Un astfel de episod este legat de politica de recutare a informatorilor de către serviciile secrete proaspăt intrate în ”lupta împotriva forțelor reacționare”. Povestea am găsit-o menționată într-un studiu al istoricului Florian Banu despre reorganizarea serviciilor de securitate după preluarea puterii din 1945.
Potrivit memoriilor lui Paul Sfetcu, fostul șef de cabinet al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, în primele zile ale lui 1953, la ușa lui Dej s-a prezentat un țăran înarmat cu un pistol.
La acea dată, Dej era președintele Consiliului de Miniștri, adică prim-ministru.
Foto: Gheorghe Gheorghiu-Dej
Țăranul a spus că nu îi predă arma decât lui Dej personal. Sfetcu l-a luat la întrebări, înainte de a-l lăsa să intre înarmat la liderul comunist. Omul s-a dovedit a fi un chiabur care avusese legături cu legionari din satul său. Șeful de post, dorind să strângă informații despre acei legionari tăbărâse pe țăran, pentru a-l face informator. Aproape zilnic îl ridica de acasă și îl bătea, cerându-i să reia legătura cu fugarii și să îi dea date.
Într-o zi, omul nu a mai suportat, l-a dezarmat pe milițian și a plecat la București.
Se spune că atunci când Dej a aflat povestea, a dispus ca țăranul să fie iertat pentru că a atacat un milițian, iar pe șeful de post l-a mutat în altă localitate.
Cât este adevăr în această poveste și cât e propagandă, Dej fiind autorul ”declarației din 1964”, de distanțare de politica de epurare stalinistă, nimeni nu poate spune cu exactitate. Oricum, este o legendă care s-a terminat fără morți sau persoane mutilate pe viață de schingiuri, ceea ce o face să fie aparte pentru acele vremuri.
