Avea părinți săraci, era însă înzestrat cu o minte deșteaptă.
Înainta din clasă în clasă, fără protectori, dar, împins fără rezistență de o voință tare și statornică, atrase asupra-și atenția profesorilor săi și, la anul 1843, fu trimis la Viena, la Institutul de la S. Barbara (Vârvara) spre a urma cursul studiilor teologice.
Pe lângă teologie, se ocupa cu filosofia, istoria și filologia. Crescu în ideile corifeilor scolii ardelene, Klein, Maior și Șincai, îl interesa istoria căutând cauzele evenimentelor politice și culturale la diferite popoare, mai ales îl interesa istoria românilor.
Înainte de a se dedica cauzei naționale, Pumnul cunoscuse bine originea, zguduirile și prefacerile poporului român, cunoscuse stadiul la care ajunsese acest popor neo-latin, cunoscuse dorințele și aspirațiile manifestate de acest popor, aruncat departe de celelalte popoare latine, în marea slavă, dușmănit și înjosit de către maghiari.
La 1845, Pumnul tipărește „Despre literele corespunzătoare limbii latine”, traduce din limba franceză un manual de filosofie, apoi cartea lui Felice Colon „De l-etat present et l-avenir des principautes de Moldavie et de Valahie” și mai traduce un manual de fizică de Baumeister.
La anul 1846, Aron Pumnul termină cursul de teologie, se întoarce acasă, e sfințit preot greco-catolic și e numit profesor de filosofie la liceul din Blaj, unde a rămas până în 1848.
Pumnul a părăsit catedra împreună cu alți profesori ca Timotei Cipariu, Nicolae Bălășescu, Cons. Roman și a fost ales în comitetul permanent al mișcării naționale.
Succesul Adunării românilor de pe Câmpia Libertății de la Blaj din 3/15 mai 1848 s-a datorat, în mare parte, elevilor lui Aron Pumnul, care, cu un apel înfocat făcut de el, împreună cu alți studenți români și cu tribunii poporului au cutreierat satele și orașele Transilvaniei și au adunat poporul.
Aron Pumnul, osândit de maghiari la moarte, a scăpat ca prin urechile acului trecând munții în Țara Românească, ajungând toamna târziu în Bucovina, unde a fost bine primit de frații Hurmuzachi.
Aron Pumnul avea să se stingă, după gerele suferințe, pe 24 ianuarie 1866.
Sursa: Discurs rostit de prof. Emilian Goraș în Teatrul Național la 20 martie 1919 cu ocazia primei serbări școlare a Liceului „Aron Pumnul” din Cernăuți
