Testamentul lui Alfred Nobel. Măcinat de vinovăție…

 

Cu 124 de ani în urmă, printr-un testament de o pagină, redactat la 27 noiembrie 1895, inventatorul dinamitei își preciza ultimele dorințe.

Este vorba despre Alfred Nobel, chimist și industriaș suedez, care lăsa în contul unui fond de stimulare, 31,5 milioane de coroane suedeze, care să fie utilizate după moartea sa pentru acordarea de premii anuale pentru cele mai însemnate lucrări din cinci domenii ale activității umane.

Cele cinci domenii sunt fizica, chimia, medicina, literatura și promovarea păcii în lume.

Suma reprezenta 94% din averea sa.

Fundația Nobel echivala cu aproximativ 200 de milioane de dolari, la valoarea de azi, scrie history.info.

Premiul, care poartă numele savantului suedez, este atribuit din anul 1901 (în ziua morţii acestuia – 10 decembrie).

Cinci discipline

Cele cinci discipline alese de Nobel au rămas neschimbate, ca şi instituţiile pe care acesta le-a ales pentru a le atribui (Academia Regală de Ştiinţe a Suediei – pentru Fizică şi Chimie; Academia Suedeză de Litere – pentru Literatură; Institutul Karolinska din Stockholm – pentru Fiziologie şi Medicină; Parlamentul norvegian – pentru Pace sau fraternitate între popoare).

Premiul pentru Pace este singura recompensă decernată la Oslo, deoarece Nobel a dorit să asocieze la testamentul său Norvegia, care era legată de Suedia înainte de a deveni independentă, în 1905, notează RADOR.

Din 1969 se atribuie şi un premiu pentru Ştiinţe economice, instituit de Banca Regală a Suediei, în memoria lui Alfred Nobel.

Sentimentul de vinovăție

Alfred a făcut acest demers generos din vinovăție. Faptul că inventase dinamita, iar utilizarea ei în producerea de arme era distructivă, la scară mondială, îl măcina, precizează history.info.

Era preocupat mai ales după apariția greșită a unui necrolog, la moartea fratelui său, când acesta a fost confundat cu el. În respectivul necrolog era numit ”negustorul morții”. El era un pacifist.

A fost momentul care l-a încurajat să se gândească la maniera în care lumea ar trebui să își amintească de el.

Tatăl său era inventator

Alfred Bernhard Nobel s-a născut la Stockholm, în Suedia, la 21 octombrie 1833.

Tatăl său, Immanuel Nobel, a fost inginer şi inventator, acesta construind poduri şi clădiri în Stockholm. Immanuel Nobel a experimentat, de asemenea, diferite tehnici de explozie a rocilor, potrivit volumului „Personalităţi ale ştiinţei. Mic dicţionar”, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică (1977).

Deşi mama sa, Andriette Ahlsell, provenea dintr-o familie bogată, 1833 avea să fie, însă, un an nefast pentru familia Nobel, din cauza falimentului tatălui său.

Acest fapt îi va despărţi o vreme pe cei doi soţi, tatăl plecând, în 1837, în Finlanda şi Rusia pentru o nouă carieră.

Andriette a rămas la Stockholm şi, pentru a-şi putea întreţine familia, a deschis o băcănie, care îi aducea un venit modest.

Companie

Între timp, tatăl lui Alfred Nobel a pus pe picioare o companie în St. Petersburg, Rusia.

El furniza echipament militar armatei ruseşti şi i-a convins pe generalii ruşi de utilitatea plasării unor mine acvatice pentru a împiedica accesul navelor britanice.

Minele construite de Immanuel Nobel au ţinut la distanţă flota britanică în timpul războiului Crimeei (1853-1856).

În 1842, Immanuel Nobel îşi aducea familia în St. Petersburg.

Studii

Aici, fiii săi studiază ştiinţele naturii, limbile străine şi literatura.

La 17 ani, Alfred vorbea fluent suedeza, rusa, franceza, engleza şi germana.

Era atras deopotrivă de literatura engleză şi de ştiinţele exacte, cum ar fi fizica sau chimia.

Nitroglicerina

Timp de doi ani, Alfred a vizitat Suedia, Germania, Franţa şi Statele Unite ale Americii.

La Paris are şansa să lucreze în laboratorul unui chimist, renumit pe atunci, T.J. Pelouze.

Aici îl întâlneşte pe tânărul chimist italian Ascanio Sobrero, care cu trei ani în urmă inventase nitroglicerina, un lichid exploziv deosebit de puternic şi de instabil.

