Franklin Delano Roosevelt a fost ales preşedintele SUA de patru ori. Ultima oară s-a întâmplat la 7 noiembrie 1944.
Era un precedent istoric, pentru că nicio altă persoană nu a mai fost aleasă de mai mult de două ori nici înainte, nici după acesta.
Este important de notat că la început, numărul de mandate pentru care putea candida un preşedinte al SUA nu era limitat, scrie history.info.
Totuşi, după ce George Washington a refuzat un al treilea mandat, s-a convenit oficial ca niciun preşedinte american să nu mai fie ales de mai mult de două ori.
Singura excepţie este Franklin Delano Roosevelt, menţionat mai sus.
Schimbare
Regula cu alegerea doar de două ori a fost introdusă în Constituţia Statelor Unite în 1951.
Franklin Delano Roosevelt (FDR) provenea dintr-o celebră familie de origine olandeză. Numele de familie, Roosevelt, era scris la origine ca Rosenvelt, ceea ce înseamnă „câmp de trandafiri”.
FDR îşi are al doilea prenume de la numele de familie al mamei, Delano, de origine franco-flamandă. Era citit la origine „de Lannoy”.
FDR a trecut printr-o tragedie personală când a paralizat, la vârsta de 39 de ani, din cauza unei grave maladii neurologice. I se spunea, în general, „polio” (poliomielită), dar despre natura sa exactă au apărut şi alte teorii.
În ciuda bolii, Franklin Delano Roosevelt a avut o frumoasă carieră politică.
Mandat scurt pentru preşedintele SUA
La 7 noiembrie 1944 a fost ales pentru a patra oară preşedinte.
Era în 1944, iar Cel de-al Doilea Război Mondial încă făcea prăpăd, chiar dacă victoria Aliaţilor părea foarte probabilă.
Este interesant de notat că a patra inaugurare prezidenţială a avut loc în faţa Casei Albe, din cauza stării proaste a sănătăţii preşedintelui.
A fost singura dată, în decurs de 200 de ani, când inaugurarea nu a avut loc la Capitoliu, în Washington D.C.
Din păcate, FDR nu a trăit mult după ce a fost ales preşedinte pentru un al patrulea mandat. A decedat la mai puţin de trei luni după învestitură şi a fost înlocuit de vicepreşedintele Harry S. Truman.