Kincses Elod, omul cu „pogromul”
Kincses Elod, avocat, este cel care a doua zi, pe 20 martie, avea să solicite mulțimii de circa 16.000 de maghiari ieșiți în stradă în urma declarării grevei generale a maghiarilor din Târgu Mureș, că este cazul să înceapă demersurile de „autoapărare” în fața unui „pogrom”. Este prima oară când se folosește acest cuvânt, bine ales, în public. În acel moment contramanifestașia românilor, grupați în zona Hotelului Grant, se ridica la câteva sute de oameni care au devenit de abia în cursul serii câteva mii (4000 se afirmă în Raport). Cum ar fi putut cele câteva sute sau, apoi câteva mii de români, să bage la proțap 16.000 de unguri, de trei ori mai mult și gata pregătiți cu arme albe de „autoapărare” – după cum a demonstrat Parchetul și Comisia – este greu de spus. După începerea anchetei procuratorii, Elod Kincses fuge din România la Budapesta, unde, după cum se laudă pe blogul său oferind și facsimile, este felicitat (pentru ce, nu știm exact) de premierul de atunci al Ungariei, Jozsef Antall, și de președintele Arpad Goncz, și, de asemenea, i se aranjează o vizită la reședința Regelui Mihai de la Versoix.
Avocatul agresorului lui Mihailă Cofar, fugit la Budapesta
Revenit în țară, cel mai probabil după instalarea regimului Emil Constantinescu – Zoe Petre, Elod Kincses a devenit avocatul lui Barabas Erno, unul dintre maghiarii identificați alături de Cserresnyes Pal, ca fiind cel care l-a molestat cel mai grav, barbar, pe românul Mihăilă Cofar în scena filmată de Gary Honeyford, reporterul britanic, irlandez, al televiziunii Sky News, din Hotelul Grand, prezentată în toată lumea ca fiind o agresiune românească de tip „pogrom”, „linșaj”, asupra minorității maghiare. Tot Gary Honeyford avea să inventeze în 2016 o altă știre falsă organizată cu niște maghiari din Bistrița, privind un trafic de armament al României către teroriști. Știrea falsă este prezentată și azi pe site-ul televiziunii DIGI 24 înființată de milionarul maghiar Zoltan Teszari ca fiind reală, deși cazul a fost instrumentat și demontat de Parchetul General. Agresorul sălbatic al lui Mihailă Cofar, Barabas Erno, a fost condamnat, în 1992, la 10 ani de închisoare de instanțele din România, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor asupra lui Mihaila Cofar din Hodac. La 1 septembrie 1992 a fost emis mandatul de arestare, însă, două zile mai tarziu, Barabas a fugit la fel ca Elod in Ungaria, unde a primit azil politic și cetățenie ungară, relata presa vremii. Nu s-a mai întors niciodată. Nu a fost extrădat niciodată de țara „vecină și prietenă”.
Al doilea agresor extremist, apărat de Gyorgy Frunda, grațiat de Emil Constantinescu
Al doilea agresor al lui Mihăilă Cofar, Cserresnyes Pal, apărat de fruntașul UDMR Gyorgy Frunda, a fost grațiat personal de Emil Constantinescu. Militanții pentru autonomie maghiară din „Mișcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate” (HVIM) conduşi de extremistul Toroczkai László l-au ales preşedinte de onoare. La una din ceremoniile acestora a fost filmat declamând următoarele versuri de premărire a dictatorului Ungariei Mari: „Horthy Miklos s-a urcat pe calul său alb ca neaua și a înconjurat Sighetul maghiar./ În ochii săi sclipea bucuria /Căci picioarele calului său făceau spume în sânge de român.”
