Cercetători de la Universitatea din Copenhaga au analizat o ”gumă de mestecat” de acum mai bine de 5.000 de ani, obținând informații nu doar despre originile persoanei care a utilizat-o, ci și culoarea ochilor, alimentaţia şi bacteriile prezente în gura acesteia, scrie Le Parisien.
”Pentru prima dată, un genom uman străvechi şi complet a fost recuperat din altceva decât oase sau dinţi”, a declarat Hannes Schroeder, din cadrul Universităţii din Copenhaga, coautor al studiului publicat marţi în jurnalul ştiinţific Nature Communications.
Scoarță de mesteacăn
Această sursă foarte preţioasă de ADN străvechi, mai ales provenind din perioade din care rămăşiţele umane sunt rare, nu este altceva decât o pastă negricioasă, obţinută din scoarţă de mesteacăn încălzită, ”mai frecventă decât se crede, pentru că se păstrează destul de bine”.
Această pastă era mestecată frecvent în vremuri străvechi şi conţine de multe ori amprente dentare.
Pasta studiată de cercetătorii de la Universitatea din Copenhaga a fost descoperită în timpul săpăturilor arheologice efectuate de cercetătorii de la Muzeul Lolland-Falster la situl Syltholm, din sudul Danemarcei.
”Syltholm este cu adevărat un sit unic. Aproape totul este sigilat în noroi, iar conservarea resturilor organice este fenomenală”, a explicat într-un comunicat de presă un alt coautor al studiului, Theis Jensen, tot de la Universitatea din Copenhaga.
”Lola”
Prin analizarea ADN-ului uman pe care îl conţinea pasta de mesteacăn, cercetătorii au putut stabili că persoana care a mestecat-o a fost o femeie, probabil cu ochi albaştri şi cu pielea şi părul închise la culoare, și au denumit-o generic ”Lola”.
Potrivit studiului, ea era mai apropiată genetic de vânătorii-culegători din Europa continentală decât de cei din Scandinavia centrală.
Oamenii de ştiinţă recunosc însă faptul că nu ştiu cu exactitate de ce, în urmă cu 5.700 de ani, femeia respectivă a ales să mestece această pastă.
Rolul pastei
Pasta putea servi ca adeziv (prin mestecarea înainte de utilizare devenea maleabilă), putea fi folosită pentru ameliorarea durerilor de dinţi (are proprietăţi antiseptice) ori ca ”periuţă de dinţi”, dar şi pentru suprimarea senzaţiei de foame sau pur şi simplu ca gumă de mestecat.
Cercetătorii au extras ADN provenind de la bacterii bucale şi de la mai mulţi agenţi patogeni umani, în general inofensivi.
Agenți patogeni
Totuşi, au fost găsiţi şi unii cu potenţial foarte patogen precum Streptococcus pneumoniae, principala cauză a pneumoniei, se arată în studiu.
”De asemenea, am recuperat ADN de virus Epstein-Barr, responsabil de mononucleoza infecţioasă”, au precizat cercetătorii.
”Acest lucru ne poate ajuta să înţelegem modul în care au evoluat şi s-au răspândit agenţii patogeni de-a lungul timpului şi ce anume îi face deosebit de virulenţi într-un anumit mediu”, a declarat Hannes Schroeder.
De asemenea, ”guma de mestecat” conţinea atât ADN de la specii de plante (alune de pădure), cât şi de la animale (raţă) – ceea ce sugerează că astfel de alimente au fost consumate cu puţin timp înainte de mestecare.
* Lola, într-o reprezentare artistică, semnată Tom Bjorklund/PA . Sursa: Le Parisien
