Online

Singurii Brătieni care l-au îngenuncheat pe Ceaușescu. Victoria de la 10 mai 1977

 Alecu Racoviceanu
Singurii Brătieni care l-au îngenuncheat pe Ceaușescu. Victoria de la 10 mai 1977

În 1977, se pare Nicolae Ceaușescu a vrut să ”recupereze” de la monarhiști memoria zilelor de 9 și 10 mai. E vorba, bineînțeles, de luna mai 1877, de proclamarea Independenței și nu de încoronarea lui Carol I, din 1881.

La dorința lui Ceaușescu, pentru centenarul Războiului de Independență, toată Republica Socialistă se pregătea de sărbătoare. S-a pregătit proiectul-mamut al seriei de filme ”Războiul Independenței”, se elaborau lucrări de istorie. Numai că, exact pe 10 mai 1977, toată România e lăsată în beznă de marea pană de curent electric, care avea să adauge încă un miliard de lei la pagubele făcute de cutremurul din 4 martie. Așa că sărbătoarea s-a amânat!

Din studiul ”Anul 1977 – reformele Puterii și opoziția societății românești”, de Raluca Spiridon și Luminița Banu, aflăm despre încă un eveniment inedit care a marcat aniversarea, protestul Brătienilor!

 

Celebrarea Centenarului Independenţei României – 10 mai 1977

 

Faţă de celebrarea Centenarului Independenţei României la 10 mai 1977 autorităţile comuniste au avut o grijă deosebită, organizând manifestări şi spectacole festive. Moment de mare impact în istoria oricărei naţiuni, câştigarea independenţei de stat nu ar fi trebuit, la prima vedere, să aibă conotaţii politice în contemporaneitatea anului 1977. Totuşi, întrucât într-un regim totalitar nu există acţiune publică fără încărcătură politică, nici sărbătorirea centenarului independenţei nu a făcut excepţie, atât Puterea, cât şi contestatarii acesteia, încercând acumularea unui capital politic. De această dată, lupta s-a dat, cum era şi firesc, pe tărâmul istoriei.

Un fapt rămas într-o zonă a secretului, care explică, fie şi parţial, coexistenţa reconsiderării rolurilor avute de regele Carol I şi I.C. Brătianu în acest moment istoric, cu politizarea excesivă a celebrării acestui eveniment, este reprezentat de eforturile fraţilor Ion şi Dan Brătianu, fiii lui Constantin I.C. Brătianu pentru recunoaşterea meritelor bunicului lor, I.C. Brătianu. Aceştia intenţionau să trimită un substanţial memoriu şefului statului, Nicolae Ceauşescu, şi, în situaţia în care nu vor primi un răspuns satisfăcător, plănuiau să se adreseze postului de radio „Europa Liberă”.

Redactată în jurul datei de 24 februarie 1977, scrisoarea destinată acestui post de radio propunea deschiderea unei rubrici permanente intitulată „Adevărul din ultimul secol al istoriei românilor” sau „Cei 100 ani despre care nu se spune adevărul”, prin care să fie evocate meritele familiei Brătianu în perioada 1848-1944. Fără a putea documenta foarte bine mecanismul decizional pus în mişcare pentru a anihila intenţiile fraţilor Ion şi Dan Brătianu, cert este că, în faţa eventualităţii ca cei doi să se adreseze „Europei Libere”, iar Ion Brătianu să intre în legătură cu Paul Goma, s-a decis influenţarea pozitivă a celor doi. Acţiunea urma a se desfăşura prin Ion Popescu-Puţuri, directorul Institutului de studii istorice şi social politice de pe lângă C.C. al P.C.R., întrucât contactarea lor de către organele Ministerului de Interne era considerată inoportună şi ineficientă, cunoscută fiind aversiunea celor doi fraţi faţă de ofiţerii de Securitate.

Materializată la 1 martie 1977, încercarea directorului Institutului de studii istorice şi social politice de pe lângă C.C. al P.C.R. de a obtura eforturile acestora, sub motivaţia puerilă că „sovieticii s-ar supăra grozav dacă ar fi evidenţiate meritele familiei lor”, a provocat o nemulţumire şi mai mare, precipitând decizia fraţilor Brătianu de a se adresa, cu toate riscurile, Ambasadei Sovietice.

În cele din urmă, pe de o parte Securitatea sfârşeşte prin a acţiona cu duritate pentru a preveni trimiterea de scrisori către „Europa Liberă”, respectiv Ambasada U.R.S.S., iar pe de altă parte, apariţia în revista „Magazin Istoric” (numărul din aprilie 1977) a articolului O misiune română în Crimeea şi a altor articole dedicate lui Ion C. Brătianu a creat satisfacţii nepoţilor săi şi a stins nemulţumirile acestora.

În rândurile expediate la Paris, ginerelui său, Alexandru Misirliu, Dan Brătianu scria: „Aici s-a serbat cu un fast extraordinar aniversarea a 100 de ani de la independenţă şi pentru prima dată preşedintele nostru l-a citat pe I.C. Brătianu înaintea lui Kogălniceanu. Faptul a produs senzaţie şi constituie un început încurajator”. Concesiile făcute de regim, prin re-evaluarea rolului jucat de vechea clasă politică în obţinerea independenţei de stat, şi reacţiile pozitive, de satisfacţie, ale posibililor contestatari par să justifice cunoscutul aforism al lui Napoleon Bonaparte, conform căruia „istoria este versiunea evenimentelor trecute asupra cărora oamenii s-au pus de acord”.”

 

Inapoi la articole
CAPITAL
ANIMALZOO
DOCTORUL ZILEI
EVZ MONDEN
Citește în continuare pe EVZ Istoric