Cazul segregării Liceului din Târgu Mureș continuă și azi, după 30 de ani
Elod Kincses este în acest moment avocatul Liceului Romano-Catolic din Târgu Mureș în procesul cu statul român, caz care este practic o formă continuată a infracțiunii din februarie 1990, de scindare a Liceul Bolyai Farkaș. Potrivit plângerii prealabile formulate de Municipiul Tîrgu Mureș adresată Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, prin Decizia nr. 1385 din 31.08.2015, a fost înfiinţat a doua oară Liceul Teologic Roman-Catolic prin divizarea parţială a Liceului Teoretic Bolyai Farkas şi Colegiului Naţional Unirea. Actul ilegal, acuză PNL, a fost înfăptuit de PSD pentru a obține un nou târg cu UDMR. În cazul de azi există mai multe procese pe rol și o cercetare nefinalizată a Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
Drumul lui Andras Tokes spre „formele autonomiei”
Al doilea personaj căruia îi solicitau românii demisia era chiar fratele lui Laszlo Tokes, Andras Tokes. Potrivit propriului CV postat pe site-ul Partidului autonomist al maghiarilor din Transilvania – Erdélyi Magyar Néppárt – convingerea politică a acestuia este următoarea: „Vreau să reprezint uniunea dreptei naţionale autonomiste. Consider important să începem reforma sistemului de învăţământ român, iar dacă asta nu e posibilă, desprinderea sistemului educaţional maghiar de cel român. Îmi asum aceste obiective pentru a contribui la terminarea neputinţei politice impregnate pe deplin de minciuni, şi la pornirea pe un drum politic curat, care, deşi e mult mai anevoios, ne conduce la formele autonomiei”. Alte comentarii sunt de prisos.
Karoly Kiraly, bolșevic din gașca lui Iliescu
Cel de-al treilea și poate cel mai important dintre personajul de teren ale Operațiunii Târgu Mureș este Karoly Kiraly. Potrivit unei biografii schițate de talentatul jurnalist Toma Roma Jr., Kiraly a fost voluntar pe şantierul Salva-Vişeu (1948), dulgher pe şantierele canalului Dunăre-Marea Neagră (1949-1952) și a devenit membru al Partidului Muncitoresc Român în anul 1954. Între 1966-1968 a fost prim-secretarul Uniunii Tineretului Comunist din Regiunea Mureș-Autonomă Maghiară, totodată membru în biroul politic executiv al Regiunii Mureș-Autonomă Maghiară. Apoi ajunge membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român între 1969-1974, membru supleant al Comitetului Executiv al CC al PCR între 1969-1972 și prim-secretar al comitetului judeţean PCR din Covasna. Biografia romanțată îl prezintă drept disident și critic al lui Ceaușescu. Dar, conform foștilor responsabili din unitățile speciale ale securității, Kiraly a fost marginalizat de Ceaușescu pentru activitatea sa antiromânească și iredentistă. După 1989, Iliescu îl aduce în conducerea Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) ca vicepreședinte şi devine, normal, și unul din liderii marcanţi ai UDMR.
Leninistul Sütö András, erou al luptei UDMR
Sütö András, șeful UDMR, avea un traseu silimar. Scriitorul a parcurs toate fazele oportunismului: „de la proletcultism la literatura de calitate, de la comunismul internaționalist la anticomunismul ostentativ și naționalist, de la membru supleant al C.C. al P.C.R. la lider marcant al UDMR și președinte de onoare al Uniunii Mondiale a Maghiarilor”, după cum îl descrie jurnalistul Dorin Suciu. „În zilele acelei sângeroase intervenţii, când tancurile „fraţilor de la răsărit” striveau sub şenile lupta pentru libertate a ungurilor, în cotidianul Előre, oficiosul în limba maghiară al Partidului Muncitoresc Român, apărea simbolic, chiar la 7 noiembrie, editorialul Bizalom (Încredere) semnat de scriitorul András Sütő. După o deşănţată apologie a Marii Revoluţii din Octombrie, a lui Lenin și a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, articolul justifica reprimarea armată a revoluționarilor care luptau pentru suveranitatea naţională a Ungariei şi împotriva sechestrării poporului ungar într-un sistem politic străin şi neviabil”, scrie Suciu. Iată un citat edificator din opera bosului UDMR: “Atunci când partidul lui Lenin a afirmat că acum însă, arma criticii trebuie înlocuită cu critica armelor ca o garanţie a victoriei finale (s.n.), în marea hotărâre, în rândul mulţimilor, a strălucit încrederea faţă de Lenin. În bătăliile câştigate sau pierdute, în prima salvă de tun, sau în momentele grele ale intervenţiei străine, a trăit în inimile luptătorilor acea credinţă că adevărul partidului este şi adevărul lor şi invers: adevărul lor este şi adevărul partidului. Căci legătura de nezdruncinat este încrederea. Nemurirea lui Lenin şi tăria partidului său se pot rezuma probabil cel mai bine în cuvântul încredere. Forţa maselor făuritoare de istorie, credinţa şi maturitatea lor au constat în încrederea comunistă. Această lege a creaţiei reprezintă forţa eliberatoare a capacităţii poporului. Cu această credinţă au pornit la luptă comuniştii din ţara noastră şi cu aceasta vom duce la victorie dreptatea poporului: socialismul”.
