Spre deosebire de epoca modernă, femeia casnică din Evul Mediu era obligată să prepare detergentul înainte să se apuce de spălat, la fel trebuia să pregătească focul înainte să se apuce de gătit.
Tony Mount, autorul mai multor cărți despre viața femeilor casnice din Evul Mediu susține că nici nu ne putem imagina cât de greu le-a fost, în comparație cu condițiile de astăzi sau de acum un secol. Fiindcă pe lângă cele enumerate mai sus, femeia trebuia să se îngrijească și de gospodărie, de animale și să creeze periodic haine noi pentru familie.
Arheologii au găsit ustensile care demonstrează asta. Din păcate cele mai multe femei din Evul Mediu au fost analfabete. Neștiind să scrie sau să citească ele nu au avut jurnale în care să rețină experiențele lor, şi oricum ar fi fost mult prea ocupate să o facă.
Rolul soției
Un document care se referă concret la această temă datează din secolul al XIV-lea și a fost redactat de Guy de Montigny, în forma unei broșuri cu recomandări pentru viitoarea sa soție, care nu avea mai mult de 15 ani.
O primă concluzie este că fata provenea dintr-o familie cu un statut social înalt, dacă știa să citească.
Căsătoriile bărbaților în vârstă cu fete tinere erau obișnuite la acea vreme. De cele mai multe ori primul mariaj era aranjat de părinții fetei.
Aceștia erau convinși că ea va avea o viață mai bună alături de un bărbat înstărit cu o carieră de succes și multe experiențe de viață.
În cazul în care rămânea văduvă, femeia avea dreptul să își aleagă singură al doilea soț.
“Trebuie să își iubească soțul cu atenție, să îl țină în așternuturi curate, pentru că ăsta îi e rolul. El se bazează pe grija pe care i-o va purta soția când se întoarce acasă, să fie așteptat cu focul făcut, să îi fie spălate picioarele și pregătite șosetele și papucii noi, să primească mâncare și băutură bună, să fie servit și întreținut după aceea, să îi fie încălzit patul și să fie acoperit de pături calde și să fie răsfățat cu alte atenții, bucurii, privilegii, iubiri și secrete despre care nu mai trebuie să vorbesc. A doua zi să îi fie pregătiți pantalonii și cămășile curate. Cu certitudine, astfel de servicii fac un bărbat să iubească și să își dorească să revină acasă și să își vadă soția, dar și să fie distant cu altele”, scria Guy Montigny.
De ce se uită bărbatul la altă femeie
William Langland, un alt autor al vremii, susținea că sunt trei motive care îl fac pe un bărbat să plece de acasă, probabil în brațele unei alte femei: un acoperiș cu găuri prin care se prelinge apa, un foc fumegând și o nevastă căreia nu îi tace gura.
O altă baladă medievală descrie programul zilnic al unei casnice. Chiar dacă nu a putut închide un ochi din cauza copilului care plângea neîntrerupt, femeia trebuia să fie în grajd dimineata, ca să mulgă vacile și să le ducă la păscut, în timp ce soțul continua să doarmă liniștit.
Apoi trebuia să prepare unt și brânză proaspătă și să se ocupe de copii.
Programul ei continua cu hrănirea găinilor, rațelor și gâștelor care trebuiau conduse în spații verzi.
Urma să pregătească mâncarea, să spele, să facă curat și să se apuce de țesut.
În tot acest timp, soțul se plângea că pregătește prea multă mâncare și că pierde prea mult timp cu țesutul hainelor. Ea încerca să îl convingă că este soluția mai ieftină, hainele la piață fiind mult mai scumpe. Apoi se ducea să se ocupe iar de animale.
Publicul britanic a interpretat balada într-un mod satiric, considerând că probabil a fost scrisă de o femeie pentru a delecta publicul feminin.
În cazul în care vreodată femeia ar fi îndrăznit să se plângă bărbatului că lucrează prea mult, acesta ar fi invitat-o să facă imediat schimb de roluri, măcar pentru o zi, “astfel încât să vadă și ea ce înseamnă munca adevărată”. Schimbarea de roluri continuă doar în imaginația noastră, fiindcă balada autorului se oprește aici.
