O banală banană lipită cu o bandă adezivă, pe care noi o numim „scoci”, aşa cum ne-am botezat pantofii sport după numele unui producător sau copiatoarele, după numele altuia.
Întrebări
E sau nu operă de artă o banană lipită cu scoci pe un panou alb? E sau nu demnă de expus la un mare târg de artă? E sau nu demnă de a fi vândută cu o sumă din şase cifre, şi aia în euro? Mai precis, 120.000 de euro. Cam acestea sunt întrebările care macină Planeta mai ceva decât cheltuielile pentru Sărbători şi victoriile la fotbal ale echipelor favorite.
Opinie
Vă prezentăm mai jos opinia unui specialist, Steluţa Roşca Stănescu, dar şi noutăţi, căci povestea continuă. Opinia a fost postată în pagina sa de Facebook şi o redăm integral:
„Trei colecționari au cumpărat “banana lipită cu scoci”. Prima ediție 120.000 USD, a doua ediție 120.000 USD, a treia ediție 150.000 USD.
Colecționarii doi și trei sunt încă anonimi. Primul colecționar însă a fost dezvăluit chiar de Emmanuel Perrotin, proprietarul galeriei care a găzduit “banana lipită cu scoci”, lucrare de artă semnată de Maurizio Cattelan, intitulată “Comendian” și prezentă zilele trecute la “Art Basel Miami”.
Iată ce ne spune Emmanuel Perrotin într-o declarație oferită “The Art Newspaper”:
“Sarah Andelman a cumpărat ediția întâi, iar pentru ediția a doua clientul vrea să rămână anonim. Pentru a treia ediție numele colecționarului va fi dezvăluit atunci când acesta o va dona unui muzeu.”
Cei mai mulți dintre voi veți sări ca arși. Cum adică? Există trei banane? Și primele două s-au vândut cu 120.000 USD fiecare iar cea de-a treia cu 150.000 USD?
Da. Exact cum auziți. Și sunt convinsă că aceiași dintre voi veți relua întrebarea: ce fel de lucrare de artă este o banană lipită cu scoci pe un perete și care, inevitabil, va putrezi?
Răspuns: o lucrare de artă conceptuală. Un performance certificat.
Tot Emmanuel Perrotin ne lămurește printr-o altă declarație oferită aceluiași “The Art Newspaper”:
“Lucrarea are un certificat de autenticitate care include instrucțiuni exacte pentru instalare, care confirmă faptul că lucrarea este a lui Maurizio Cattelan. Fără certificat, o lucrare de artă conceptuală nu este altceva decât reprezentarea materială a acesteia.”
Puteți să plângeți și să bociți cu vaiete comuniste și socialiste mult timp de-acum încolo. Nimic nu va schimba frumusețea acestei povești negustorești cu parfum capitalist, în care absolut toți participanții au avut de câștigat.
Să recapitulăm:
Artistul conceptual Maurizio Cattelan participă la “Art Basel Miami” dupa 15 ani de absență din orice târg de artă. Pentru acest eveniment creează o lucrare de artă conceptuală, o banană lipită cu scoci pe perete, pe care o intitulează “Comedian”. Nu de alta, dar el chiar cu asta se ocupa în toată opera lui, pe limba noastră a tuturor, cu caterinca. Și pentru această caterincă pe care a făcut-o la “Art Basel Miami”, adică pe trei banane și maxim 1 metru de scoci, el încasează o parte din suma de 390.000 USD, cu care s-au vândut toate aceste “ediții”. A câștigat? A câștigat! Ce? Bani și popularitate nebănuită. Avem un artist fericit.
Galeristul Emmanuel Perrotin îl vinde pe Maurizio Cattelan, de 27 de ani. Mai exact, de când avea 21 de ani și și-a început business-ul. Fără insistențele lui Perrotin, Maurizio Cattelan n-ar fi participat la acest târg de artă prezent în Miami. Așadar Emmanuel Perrotin “complotează” cu artistul sau se trezește pur și simplu cu banana lipită cu scoci pe scumpul lui perete din “Art Basel Miami”. Sincer, nici nu contează.
Ce contează este că mintea lui de negustor începe să bricoleze o modalitate de a vinde banana.
Și dacă tot o vinde, s-o vândă de să se audă peste mări și țări. Și uite așa, galeristul, negustorul, dealer-ul, cum vreți voi să-i spuneți, face ce știe el mai bine să facă. Să pună în contact două categorii de oameni care au nevoie de el: artiștii și colecționarii.