Tovarășul Sütö a scos pe geam o femeie bolnavă cu tot cu pat, pentru a-i lua casa
Sütö a „evoluat” în cariera sa politică: este fotografiat alături de Ceaușescu, devine membru al Marii Adunări Naţionale iar în 1969 la Congresul al X-lea, membru supleant al C.C. al P.C.R. După 1980, Sütő devine redactor-șef al publicației culturale maghiare Új Élet („Viață Nouă”), editată de Consiliul Culturii și Educației Socialiste al județului Mureș și beneficiar în continuare al tuturor avantajelor rezervate nomenclaturii comuniste. Există rapoarte prezentate de Suciu care atestă că, în timpul ocupației ungare a Ardealului, Sütő informa autoritățile ungare horthyste despre ce se petrecea în Sărmașu. Dorin Suciu are o înclinație specială pentru cunoașterea în amănunt a biografiei bosului UDMR. După 1948, când a fost națioalizată singura farmacie românească din Târgu Mureș, cea a familiei sale, a fost rechiziționată și casa părintească. Partidul, stăpân în Regiunea Autonomă Maghiară, a hotărât că trebuie să-i fie oferită tovarășului Sütö András o locuință reprezentativă așa că a evacuat într-o zi întreaga familiei Suciu, cu mama bolnavă în acel moment, scoasă pe geam și pusă cu tot cu pat într-un camion, cu copiii și câteva obiecte alături, pentru a fi trimisă la periferia orașului. Vecinii i-au relatat că în acea iarnă tovarășul Sütö a tăiat și a fript un porc în salonul central al casei. Acum, UDMR ar vrea să-i ridice o statuie în Târgu Mureș.
Foto: Mihăiță Cofariu, de Virginia Pavel/Agerpres
Ziua morților
20 martie este ziua morților în conflictul de la Târgu Mureș. Radioul central în limba maghiară anunță începerea grevei generale până la satisfacerea tuturor revendicărilor populației maghiare. Peste 16.000 de unguri se adună în fața clădirii Consiliului Județean al CPUN pentru a susține acest deziderat și a-i repune în funcție pe maghiarii demiși, respectiv pe vicepreședintele CPUN, Kincses Elod. Se scandează „Acum și aici”, „Acum ori niciodată! – Most vagy soha!”, Pentru maghiari sloganul face parte din poezia lui Petofi Sandor de la 1948 – „A sosit timpul, Acum ori niciodată – Itt az idő, most vagy soha!”. Raportul evidențiază prezența în număr de trei ori mai mare a populației maghiare protestatre, dintre care o mare parte a fost adusă, la fel ca și în cazul românilor, din împrejurimi. În raport se află și o listă cu o parte din armele albe confiscate de la maghiari după conflict (document), între care se află 251 de topoare, 290 de rîngi, 237 de cuțite, 33 lanțuri, 205 bastioane, 39 sticle incendiare, 302 bâte, 23 lănci, seceri, furci etc. Primii morți sunt cauzați chiar din rândurile lor tot de către maghiari. Asupra unui camion aflat în zona ocupată de maghiari se aruncă cu pietre și răngi în parbriz ceea ce îl face pe șoferul Marin Preda să pierdă controlul autobasculantei și să capoteze în scările de beton ale bisericii din fața Hotelului Grant unde îl lovește mortal pe maghiarul Kiss Zoltan și îl accidentează pe românul Teodor Rusu, care moare ulterior la spital. Kiss venise din comuna Tirimia. Alți doi maghiari, Istvan Gemes si Csipor Anton, mor în circumstanțe similare, în Ernei, o comună unde ungurii atacă violent mașinile românești iar șoferii, pentru a se salva, fug pe unde pot. În aceeși noapte este incendiată biserica ortodoxă de lemn din comuna Vărgatea, satul Valea, monument istoric de secolul XVII cu o valoare inestimabilă.
