Și-a strangulat frații, apoi s-a căsătorit cu o creștină

 

La 15 ianuarie 1595 a murit unul dintre marii sultani ai Imperiului Otoman, Murad al III-lea.

Născut în 1546, el a devenit sultan în 1574. De mandatul lui se leagă două evenimente istorice majore.

Primul și poate cel mai important a fost înfrângerea nimicitoare în fața armatei habsburgilor în bătălia de la Sisak din 1593.

Ecourile victoriei creștinilor s-au răspândit rapid, iar pentru otomani a fost un avertisment serios că există adversari de luat în seamă.

Sultanul este descris de istoricul român Nicolae Bălcescu drept: „Un duh slab și superstițios, dulce la trai, iar iute la mânie și adesea atunci și cu cruzime, era dat cu totul la misticism, la poezie și la voluptate; amator de danț și muzică, de vorbe cu duh, ba încă și de mucalitlâcuri, el iubea mecanica, ceasornicăria și actele de reprezentație; el trăia încunjurat de tălmăcitori de vise, astrologi, șeici, poeți și femei, dănțuitori, de pitici și nebuni, lăsând domnia în mâna femeilor saraiului”

În ciuda înfrângerii, Imperiul Otoman rămânea uriaș și se întindea din Croația (în est) până la Oceanul Indian.

Faptul că și-a omorât frații mai mici nu era tocmai o noutate pentru acele vremuri.

Era o obișnuință în rândul sultanilor să își elimine frații. Conform tradiției musulmane, în cazul în care sultanul ar fi decedat, primii îndreptățiți să îi ia locul erau frații mai mici. Prin eliminarea lor, Murad elibera drumul fiilor săi către tron.

Conform History.info, mai neobișnuit este că a ales să ia de nevastă o femeie creștină, o tânără dintr-o familie nobilă din Regatul Veneției. Numele ei inițial a fost Sofia Bellicui Baffo și era de religie catolică.

Ea ar fi fost răpită de pirați și adusă sultanului. Acesta a acceptat să o ia de nevastă doar după ce aceasta s-a convertit la islam și a preluat numele Safiya.

Avea să devină una dintre cele mai influente femei din istoria Imperiului Otoman.

Sultanul a murit în Palatul Topkapî din Istanbul, la nici trei ani de la înfrângerea de la Sisak. 

Teoria soției venețiene este însă contrazisă de istoricul Leslie Peirce. În cartea sa “Haremul Imperial” din 1993, el scrie că mulți istorici o confundă pe Safiya cu soacra ei Nurbanu, mama lui Murad și soția fostului sultan Selim al II-lea.

Safiya ar fi fost de origine albaneză și a ajuns la vârsta de 13 ani la curtea imperială ca sclavă. Ea a fost prezentată viitorului sultan. Murad a avut trei consoarte, însă mama viitorului sultan Mehmed al III-lea a fost Safiya.

El a decis că ea va fi singura femeie din viața sa, însă la îndemnul mamai sale care i-a recomandat să ia în calcul “binele dinastiei” și-a mai luat două soții.

Soacra lui Safiye, Nurbanu, a avut însă un rol mult mai important în istorie, ea fiind de fapt o femeie cu sânge venețian, care a condus de facto imperiul după moartea lui Selim, între 1574 și 1583.

Unii istorici italieni susțin că a dus o politică atât de provenețiană încât a devenit cel mai urât personaj în Republica Genova.

Unii avansează chiar teoria că a fost otrăvită de agenți genovezi. A fost prima femeie din istoria Imperiului Otoman înmormântată lângă soțul ei în mausoleul din Hagia Sophia.