bourbon abdică în favoarea fiului său, Ferdinand.
Însă Napoleon, care nu avea decât dispreț pentru cei doi suverani, intenționează să îi dea tronul Spaniei fratelui său, Joseph.
Mareșalul Murat, care îl reprezintă la Madrid pe împăratul francezilor, îi convoacă deci pe vechiul și pe noul rege la Bayonne pentru a-i pune la curent cu decizia.
Alertată, mulțimea madrilenilor atacă trupele lui Murat, iar mareșalul francez reacționează cu o incredibilă brutalitate.
Represiunea este cumplită, ea fiind ilustrată în două capodopere ale lui Goya: „El Dos de Mayo” (foto) și „El Tres de Mayo” („Doi mai” și „Trei mai”).
Însă execuțiile sumare, jafurile și violurile armatei franceze nu împiedică revolta să se extindă în toată țara, la apelul clerului, al nobilimii și al burgheziei.
Armata franceză înregistrează pierderi masive ca urmare a acestui „război de independență” de un fel nemaivăzut până atunci.
Așa este inventat termenul „guerilla” („război mic” în spaniolă) pentru a descrie atacurile prin surprindere ale combatanților din umbră. Un război nemilos, fără uniformă și fără cod de onoare, care nu lasă nici o șansă soldaților inamici izolați.
Englezii profită pentru a debarca în Spania un corp expediționar, sub conducerea generalului Arthur Wellesley, viitorul duce de Wellington, cel care îl va învinge pe Napoleon la Waterloo.
Prin determinarea lor, spaniolii sunt la originea primei înfrângeri grave aplicate lui Napoleon.