Vânătoarea de români
În Târgu Mureș, un alt român, Simion Frandeș, din comuna Hodac, este ucis de maghiari în bătaie, după ce se dă foc unor autubuze cu țărani din Ibănești. Odată cu lăsarea întunericului începe vânătoarea de români în tot centrul orașului. Raportul evidențiază numărul mare de țigani veniți după ora nouă seara în sprijinul maghiarilor, menționând că, probabil, religia îi face pe aceștia să se simtă țigani-unguri. Tudor Artenie, ziarist ajuns la fața locului de la București, se refugiază în Hotelul Grant. În momentul în care maghiarii au pătruns furioşi în hotel, Tudor Artenie a coborât la etajul cinci, în apartamentul în care era cazat, cu vedere la stradă, şi-a luat lucrurile şi a cerut găzduire unor şoferi cazaţi într-o cameră de vizavi. A fost inspirat, deoarece maghiarii au început să spargă camerele cu
vedere spre stradă, în căutare de români, scrie Sorin Golea într-un articol dedicat evebimentelor. “Nu au spart toate uşile. De unele doar lipeau urechea şi ascultau dacă se aude vreo mişcare. Dacă prindeau
pe cineva… Am stat în linişte şi pe întuneric toată noaptea. Periodic trecea cineva pe la uşa noastră şi asculta dacă se aud mişcări. La un moment dat s-a auzit pe hol o voce care striga în româneşte, stâlcit, cu accent maghiar: «Haideţi mei, că unguri plecat!». Nu am făcut nici o mişcare, nu am căzut în capcana lor. Am stat pe un scaun, mi-am sprijinit capul pe mâinile împreunate şi m-am rugat. Timp de două zile, după aceea, am avut vânătăi pe frunte de la rugăciuni”, a povestit Tudor Artenie. Situaţia s-a calmat în jurul orei 2.00, odată cu sosirea primelor vehicule blindate ale Armatei. “A doua zi am plecat la Bucureşti, după o experienţă cumplită. Văzusem ce poate produce ura într-o mulţime dezlănţuită: a fost o vânătoare de oameni! Aici mai este de adăugat că mulţimile nu ar fi ajuns totuşi să se manifeste cu asemenea bestialitate dacă nu ar fi fost manipulate de profesionişti…”, mai afirmă ziaristul.
Conform Raportului, au fost rănite 269 persoane, dintre care 135 de naţionalitate română şi 33 de naţionalitate maghiară şi un ziarist englez.
Ca și cum i-ai fi pus pe Iliescu, Roman și Brucan să cerceteze lovitura de stat din decembrie 1989
Mânzatu și-a prezentat concluziile Raportului în iunie 1990, sătul de tergiversările colegilor săi de Comisie, N.S. Dumitru și Verestoy Attila, care au preferat să întindă până în ianuarie 1991 ancheta oficială a Comisiei, din care, cel puțin pe hârtie făcea parte și Mihai Șora. Dar a-i pune N.S. Dumitru, Verestoy și Șora să investigheze ce s-a întâmplat în martie 1990 la Târgu Mureș era ca și cum i-ai fi pus pe Iliescu, Roman și Brucan să cerceteze lovitura de stat din decembrie 1989. Din Comisie mai făceau parte și Gelu Voican Voiculescu și comandorul Nicolae Radu.
