Sufrageta care l-a biciuit pe Churchill: „Na, brută ce ești!”

 

O cheamă Theresa Garnett și este o militantă aprigă pentru emanciparea femeilor. Face parte din mișcarea sufragetelor și e gata să se ia de piept cu toți bărbații din lume. A intrat în istorie pentru că, acum 110 ani, l-a biciuit pe Winston Churchill.

În 1909, chiar dacă zilele sale de glorie, când avea să-l îngenuncheze pe Hitler, sunt încă departe, Churchill este totuși ministru de Externe. Deci o țintă perfectă pentru agitatele sufragete, un fel de Femen avant la lettre.

Sâmbătă, 13 noiembrie, înarmată cu o cravașă și purtând o pălărie roșie pe cap, Theresa se duce la gara din Bristol, unde Churchill este așteptat. La ora 15, el coboară din trenul de Londra, împreună cu soția sa, Clementine, însărcinată. După numai câțiva pași pe care cuplul apucă să îi facă pe peron, Theresa se năpustește ca o Furie antică, îi îmbrâncește cât colo pe inspectorii Scotland Yard-ului, care trebuiau să îi asigure protecția lui Churchill și îi aplică acestuia o lovitură zdravănă. „Na, brută, brută ce ești, în numele femeilor Angliei!”

Îndemânarea sufragetei nu este pe măsura forței sale. Sau furia o face să greșească ținta. Șfichiul se oprește în jobenul tare al ministrului, care scapă fără nici o zgârietură. Cum Theresa ridică din nou brațul, Churchill îi smulge cravașa și o bagă calm în buzunar. Doi polițiști o imobilizează pe feministă, în timp ce ea se zbate și țipă isterică: „O meriți, nenorocitule, și femeile britanice o să-ți arate ele!” Puțin palid, Churchill încearcă să-și liniștească soția și prietenii, după care își continuă programul.

„Am acționat cu sânge rece!”

Theresa Garnett este dusă la secția de poliție și supusă interogatoriului. Refuză să-și spună numele, dar i se află rapid identitatea. Pentru că este foarte cunoscută. În ultimele luni, a avut la activ mai multe atacuri, pentru a revendica dreptul la vor pentru femei. Către miezul nopții, un prieten vine să o ia de la secție. Unui jurnalist aflat de față, Theresa îi explică strategia aplicată:

„Am stat în sala de așteptare. La sosirea trenului, am ieșit. Îmi băgasem cravașa în mâneca mantoului. Am văzut o aglomerație și l-am recunoscut pe Dl. Churchill. Eram hotărâtă să-l plesnesc. M-a văzut înainte să ajung lângă el. M-a privit drept în ochi. Am ridicat cravașa și m-am repezit. Cred că l-am nimerit peste față. M-a lovit, și am încercat să-l plesnesc a doua oară peste față. Am vrut să-i las un semn. Dacă bărbații ar fi fost fair play nu ar fi intervenit. Nu este adevărat că eram isterică. Am acționat cu sânge rece. Pentru acțiunea asta m-am pregătit de câteva luni. Era doar ideea mea, n-am colaborat cu nimeni.”

Theresa, fii bărbată!

Două zile mai târziu, Theresa Garnett este acuzată pentru tulburarea ordinii publice. Nimic mai mult, pentru că Churchill, generos, nu a considerat necesar să depună plângere. Sufrageta este condamnată la o lună de închisoare. În semn de protest, ea intră în greva foamei. Nu este la prima ispravă de acest fel, așa că autoritățile știu ce au de făcut: o hrănesc cu forța. Furioasă, dă foc la celulă. Își petrece restul pedepsei într-o celulă izolată și apoi la spital, după ce este găsită inconștientă de gardieni.

În ciuda celor abia 21 de ani ai săi, Theresa este o dură. Născută la Leeds în 1888, ea se face învățătoare. După ce asistă la o conferință a Adelei Pankhurst, lideră a sufragetelor din Australia, intră în Uniunea Feminină Socială și Politică (WSPU), al cărei obiectiv este de a obține, chiar și prin violență dacă este nevoie, drepturi egale cu bărbații.

În aprilie 1909, Theresa se prinde cu lanțuri de gardul Camerei Comunelor. Pe 27 iunie, este aruncată în închisoare pentru că a aruncase cu pietre în clădirea guvernului Majestății Sale. Intră imediat în greva foamei, apoi este acuzată că a mușcat-o și a lovit-o cu piciorul pe una dintre gardiene.

Imediat după ce este eliberată, Theresa, împreună cu o altă sufragetă, se cațără pe acoperișul clădirii Sun Hall din Liverpool și se întoarce în pușcărie. Iese după câteva zile și o nouă grevă a foamei.

Este epoca de glorie a sufragetelor. Acestea atacă orice instituție care simbolizează puterea masculină. Adeseori le incendiază. Unele plătesc cu viața. În 1913, Emily Davison moare zdrobită sub copitele cailor, pe când încerca să oprească armăsarul regelui George VI, care participa la un derby.

Apoi începe războiul mondial.

Sufragetele se divizează: unele vor să continue acțiunile și pe perioada conflagrației, altele pledează pentru suspendarea lor. În 1918, obțin parțial câștig de cauză, prin legalizarea votului la femeile de peste 30 de ani, cu anumite condiții. Și în totalitate în 1928, când Parlamentul britanic le acordă femeilor exact aceleași drepturi precum bărbații.

Dar mișcarea feministă se afla de-abia la început.