La 29 iunie 1990, primul Parlament ales al României post-comuniste a fost aprobat programul de guvernare al lui Petre Roman fără niciun vot împotrivă.
Programul a fost elaborat pe baza « Schiței privind strategia înfăptuirii economiei de piață în România » elaborată de peste 1200 specialiști din toate domeniile din țara noastră și contribuția a circa 400 de specialiști din străinătate, în coordonarea acad. prof. Tudorel Postolache.
Din componența acestui guvern pe care Petre Roman l-a condus până la 16 octombrie 1991, amintim pe următorii:
Theodor Stolojan – ministrul finanțelor
Victor Babiuc – ministrul justiției
Andrei Pleșu – ministrul culturii
Adrian Năstase – ministrul afacerilor externe
Victor Stănculescu – ministrul apărării naționale
Constantin Fota – ministrul comerțului și turismului
Mihai Zisu – ministrul resurselor și industriei
Gheorghe Ștefan – ministrul învățământului și științei
Bogdan Marinescu – ministrul sănătății
Prima decizie mai radicală a cabinetului Roman s-a pus în aplicare la 1 noiembrie 1990, și viza liberalizarea prețurilor pentru un număr important de bunuri de consum.
A doua etapă a liberalizării prețurilor, cu excepția celor la energie, pâine și lapte, este realizată la 1 aprilie 1991.
În ciuda criticilor vehemente din zona conservatoare a puterii politice a vremii, pe motive de „liberalism”, își susține viziunea reformatoare și în „Raportul asupra stadiului reformei și programul de guvernare pe 1991”, prezentat în Parlament la 26 februarie 1991.
În Raport, Petre Roman enumeră barierele reformei: centralizare prea mare, corupție la nivel înalt, mentalități comuniste învechite, accentuând încă o dată necesitatea accelerării ritmului reformei economice.
În martie 1991 Guvernul Roman reușește să stabilească Acordul stand-by cu FMI, prin care se puneau bazele unei politici macroeconomice sănătoase pentru România.
La 1 februarie 1991, Biroul Lărgit al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei ia hotărârea să acorde României statutul de invitat special.
Debarcarea
Cea mai puternică reacție la reforma economică inițiată de guvernul Roman s-a produs prin «mineriada» din septembrie 1991.
În ciuda înțelegerii dintre sindicatele minerilor și Guvern, minerii vin la București, cerând demisia guvernului Roman și a președintelui Iliescu. Sub presiunile violente ale minerilor, Petre Roman și-a pus la dispoziție mandatul pentru găsirea unei soluții politice a crizei împreună cu președintele Ion Iliescu.
Adversarii politici ai lui Petre Roman, în special din zona legată de structurile nostalgic-conservatoare, au declarat imediat faptul împlinit, anunțând demisia Guvernului.
Consecințele acestei noi „mineriade” au fost extrem de serioase: deschiderea pieței interbancare, convertibilitatea monedei naționale și unificarea ratei de schimb, programate de Guvern pentru 27 septembrie 1991, au fost abandonate; colaborările cu FMI, BERD, Comunitatea Europeană, Consiliul Europei și GATT au fost înghețate.
Concluzia lui Petre Roman după înlăturarea sa de la guvernare prin mineriada din septembrie 1991 este exprimată în declarația din octombrie 1991:
„Nu mă consider un învins. Am pus la dispoziția președintelui mandatul meu pentru o soluție politică. Prin ceea ce fac în continuare, vom încerca să stopăm capacitatea forțelor conservatoare de a opri sau încetini reforma”.
Ulterior avea să afle că, în septembrie 1991, înainte de mineriadă, încrederea populației în Guvernul Roman era de 57%.