Biografiile lor trecute și viitoare față de momentul acela sunt foarte utile pentru cercetătorul de azi. Dacă pentru Șora au trebuit să treacă 30 de ani pentru ca opinia publică să afle că a fost unul dintre activiștii kominterniști ai sistemului bolșevic instaurat de NKVD în România și ulterior comisar ideologic, despre “groful” și „drujbașul” UDMR Verestoy amintim doar că a devenit cel mai bogat senator al României cu o avere oficială estimată la peste 50 de milioane de euro, depășindu-l pe Ceaușescu în longevitate într-o funcție publică, cu 28 de ani de Senat, până când moartea l-a luat la ea.
N.S. Dumitru, pentru cei care nu știu, era atunci prim-vicepreședinte al Frontului Salvării Naționale (FSN) și membru al Biroului Executiv al Comitetului Provizoiru de Uniunie Națională (CPUN – un soi de parlament, provizoriu, format ad-hoc după evenimentele din decembrie 1989, cu existență până la alegerile din mai 1990). Dar mai era și școlit la Moscova, la fel ca Iliescu, și marxist leninist, tot la fel ca Iliescu. În 1989 era urmărit, nu degeaba, de Unitatea „anti-KGB” a Securității, UM 0110 și stătea, întâmplător, într-o vilă, deasupra ziaristului Sorin Roșca Stănescu. Conform lucrării „Adevarul despre România 1989-2004”, N. S. Dumitru a fost “doctor în filosofie-sociologie la Universitatea din Leningrad și agent KGB” iar despre comandorul Radu Nicolae ni se spune că „înainte de 1989 urmează cursuri de perfecționare la Leningrad (1962), la Baku și Vladivostok (1959-1979). Este monitorizat și demonstrat ca agent GRU. După 22 decembrie devine membru în Biroul Executiv al CFSN, ulterior dezvoltând afaceri în spațiul ex-sovietic.” N.S. Dumitru își va dovedi capacitățile „analitice” și în iunie 1990, când s-a numărat printre organizatorii principali ai venirii minerilor în Capitală, devenind după mulți-mulți ani și cercetat în Dosarul „Mineriadei”. Într-un articol apărut în Evenimentul Zilei în 1999 este considerat chiar „creierul” Mineriadei din 13-15 iunie 1990.
Larry Watts: „Posibilitatea izbucnirii unui conflict etnic mai larg ar fi putut duce la dezintegrarea naţională”
În Capitolul „România greşit înţeleasă“ din volumul “Cei dintâi vor fi cei din urmă: România şi sfârşitul războiului rece” (Editura RAO), volumul II din trilogia lui Larry L. Watts, „Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României”, reputatul istoric american apreciază că
„Filmul original al ciocnirilor etnice despre care s-a spus că au fost provocate de români la Târgu Mureş, în martie 1990 — neacceptat multă vreme de anchetatori – şi interviurile cu regizorul şi jurnalistul britanic care a relatat către Occident ce se întâmpla, au relevat că lucrurile au stat exact invers. Grupul mai mare de demonstranţi de etnie maghiară (majoritar în zona respectivă) i-a atacat pe cei de etnie română, iar victima confruntărilor brutale, portretizată în presa internaţională drept un etnic maghiar atacat de un şovin român era de fapt un etnic român atacat de maghiari”.
„Posibilitatea izbucnirii unui conflict etnic mai larg care ar fi putut duce la dezintegrarea naţională a fost mai degrabă puternic resimţită decât înţeleasă complet la Bucureşti”, mai scrie dr. Larry Watts în studiul „Controlul și supravegherea serviciilor de informaţii din România”. Deși s-a speculat de autorii diversiunii și se mai speculează şi azi aberația că tot conflictul a fost organizat de „securitate” pentru a se reînființa ca instituție, necesitatea existenței unui serviciu român de informații central era absolut firească. După ani vedem că pretențiile protagoniștilor maghiari de atunci au rămas aceleași: segregare etnică, autonomie teritorială. Dacă nu exista o reacție energică de autoapărare a românilor din Mureș, fosta Regiune Autonomă Maghiară creată de sovietici și dorită de urmașii lor putea să fie astăzi o realitate.
