În anul 1692, a fost numit de către Constantin Brâncoveanu, domnul Ţării Româneşti între anii 1688 şi 1714, egumen şi ispravnic al ctitoriei sale de la Horezu, care atunci se zidea.
Egumenul Ioan era din ţinutul Argeşului. S-a călugărit în Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung, unde în puţină vreme a ajuns preot şi egumen. Căci era iscusit părinte duhovnicesc al călugărilor şi credincioşilor şi bun iconom, cunoscut în toate satele din împrejurimi.
Şi a condus cuviosul arhimandrit Ioan 33 de ani marea lavră de la Horezu, asemănându-se atât Mariei, iubitor de cele sfinte, cât şi Martei, bun iconom.
Arhimandritul Ioan a condus mai întâi lucrările de zidire ale Mănăstirii Horezu (1692-1697).
Apoi a împodobit-o cu o frumoasă pictură, învrednicindu-se să fie şi el zugrăvit alături de familia marelui ctitor, voievodul Constantin Brâncoveanu.
A condus, de asemenea, lucrările de zidire ale bolniţei (1696) şi ale paraclisului, ctitorit prin dania soţiei evlaviosului domn.
A ajutat personal la zidirea Schitului Sfântul Ştefan, peste apa Horezului, ctitorită de Ştefan, fiul lui Constantin Brâncoveanu (1698), iar în partea de nord a mănăstirii a ctitorit personal Schitul Sfinţii Apostoli (1700), pe care apoi îl închină lavrei.
Cuviosul egumen Ioan a condus lucrările de zidire şi înnoire şi la alte mănăstiri, precum: Polovragi (1703); Surpatele (1706); paraclisul Mănăstirii Cozia (1710).
Călugărilor ce se nevoiau în bisericile zidite de el le cerea numai să-l pomenească la rugăciunile lor.
Cuviosul egumen Ioan şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, în vara anului 1726, fiind înmormântat de obştea mănăstirii în biserica voievodală.
Sursa: arhimandrit Ioanichie Balan, Patericul Românesc 1
