Scriitoarea Simone Lucie Ernestine Marie Bertrand de Beauvoir s-a născut la 9 ianuarie 1908, la Paris.
Tatăl său a fost avocat la Curtea de Apel din Paris, iar mama bibliotecară.
A urmat cursurile Şcolii superioare de fete „Adelina Desir” din Paris şi Institutul Sainte-Marie de Neuilly-sur-Seine.
Şi-a desăvârşit pregătirea intelectuală la Universitatea din Sorbona, unde a studiat filosofia, literatura şi matematica.
În 1929, a susţinut examenul de diplomă şi tot atunci l-a cunoscut pe Jean-Paul Sartre, reprezentant de seamă al existenţialismului francez.
Nu s-au căsătorit, dar au fost tovarăşi de viaţă şi de idei, simpatizând amândoi cu idealurile comuniste.
În perioada 1931-1943, a lucrat ca profesoară la Marsilia, Rouen şi Paris. Primul său roman a apărut în 1943, sub titlul „A venit şi a rămas”.
A călătorit mult în străinătate, atât în perioada studiilor, cât şi după aceea.
A vizitat America şi China, reportajele sale, cu un puternic accent critic, stârnind senzaţie.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a participat, alături de Jean-Paul Sartre, la mişcarea de rezistenţă.
Între 1970-1971, a condus revista radicalilor de stânga L’Idiot international.
Premiul Goncourt
În 1954, a primit Premiul Goncourt pentru „Mandarinii din Paris” un roman-cheie despre intelectualii francezi de stânga apropiaţi de J. P. Sartre.
Una dintre temele predilecte ale scrierilor sale este afirmarea femeii într-o societate dominată de bărbaţi.
În anul 1974, Simone de Beauvoir a fost aleasă preşedintă a Ligii franceze pentru drepturile femeilor, iar în 1983 a preluat conducerea unei comisii guvernamentale pentru „promovarea politicii culturale în rândul femeilor”. Către sfârşitul vieţii, temele romanelor sale au devenit bătrâneţea şi moartea.
Semnificativă în acest sens este cartea „Ceremonia de adio” (1981), al cărei subiect sunt ultimii ani de viaţă ai prietenului său Jean-Paul Sartre, care, mistuit de boală, avea să moară la 15 aprilie 1980.
Simone de Beauvoir a murit şase ani mai târziu, la 14 aprilie 1986.
Opera sa literară a fost răsplătită cu numeroase premii, pe care le-a respins ani de-a rândul cu consecvenţă şi încăpăţânare.
În 1975, a acceptat totuşi Premiul Ierusalim, urmat, în 1978, de „Marele premiu de stat pentru literatură europeană”.
Sursa: Agerpres