Așa reușește să vândă colecționarei Sarah Andelman “banana lipită cu scoci” semnată Maurizio Cattelan. Prima ediție. Iar după ce iese tămbălăul cât planeta, galeristul nostru se’ncinge și ne-arată că nu așa, doar o dată, ci o mai vinde de două ori. Superb! A câștigat? A câștigat. Ce? Vizibilitate neașteptată, admirație profesională și bani. Avem un galerist fericit.
Dar cine este colecționara Sarah Andelman, care își permite să arunce 120.000 USD pe o banană lipită cu scoci, în loc să-i doneze?
Recunosc că sunt bucuroasă să vă pot povesti despre ea.
Sarah Andelman este fondatoarea concept store-ului Colette din Paris.
Un concept store care și-a poziționat brand-ul în rândul marilor case de modă din lume, deși din el puteai cumpăra și articole de design realizate de creatori emergenți.
Colette a fost un design store, o galerie de artă pentru industria fashion cu tot ce include ea.
Între zidurile acestui concept store, Sarah Andelman a găzduit multe manifestări de artă ale unor artiști conceptuali și printre aceste ocazii a organizat și strângeri de fonduri pentru diverse cauze caritabile.
Ce aflăm astfel despre Sarah Andelman?
Că este o mare iubitoare de artă și o foarte bună cunoscătoare și utilizatoare a uneltelor comunicării. Și ce mai putem ști despre Sarah Andelman?
Ne dezvăluie chiar ea într-un interviu acordat “The Cut”, în ianuarie anul acesta:
“ …
Rep: Piesa ta de mobilier preferată din apartament/birou?
S.A.: Uriașa bilă floare a lui Takashi Murakami mă face întotdeauna fericită.
Rep: Muzeul sau galeria favorită?
S.A.: Galeria Perrotin Worldwide și foarte multe muzee.
… ”
Adică, Sarah Andelman este iubitoare de Takashi Murakami și galeria favorită este Perrotin, exact cea care îl are în portofoliu pe Takashi Murakami și chiar și pe Maurizio Cattelan.
Zilele acestea mă distram cu niște prieteni construind următorul scenariu: Perrotin vrea să vândă extravagant banana lui Cattelan. Îl sună pe unul dintre colecționarii apropiați galeriei, să zicem iubitor de Murakami și îi propune acestuia să cumpere banana cu prețul x, iar această contravaloare x va fi discount pentru două lucrări semnate Murakami, pe care colecționarul și le dorește.
Nu am nici o dovadă pentru această teorie. Este o simplă teorie. Dar, evident, mă distrez copios. Și, din nou, nu este nimic greșit.
Avem un colecționar, care, cu o investiție mică, câștigă un obiect sau mai multe care-i fac plăcere și, de asemenea, vizibilitate.
Pentru că după ce în 2017 Sarah Andelman a închis concept store-ul Colette din Paris, săptămâna trecută, chiar în timpul “Art Basel Miami”, Sarah Andelman a deschis în Design District din Miami un nou mult așteptat concept store intitulat “Hello Miami”. Și iată cum avem și un colecționar fericit.
Cine a mai rămas? Târgul “Art Basel Miami”. Care, din joaca celor trei personaje descrise mai sus, a devenit marele câștigător al popularității acestui “scandal” planetar.
Piramida informației ne demonstrează că mesajul “o banană lipită cu scoci la un târg de artă din Miami” a ajuns până la categoriile de populație cele mai neinteresate de fenomenul artistic.
Așadar, până în aceste zile, majoritatea planetei trăia liniștită fără să știe că există un târg de artă la Miami. Între timp, a aflat. Deși, în continuare, habar nu are că cel mai mare târg de artă din lume se află la Basel și este chiar tăticul celui de la Miami.
Ce mai rămâne de spus? Felicitări “Art Basel Miami”. O mare reușită în comunicare. Avem și organizatori fericiți.
Și îmi permit să închei cu o observație: toată această poveste, pe termen lung, aduce beneficii pieței de artă din întreaga lume.
Este o poveste care a penetrat până la un nivel al populației la care arta nu ajunge în mod uzual.
Și indiferent dacă unii oameni urăsc, iubesc, detestă sau îmbrățișează acest eveniment, prin multiplele comentarii pro și contra pe care le-a provocat, subiectul a mai făcut puțină lumină în ideile unor speriați sau nehotărâți în ale artelor.
Și când un astfel de eveniment de artă determină nehotărâți să treacă în terenul cu jucători, atunci are de câștigat întreaga piață de artă”.
