Secţia de Cadre a partidului şi-a dat acordul pentru avansarea acestuia la organul de presă al Comitetului Central, Scânteia, însă cu condiţia să fie “ajutat îndeaproape pentru educarea sa partinică şi formarea lui ca activist de partid”.
Devieri de la morala comunistă
Această recomandare nu venise din senin, deoarece tovarăşul Dolgu avusese ceva devieri de la morala comunistă:
“În 1957 a fost trimis trei luni la Moscova pentru documentare. Aflând despre unele manifestări antipartinice ale unui aspirant român, nu a sesizat organizaţia de partid. Ulterior, cu prilejul unei cercetări, fiind chemat la Comisia Controlului de Partid pentru a da relaţii despre această problemă, la început a negat şi numai după multe insistenţe a spus adevărul.
În 1960 cu prilejul primirii lui în partid, a fost criticat în adunarea organizaţiei pentru îngâmfare, lipsă de răspundere faţă de activitatea catedrei şi de vigilenţă ideologică la întocmirea unor lecţii.
De asemenea a fost criticat că nu se preocupă suficient de cunoaşterea muncii practice a organizaţiilor de partid şi de aprofundarea sarcinilor concrete ale construcţiei socialiste.
Organizaţia de partid l-a mai criticat şi pentru faptul că după ce s-a despărţit de soţie a trăit câţiva ani în concubinaj cu o femeie”.
Responsabil cu informarea politică
Absolvent al Institutului de Ştiinţe Economice şi Planificare din Bucureşti, servise partidul în timpul studiilor la Liceul Militar din Predeal, fiind chiar responsabil cu informarea politică pe clasă.
În vara lui 1948 a lucrat două luni ca brigadier voluntar pe Şantierul Bunbeşti-Livezeni.
În 1960 a fost transferat conferenţiar la Universitatea Bucureşti, având şi o jumătate de normă ca cercetător la Institutul de Cercetări Economice.
Era apreciat pentru că avea o bună pregătire în problemele economiei capitaliste şi îşi plătea pensia alimentară pentru copilul care era crescut de fosta nevastă.
Între 1971 şi 1980 a fost rectorul ASE, decedând în 2017.
