Cei doi s-au văzut pentru prima dată la Londra, în 1936, când Olivier a venit să o felicite pe Leigh pentru performanța ei în piesa „Masca virtuții”.
Potrivit biografului actriței, Michelangelo Capua, Vivian i-a spus atunci unei prietene: „Cu bărbatul ăsta o să mă mărit”.
Va avea dreptate, în ciuda faptului că era deja căsătorită cu avocatul Herbert Leigh Holman, iar Olivier cu actrița Jill Esmond.
Un an mai târziu, cei doi au jucat roluri de iubiți în filmul „Foc deasupra Angliei”, iar dragostea lor a trecut dincolo de platou.
„O iubire în care am fost atras”
Olivier îi va mărturisi mai târziu biografului Michael Munn:
„Nu era doar dorință carnală. Era o iubire pe care nu am dorit-o, dar în care am fost atras.”
Leigh va vorbi și ea cu tot atâta pasiune despre aceste momente:
„Nu cred să mai fi trăit cu atâta intensitate ca atunci. Nu-mi aduc aminte să fi dormit; am petrecut doar momente prețioase împreună.”
Peste un an, Olivier o lăsa pe Leigh în Anglia pentru a merge să filmeze o adaptare după „La răscruce de vânturi”.
Cei doi și-au trimis în această perioadă scrisori fierbinți, două sute dintre acestea fiind publicate în 2015.
Printre cele mai puțin explicite fragmente, există unul în care Leigh spune:
„Dacă ne-am fi iubit unul pe altul doar cu trupurile, presupun că ar fi fost bine. Dar eu te iubesc mult mai mult de atât. Te iubesc, cum să spun, din străfundurile sufletului.”
Semnele nebuniei
Vivien Leigh a început să prezinte semne de boală mintală în perioada în care Olivier a plecat din Anglia. Cum nu exista nici diagnostic, nici tratament pentru tulburare bipolară, Leigh nu a a primit ajutorul de care ar fi avut nevoie.
În ciuda faptului că a dobândit reputația că este greu de lucrat cu ea, Leigh a fost distribuită în rolul lui Scarlett O’Hara, în 1939, în „Pe aripile vântului”, după ce Olivier a recomandat-o unui agent teatral.
În timpul filmărilor, Leigh i-a scris adeseori lui Olivier despre temerile ei că pelicula va fi un fiasco și era maniacă pe platouri, dorind ca totul să iasă perfect.
Olivier i-a răspuns cu scrisori de încurajare, inclusiv una în care spune:
„Mă tem să nu ajungi plictisitoare… Nu, pentru mine, niciodată… Dar pentru tine și, din cauza asta, pentru ceilalți.”
Filmul a fost un succes colosal, Leigh a ajuns un star, iar ea și Olivier s-au căsătorit în 1940.
Au făcut două filme împreună, „21 de zile împreună” și „Acea doamnă Hamilton”. De asemenea, au jucat amândoi într-o producție pentru Broadway cu „Romeo și Julieta”, în care au investit sume considerabile, dar pentru care au primit cronici îngrozitoare.
„Atunci am pierdut-o pe Vivien”
În timp ce filma „Cezar și Clepatra”, în 1945, Leigh a alunecat și a pierdut o sarcină, ceea ce i-a provocat o gravă depresie.
A luat o pauză de la actorie, exact când cariera lui Olivier a luat avânt.
În 1948, au efectuat amândoi un turneu teatral în Noua Zeelandă și Australia, însă Leigh încă se simțea prea slăbită pentru a putea juca. Ea și Olivier se certau adesea.
Olivier va mărturisi mai târziu că a „pierdut-o pe Vivien” în acel turneu.
În 1949, Vivien Leigh a interpretat-o pe Blanche du Bois într-o producție londoneză a piesei „Un tramvai numit dorință”, și va relua rolul în filmul omonim din 1951.
A primit un val de elogii pentru interpretarea pe care i-a dat-o vulnerabilei și bolnavei mintal Blanche, inclusiv un Oscar.
Ulterior, ea va mărturisi: „Rolul m-a aruncat în nebunie”.
În 1953, cu prilejul filmărilor la „Elephant Walk”, în Sri Lanka, Leigh a început să aibă halucinații, iar insomnia ei obișnuită s-a agravat.
A fost adusă la Los Angeles, însă a încercat să sară din avion în timpul zborului, iar când a fost adusă înapoi, s-a încuiat în cabina de schimb.
„Al tău Larry”
În cele din urmă, a fost sedată și dusă la Londra, unde i s-a administrat o terapie cu șocuri electrice.
În 1956, Leigh a suferit o a doua pierdere de sarcină, apoi l-a însoțit pe Olivier într-un turneu cu „Titus Andronicus”, având adesea ieșiri nervoase la adresa soțului său și a restului distribuției.
Cei doi s-au despărțit în 1958. Leigh a început să se întâlnească cu actorul Jack Merivale, care i-a rămas partener până la moartea ei de tuberculoză în 1967.
Olivier a început să se întâlnească cu viitoarea sa soție, actrița Joan Plowright.
Chiar și după divorțul care a avut loc în 1960, Olivier și Leigh au continuat să-și scrie unul altuia.
Cu câteva săptămâni înainte de moartea ei, el i-a trimis un bilet semnat: „Cu cea mai sinceră iubire, al tău Larry.”
