Cu toate acestea, controlul Romei asupra mării nu era absolut.
În estul Italiei, o altă putere era în creștere.
Acesta a fost regatul Ardiaean, condus de un trib ilir care a început să amenințe rutele comerciale ale Romei care traversau Marea Adriatică. La conducerea acestui regat se afla abila regină Teuta.
Regina Teuta era soția lui Agron, un rege al regatului Ardiaean.
Sub conducerea lui Agron, Regatul Ardiaei a devenit o forță de care trebuia să se țină cont.
Potrivit scriitorului roman, Appian al Alexandriei, Agron și-a extins regatul prin capturarea unei părți din Epir, precum și Corcyra, Epidamnus și Pharus.
În plus, flota Agron era mult temută în Marea Adriatică.
Moartea regelui
În 231 î.Hr., Agron a murit brusc, după ce a obținut o victorie asupra etolienilor.
Potrivit istoricului grec, Polibiu, „regele Agron, când flotila s-a întors și ofițerii săi i-au dat seama de bătălie, a fost atât de bucuros la gândul că i-a bătut pe etolieni, pe atunci cei mai mândri dintre popoare, încât a a făcut excese din care a căzut într-o pleurezie care s-a încheiat fatal în câteva zile”.
Deoarece moștenitorul lui Agron, Pinnes, era un prunc atunci când regele a murit, regatul Ardiaean a fost condus de Teuta, care a acționat ca regină regentă.
Potrivit lui Polybius, Teuta avea o „lipsă de naturală de feminitate” și „nu putea vedea altceva decât succesul recent și nu avea ochi pentru ce se întâmplă mai departe”.
Polibiu menționează, de asemenea, că Teuta a susținut practica ilirică a pirateriei și i-a jefuit pe vecini fără discriminare, deoarece comandanții ei au primit ordin să-i trateze pe toți ceilalți ca pe dușmanii lor.
Aceste raiduri de piraterie au condus în cele din urmă pe romani la război împotriva Teutei.
Senatul roman ignorase inițial plângerile făcute împotriva ilirilor de către comercianții care navigau pe Marea Adriatică.
Totuși, pe măsură ce numărul plângerilor au crescut, Senatul a fost obligat să intervină.
Romanii au angajat mai întâi diplomația și au trimis ambasatori la curtea Teutei.
Sursele antice consemnează că Teuta nu a fost deloc mulțumită de trimișii romani și nu a fost rezonabilă în relațiile sale cu ei.
Cel mai rău care l-a făcut dintre toate, a încălcat imunitatea diplomatică a acestor.
Polibiu consemnează că unul dintre trimiși a fost asasinat în timp ce se pregătea să plece la Roma, iar Cassius Dio menționează că unii trimiși au fost închiși și alții uciși.
Când s-au întors la Roma solii care supraviețuiseă, romanii au fost revoltați și au declarat război împotriva Teutei.
O flotă de 200 de nave a fost pregătită pentru invazie, împreună cu o armată terestră.
Prima țintă a flotei romane a fost insula Corcyra, deținută de Demetrius, care era și guvernatorul Pharus.
În ambele relatări despre Appian și Polibiu, se spune că Demetrius i-a trădat pe ilirieni predând Corcyra și Pharus romanilor.
Conform lui Cassius Dio, însă, Teuta însăși a fost cea care l-a trimis pe Demetrius să predea Corcyra romanilor în schimbul unui armistițiu.
La scurt timp după armistițiu, totuși, Teuta a atacat Epidamnul și Apollonnia, determinând romanii să intervină din nou.
Mai târziu, Demetrius se va preda romanilor, ca urmare a capriciilor reginei.
Dându-și seama că nu se mai putea opune pentru romanilor, Teuta s-a predat în 227 î.Hr.
Potrivit lui Polibiu, Teuta „a consimțit să plătească orice tribut pe care l-au impus, să renunțe la toată Iliria, cu excepția câtorva locuri și ceea ce îi privea în cea mai mare parte pe greci, s-a angajat să nu navigheze dincolo de Lissus cu mai mult de două nave neînarmate”.
În plus, Appian menționează că Corcyra, Pharus, Issa, Epidamnus și Ilintianul Atintani au devenit supuse romanilor.
Restul regatului Agron a căzut în mâinile lui Pinnes, al cărui nou gardian era Demetrius.
Deși Teuta a trăit încă câteva decenii, există o poveste interesantă care afirmă că a sărit de pe o stâncă în loc să se predea.
