Se știa că jurații francezi, probabil ca să nu dezmintă galanteria națională, nu pronunțau aproape niciodată pedeapsa capitală unei femei.
De data asta, însă, ei au avut de judecat un adevărat monstru, nu o femeie, a cărei suprimare era o pedeapsă prea ușoară.
Dar să trecem la fapte.
Josephine Mory, criminala în vârstă de 47 de ani, și-a ucis nora deoarece nu acceptase niciodată ca fiul ei, Louis Mory, ofițer în armată, să se căsătorească cu Yvette Godefroy.
Deși mama lui se opusese, Loius trecuse peste părerea părintească și se căsătorise cu aleasa inimii.
În curând, tânărul cuplu fu dăruit cu o fetiță, urmând să se nască și al doilea copil.
Ura soacrei a mers însă atât de departe, încât, văzând că Yvette e fericită, s-a decis s-o omoare.
Așa că a pândit-o pe Yvette când a plecat după târguieli, a intrat în casă și a pregătit o sfoară.
Când Yvette a revenit acasă, Josephine a lovit-o cu o sticlă, apoi a strangulat-o cu sfoara, pe care a legat-o de mânerul unei ferestre.
La zgomotul luptei, au pătruns în casă vecinii, care au încercat zadarnic să o readucă la viață pe nenorocita femeie, care murise curând după ce soacra criminală o lovise cu sticla în cap.
Biata victimă nevinovată a urii neînduplecate a soacrei sale purta o sarcină bine dezvoltată, în luna a cincea.
Împrejurările tragice ale crimei au făcut opinia publică să ceară cu înverșunare moartea îngrozitoarei criminale.
Urmând impulsul opiniei publice, jurații din Douai au condamnat-o la moarte pe Josephine Mory, spre satisfacția publicului care a făcut o manifestație de simpatie juraților ce pronunțaseră sentința.
Cererea de grațiere, făcută de fioroasa criminală, a fost respinsă.
După 50 de ani, amatorii de senzații tari aveau prilejul să asiste la lugubrul spectacol al decapitării unei femei.
Ilustrațiunea Română din 1 decembrie 1937 își încheia relatarea astfel:
„Iar călăul din Douai face pregătiri speciale pentru primirea pe eșafod a acestui oaspe de seamă”.
