Un sfert de mileniu mai târziu, Charles Perrault prinde în culegerea sa de basme din 1697, „Povești de la mama mea gâsca”, și povestea unui mare senior care își ucidea pe rând toate nevestele. Se pare că Gilles de Rais i-a servit drept model
Însă adevăratul Barbă Albastră nu ucidea soții, ci copii.
Născut în 1404, Gilles de Rais a fost un nobil breton, erou în „Războiul de o sută de ani” și camarad de arme al Ioanei D’Arc, Fecioara din Orléans. Aceste fapte ar fi fost suficiente pentru a-i asigura seniorului Gilles un loc de frunte în istorie.
Însă ironia soartei a vrut ca el să nu rămână în memorie prin eroismul său în lupte ci prin viața sa privată obscură, ca ucigaș a peste o sută de copii, motiv pentru care este privit de mulți istorici ca primul asasin în serie din istorie.
Copilăria lui Gilles a fost marcată de două cumplite tragedii: amândoi părinții i-au murit în 1415, când fiul lor avea doar 11 ani. Tatăl său, Guy de Laval, a fost ucis într-un oribil accident de vânătoare, la care Gilles se pare că a fost martor ocular; mama sa, Marie de Craon, a murit din cauze necunoscute.
Băiatul a fost crescut de bunicul sau matern, Jean de Craon.
De tânăr, Gilles s-a arătat impetuos și iute la mânie, caracteristici care au făcut din el un războinic neîntrecut, ager și fără frică.
Când Ioana D’Arc a devenit o persoană publică, în 1429, Gilles de Rais a fost însărcinat de Delfin (cel care va deveni ulterior Carol al VII-lea) să vegheze asupra ei în lupte. Cei doi au luptat umăr la umăr în toate bătăliile importante din scurta viață a Fecioarei, inclusiv la asediul Orléans.
Tot în 1429, Gilles de Rais a fost făcut Mareșal al Franței, cea mai mare distincție militară a vremii.
Cariera sa militară a început să apună însă odată cu moartea Ioanei, în 1431. Gilles de Rais își petrecea acum mai mult timp pe domeniul său, unul dintre cele mai bogate din vestul Franței. A aruncat cu bani în stânga și în dreapta, cheltuindu-și nesăbuit averea cu renovări și decorațiuni, cu o liotă de servitori și o mare suită militară și comandând lucrări muzicale și literare.
A ajuns să vândă pâmânturile familiei pentru a-și finanța acest stil de viață luxos, ceea ce a provocat o mare nemulțumire printre ceilalți membri ai familiei. Bunicul sa, Jean de Craon, a fost atât de mâhnit, încât, înaintea morții sale, i-a lăsat sabia și armura moștenire lui René, fratele mai mic al lui Gilles.
După această perioadă de luxură, a urmat pentru războinicul retras o perioadă în care a părut mai preocupat de religie și de mântuirea personală. În 1443, el a ctitorit construcția unei capele „pentru binecuvântarea sufletului meu”, pe care a botezat-o Capela Sfinților Inocenți, în care – ce oroare, știind azi crimele sale! – cânta un cor de băieți aleși personal de seniorul de Rais.
Însă a experimentat și ocultismul, ca mijloc între altele pentru a-și salva averea care se topea pe zi ce trecea, apelând la tot felul de alchimiști și vrăjitori.
În vremea aceasta, au început să circule zvonuri din cele mai sinistre. Mulți copii dispăreau în împrejurimile castelului de Rais, și multe dintre aceste disparișii aveau legătură într-un fel sau altul cu seniorul Gilles sau servitorii acestuia.
Deoarece era un lucru obișnuit pe atunci ca băieții să fie despărțiți permanent de părinții lor și să intre în serviciul nobililor ca slujitori sau paji, unii dintre părinții victimelor nu ar fi dat importanță soartei copiilor lor.
Cu trecerea timpului, însă, a început să se vorbească tot mai deschis despre înclinațiile criminale ale lui Gilles de Rais.
Cu ocazia procesului său, s-a aflat că servitori ai acestuia fuseseră văzuți debarasându-se de trupurile a zeci de copii într-unul din castelele sale, în 1437. Însă familiile victimelor, paralizate de frică și de diferența de statut social, s-au temut să facă plângeri.â
Gilles de Rais a fost arestat abia în septembrie 1440, când a răpit un preot, în urma unei dispute fără nici o legătură cu crimele. A fost judecat atât în fața unor tribunale civile cât și a unora ecleziale pentru diferite infracțiuni, în special erezie, sodomie și moartea a peste o sută de copii.
Sub amenințarea torturii, de Rais a recunoscut acuzațiile care i se aduceau și a descris cum a torturat ritualic zeci de copii răpiți de servitorii săi de-a lungul unui deceniu.
A fost condamnat la moarte prin spânzurare și ardere simultană. Sentința a fost executată la Nantes, pe 26 octombrie 1440. Gilles de Rais a acceptat-o cu pocăință și reculegere. În mod straniu, acest lucru i-a atras din partea unora un elogiu postum pentru că a fost un model de penitență creștină. Se spune că ar fi postit trei zile înaintea execuției.
Mai mult, după o vreme a apărut o tradiție în care părinții își biciuiau copiii anual în ziua comemorării execuției lui Gilles de Rais, poate pentru a-i conștientiza de păcatele pentru care acesta se pocăise. Se pare că acest obicei a continuat aproape un secol după moartea seniorului.
Există de asemenea un curent printre unii istorici, care se întreabă dacă Gilles de Rais a fost cu adevărat un asasin de copii, sau mărturisirile sale au fost smulse sub tortură.
