Aleargă la primul post de poliție și revine cu câțiva agenți, care, escaladând zidul casei vecine, pătrund în locuință.
Înăuntru, polițiștii rămân uluiți.
Pe palierul scării erau două cadavre oribil mutilate: doamna și domnișoara Lancelin.
Mama era întinsă pe spate, cu fața zdrobită.
Fiica, culcată pe burtă, cu trupul complet ciopârțit.
Criminalele așteptau să fie arestate
Sus, în cămăruța slujnicelor de la mansardă, Lea și Christina Papien, așteptau culcate în patul lor să fie arestate.
Pe podea și pe scaune, rufe pline de sânge.
Cadavrul doamnei Lancelin avea ochii scoși.
Unul era pe prima treaptă a scării.
Gura nu mai exista.
Domnișoara Lancelin era cu rochia sfâșiată și organele intime tăiate. Pe corp se vedeau urmele mâinilor însângerate ale asasinilor.
Poliția stabilește că mobilul crimelor nu putea fi furtul sau răzbunarea.
La interogatoriu, Lea și Christina recunosc imediat că au comis crimele, dar la întrebarea – pentru ce? – răspunde fiecare cu un simplu: Nu știu!
Misterul crimei aprinde mințile oamenilor, ferocitatea și mobilul ei nu își găsesc explicație.
Sentința
În noiembrie, procesul se judecă la Curtea cu juri din Mans.
Apărarea cere expertiză psihiatrică. Experții le găsesc pe acuzate „perfect normale”.
Cei 12 jurați o condamnă pe Christina la moarte, iar pe Lea la 10 ani de muncă silnică.
Lumea protestează, presa se agită. Se cere o contraexpertiză medicală.
Viața celor două slujnice are unele amănunte bizare.
După toate probabilitățile fusese vorba de o crimă pasională de un caracter deosebit.
Cele două surori erau fiicele unei spălătorese.
Christina a fost crescută de la 7 la 15 ani într-un soi de azil religios. Lea a stat închisă până la 13 ani la congregația Saint Charles.
Intrate slujnice, banii îi dau mamei, până când Christina se ceartă cu mama și se atașează cu o pasiune bolnăvicioasă de sora ei. Ele trăiesc împreună, cea mică ascultând ca o sclavă de cea mare.
Christiana îi poruncește, arătând spre doamna Lancelin: Scoate-i ochii! Lea execută.
Viața anterioară
În închisoare, Christina, despărțită de Lea, plânge, urlă, face greva foamei și, adresându-se tovarășelor din celulă, rostește cu un aer aproape mistic:
„Într-o viață anterioară, eu am fost desigur bărbatul Leei”.
Pentru a o liniști, i s-a adus sora. Christina se năpuștește asupra ei, o strânge cu patimă în brațe și îi sfâșie cămașa.
Trebuie menționat că, după săvârșirea crimelor, cele două, goale, cu corpul plin de sânge, se culcaseră în același pat.
Misterul se lămurise:
Două fecioare, cu pasiuni erotice refulate în subconștient, izbucnesc exploziv într-un delir care se satisface numai prin săvârșirea crimelor.
Două bolnave pervertite de o viață anormală.
Locul lor e la ospiciu!
