Egumenul Ioan era din ţinutul Argeşului. S-a călugărit în Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung, unde în puţină vreme a ajuns preot şi egumen. Căci era iscusit părinte duhovnicesc al călugărilor şi credincioşilor şi bun iconom, cunoscut în toate satele din împrejurimi.
Şi a condus cuviosul arhimandrit Ioan 33 de ani marea lavră de la Horezu, asemănându-se atât Mariei, iubitor de cele sfinte, cât şi Martei, bun iconom.
Arhimandritul Ioan a condus mai întâi lucrările de zidire ale Mănăstirii Horezu (1692-1697).
Apoi a împodobit-o cu o frumoasă pictură, învrednicindu-se să fie şi el zugrăvit alături de familia marelui ctitor, voievodul Constantin Brâncoveanu.
A condus, de asemenea, lucrările de zidire ale bolniţei (1696) şi ale paraclisului, ctitorit prin dania soţiei evlaviosului domn.
A ajutat personal la zidirea Schitului Sfântul Ştefan, peste apa Horezului, ctitorită de Ştefan, fiul lui Constantin Brâncoveanu (1698), iar în partea de nord a mănăstirii a ctitorit personal Schitul Sfinţii Apostoli (1700), pe care apoi îl închină lavrei.
Cuviosul egumen Ioan a condus lucrările de zidire şi înnoire şi la alte mănăstiri, precum: Polovragi (1703); Surpatele (1706); paraclisul Mănăstirii Cozia (1710).
Călugărilor ce se nevoiau în bisericile zidite de el le cerea numai să-l pomenească la rugăciunile lor.
Cuviosul egumen Ioan şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, în vara anului 1726, fiind înmormântat de obştea mănăstirii în biserica voievodală.
Sursa: arhimandrit Ioanichie Balan, Patericul Românesc 1
