Online

Politică și spionaj militar. România, folosită de SUA pentru a afla secretele adversarilor. Document al Departamentului de Stat

 Alecu Racoviceanu
Politică și spionaj militar. România, folosită de SUA pentru a afla secretele adversarilor. Document al Departamentului de Stat

Parteneriat strategic, colegi în NATO, astăzi relațiile dintre Armata română și cea americană sunt bine cunoscute, dar a fost o perioadă în care erau în organizații militare antagoniste: Tratatul de la Varșovia și Tratatul Nord-Atlantic.

Un document din 3 octombrie 1975 al Departamentului de Stat din SUA vorbește despre o perioadă ”mai puțin luminoasă”, ca să folosesc limbajul de lemn al vremii, a acestei relații. Imediat după invadarea Cehoslovacie, în 1968, Nicolae Ceaușescu a început un amplu program de dezghețare a legăturilor cu America. Prin întâlniri cu președintele Gerald Ford, în iunie 1975, la Washington, sau prin poziții relativ diferențiate față de ordinele lui Leonid Brejnev, ”țarul” de atunci al URSS, cum ar fi negocierile Conferinței de la Helsinki, unde s-au pus bazele viitoarei OSCE, Ceaușescu a reușit să pară independent, cel puțin pe unele teme, în materie de politică externă.

Pe fondul acestei destinderi, în martie 1975, generalul Ioan Coman a fost primul șef de Stat Major General al unei țări membre a Tratatului de la Varșovia care a vizitat Washingtonul. Vizita i-a fost întoarsă de generalul Frederick Weyand, omologul său american.

Din acel moment, experții americani care monitorizau Bucureștiul au văzut o nouă oportunitate: schimburile militare între două țări din Tratate oficial aflate în conflict. Era o mișcare periculoasă, atât pentru americani, care puteau fi suspectați de aliații din Europa de Vest, cât și pentru Republica Socialistă România.

Reproduc o parte din acest document.

”Avem un început promițător legat de schimburile militare cu România, ca urmare a vizitei lui Coman în SUA (martie 1975), dar și prin recenta vizită a generalului Weyand la Coman  (septembrie 1975). Acest mesaj aduce în discuție de ce și cum ar trebui fructificat acest moment și propune un program clar, cu un ritm bine-stabilit de implementare pe termen mediu. Vom trata aici doar problema schimburilor și vom lăsa problema altor potențiale relații militare pentru un alt raport.

Viitoarele schimburi cu România ar trebui planificate și în sfera militară, profitând de momentul favorabil generat de vizita lui Coman (martie 1975), vizita senatorului Wainwright în România (iunie 1975) și vizita recentă a lui Weyand (septembrie 1975).

Background: Schimburile militare cu România ar sluji interesul național al Statelor Unite din mai multe puncte de vedere. În primul rând, noi cunoaștem relativ puține despre Armata română; dezvoltarea contactelor ar aduce mai multă lumină asupra capacităților și atitudinea acestei  Armate care participă ”fără tragere de inimă” la Tratatul de la Varșovia. Putem spera chiar să obținem mai multe informații din interior despre relațiile și organizarea din interiorul Tratatului. Mai mult, Armata română este o componentă cheie a structurii autoritare și disciplinate a statului lui Ceaușescu; el a ajuns să se bazeze tot mai mult pe militari în proiectele civile, economice și de apărare. Armata se presupune că va deveni și mai importantă, ca element care stă la baza atât a politicii externe individualistă cât și a stabilității interne.

Politică. Întărirea relațiilor cu un grup care, sub coordonarea partidului, a împiedicat în mod serios eforturile sovietice de a conduce și regla prin metode militare Estul Europei, de a ajusta ”doctrina Brejnev” pentru Europa de Est, mai ales în perioada post-OSCE. Militarii români vor fi un factor important în ecuația stabilității în Balcani, în timp ce noi încurajăm independența Iugoslaviei și României pentru a compensa presiunea hegemonică sovietică pentru a destabiliza această regiune nesigură. (...)

În final, în timp ce continuăm să detensionăm relațiile și cu alte state est-europene, schimburile militare oferă un avantaj pentru a păstra România cu un pas înaintea lor, așa cum am stabilit ca politică.

Deși suspiciunile sovietice sunt previzibile, dată fiind interpretarea pe care o dau ei destinderii, schimburile SUA/România se încadrează în destinderea militară pe care au recomandat-o chiar sovieticii după reuniunea de la Helsinki.”

În continuare, autorii informării susțin că sporirea relațiilor militare cu România nu pare să fie un motiv de îngrijorare pentru Kremlin. De asemenea, se recomandă ca planificarea acestor schimburi să se facă ținând cont și de operațiunile și interesele NATO.

Se recomandă următoarele domenii în care să se stabilească primele contacte, notând faptul că e imperativ să fie urmărite delegațiile: școli militare de întreținere; pregătiri trimestriale de bucătărie de campanie; cursuri de limbaj de apărare; facilități și instrucții comune pentru parașutiști.

 

Inapoi la articole
Citește în continuare pe EVZ Istoric