Nitroglicerina a fost considerată în epocă mult prea periculoasă pentru a putea fi folosită în practică, din cauza faptului că putea provoca explozii la variaţii mici de temperatură sau presiune.

Alfred era, însă, interesat de posibilitatea folosirii ei în construcţii şi începe să lucreze la elaborarea unor metode de controlare a exploziei cu nitroglicerină.

În 1852, Alfred este chemat să lucreze pentru compania tatălui său, care cunoştea o dezvoltare continuă datorită livrărilor către armata rusă.

Cercetare

Cu toate acestea, sfârşitul războiului avea să provoace cel de-al doilea faliment al lui Immanuel Nobel.

El şi-a luat doi dintre fiii săi, Alfred şi Emil, şi s-a reîntors la Stockholm. Ajuns în oraşul natal, Alfred continuă cercetările prin care încearcă să folosească nitroglicerina ca exploziv.

În curând avea să descopere că prin amestecarea nitroglicerinei cu cuarţ se formează o pastă care putea fi modelată în diferite forme şi dimensiuni.

În 1863, i s-a atribuit primul brevet suedez pentru „Metoda de obţinere a prafului de dinamită”, un amestec de nitroglicerină şi praf de puşcă, formulă inventată în cooperare cu membrii familiei.

La câteva luni de la inventarea formulei explozibilului, laboratorul familiei a fost distrus.

Experienţele cu nitroglicerină, soldate de nenumărate ori cu explozii şi pierderi de vieţi omeneşti, l-au determinat pe Nobel să aprofundeze cercetările în acest domeniu.

Cercetările sale vor avea urmări tragice, provocând, în 1864, moartea fratelui său, Emil. Autorităţile se văd nevoite să-i interzică experimentele în interiorul oraşului.

Altă invenție brevetată

Alfred se mută, astfel, pe un vas ancorat în Lacul Mälaren.
În 1865, a instalat o fabrică la Viterviken (Suedia), apoi una la Krümmel (azi un cartier al oraşului Geesthacht), în apropiere de Hamburg.

Pentru a putea declanşa explozia, brevetează o altă invenţie, un detonator bazat pe aprinderea unui fitil.

Datorită faptului că dinamita reducea substanţial costurile aruncării în aer a blocurilor de piatră, Alfred a făcut din vânzarea dinamitei o afacere profitabilă, astfel încât fabrica sa din Krümmel începe să-şi exporte produsele în alte ţări din Europa şi chiar în America şi Australia.

În 1868, s-au produs 11 tone de dinamită, cinci ani mai târziu, de zece ori mai mult, iar în anul 1874 peste 3.000 de tone.

A descoperit posibilitatea amorsării detonării nitroglicerinei cu ajutorul fulminatului de mercur.

Dinamita

A reuşit să realizeze praful (pudra) de dinamită, guma de dinamită, apoi formula unei pudre propulsive, căreia i-a dat numele de „balistită”, un amestec în părţi egale de nitroglicerină şi nitroceluloză.

Din 1873, s-a stabilit la Paris, iar în 1881 a instalat la Servan un laborator, unde a continuat cercetările în vederea îmbunătăţirii formulei dinamitei, laborator pe care l-a transferat, în 1890, la San Remo, în Italia.

A brevetat 355 de invenţii, a făcut fotografii aeriene, a dezvoltat metode de obţinere a mătăsii sintetice, a cauciucului sintetic şi a pielii sintetice. Pasionat şi de literatură şi poezie, a scris o tragedie şi câteva romane.

Un umanist

Savantul suedez s-a definit întotdeauna ca „un umanist care iubeşte umanitatea”, declarându-se convins că „prosperitatea lumii ar putea combate toate relele”.

Alfred Nobel a fost un adept al pacifismului. Era conştient de pericolele reprezentate de posibilele utilizări defectuoase ale invenţiilor sale. El a calificat războaiele drept „oroare a ororilor şi cea mai mare dintre toate crimele”.

Nu s-a căsătorit niciodată. Călătorind neîncetat între Suedia, Germania, Franţa, Rusia, SUA, Italia, a trăit cel mai adesea singur, fără un cămin stabil, fără familie.

Prin testamentul de o pagină, redactat la Paris, la 27 noiembrie 1895, Alfred Nobel cerea ca toate fabricile sale să fie vândute şi banii încasaţi să fie plasaţi într-un depozit bancar destinat acordării de premii anuale acelora care, în anul precedent, au adus cele mai mari servicii omenirii.

A murit la San Remo, Italia, la 10 decembrie 1896.