După primul război mondial linia ce despărțea România de Ungaria era trasată cu niște pietre plasate din loc în loc, bornele.
Între grănicerii noștri și ai lor erau relații excelente. Ofițerii se vizitau reciproc, în interes de serviciu. Ai lor erau foarte bine îmbrăcați, dar tot admirau uniformele românilor. Când două patrule de grăniceri se întâlneau se salutau.
La Episcopia Bihorului, după barieră, în Ungaria, era un panou mare, care le spunea șoferior „anunţă pe şoferi „Ţine stânga”! La ei era invers ca la noi… Şoseaua, cu cât înainta în Ungaria, cu atât era mai bună.
Pichetul românesc a fost ridicat în 1930, prin colaborarea prefecturii de Bihor cu grănicerii, de sub comanda generalului M. Florescu.
Vama Cucului
– Trec mulţi pe la Vama Cucului?, întreabă reporterul.
Vama Cucului era cunoscută în zonă și ca vama nimănui. Cel care se strecura printre grăniceri, evitând vama româno-ungară, se spunea că „a trecut pe la Vama Cucului”.
Împotriva acestora, patrule de grăniceri circulau mereu, dealungul graniţei, schimbându-şi însă itinerarul de la o zi la alta.
Ungurii aveau obiceiul să ne zvârle peste graniță pe toţi indivizii lor indezirabili.
Femei, bătrâni, hoţi, cu locul de origine necunoscut, erau trimişi la noi, de unde erau expediați înapoi, în Ungaria, pentru ca, peste un timp, să ne pomenim iar cu ei.
Vă închipuiţi ce tragic era acest tenis cu mingii umane aruncate astfel peste graniţă.
Se vorbea de cazul unei femei care făcuse de cinci ori drumul încoace şi încolo, până când, distrusă de oboseală, a murit.
Borş era satul românesc cel mai apropiat de graniţă. Peste graniţă, se afla Artandul, sat unguresc, Bedeul, sat pur românesc deşi era în Ungaria, şi Cheresteş.
În această zonă funcționa o bandă de țigani care fura de la noi și vindea în Ungaria, trecând prin Vama Cucului, Până la urmă, prin colaborarea dintre grănicerii celor două țări, a fost prinsă pe teritoriul nostru.
