„Nae Ionescu îi responsabiliza, atât pe I. G. Duca, cât și pe Titulescu pentru actul dizolvării Gărzii de Fier, pentru teroarea, abuzurile, percheziţiile și arestările din acea perioadă.
Nae Ionescu suferise alături de Mișcare și în 1934, după moartea lui I.G. Duca. În timpul campaniei electorale din noiembrie-decembrie 1933, Nae Ionescu, prin ziarul „Cuvântul”, a luat apărarea legionarilor, condamnând abuzurile guvernului Duca.
În urma unui articol din „Cuvântul” –Asasinarea lui Barbu Catargiu – considerat ca un îndemn voalat la uciderea lui Duca, ziarul a fost suspendat, iar Nae Ionescu arestat la Malmaison pentru complicitate la complot.
Articolul fusese semnat de Gh. Racoveanu, iar nu de Nae și, prin urmare, arestarea filosofului nu putea fi motivată prin articolele 81 și 87 din Legea Mârzescu.
Reţinut timp de o lună fără mandat, abia la 25 februarie Ministerul Armatei a emis un mandat de arestare împotriva lui Nae Ionescu în care era acuzat de provocare direct prin scrieri și publicaţiuni la săvârșirea de crime, delict prevăzut în art. 8 din legea pentru apărarea liniștei publice.
În cele din urmă, după instrucţia militară a cazului, comisarul regal și raportorul au hotărât scoaterea de sub urmărire penală și eliberarea lui Nae Ionescu, a prof. Dragoș Protopopescu, Gh. Racoveanu și Horia Codreanu.
La proces, Nae Ionescu a fost chemat ca martor al apărării de către fostul său coleg de liceu ing. Gh. Clime.
Depoziţia filosofului a fost impresionantă și lămuritoare în ceea ce privește faptul că asasinarea premierului I. G. Duca a fost provocată de dizolvarea abuzivă a Gărzii de Fier în data de 9 decembrie, dar mai ales că Duca și PNL au fost instrumentele unui anume guvern străin și că lichidarea Legiunii a fost parafată cu mult înainte de 14 noiembrie, data în care Duca a primit mandatul de prim-ministru.
Fără a-l nominaliza pe N. Titulescu, Nae Ionescu făcea aluzii la presiunile diplomatului și la ameninţarea acestuia cu demisia din cabinetul Duca, în cazul în care nu se decidea dizolvarea Gărzii de Fier”, aflăm din lucrarea lui Corneliu Ciucanu „Relațiile dintre Nicolae Titulescu șu Dreapta românească interbelică”.
