Otto I fusese uns rege al Germaniei la Aachen, cu douăzeci și cinci de ani mai devreme.
Victoria sa asupra maghiarilor, la Lechfeld, în 955, pune capăt ultimei invazii barbare în Europa. Ea îi aduce lui Otto un imens prestigiu în rândul războinicilor și al clericilor occidentali, care se gândesc să reînvie pentru el titlul de împărat.
Neobositul Otto descinde apoi în Italia, salvându-l pe Papă de atacul unor feudali locali. Astfel, se poate încorona ca „Împărat și August” la Roma. Are 49 de ani.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Copia palidă a marelui imperiu
Otto merge astfel pe urmele lui Carol cel Mare, care se încoronase și el împărat al Occidentului, cu două secole înainte.
Fără infrastructură, nici administrație, în afara Bisericii, noul imperiu este o copie palidă a imperiului roman, dispărut cu 500 de ani înainte.
El ocupă Germania și Italia de Nord. Câteva decenii, mai târziu, relatează Hérodote, el anexează și regatul Burgund, adică bazinul Ronului și al Saonei.
Noul imperiu își va lua în curând numele de Sfântul Imperiu Roman, pentru a se deosebi de Imperiul Bizantin, ortodox.
Habsburg și Napoleon
În timpul Renașterii, titlul imperial revine familiei de Habsburg, astfel încât titulatura entității devine Sfântul Imperiu Roman Germanic.
Imperiul se va limita apoi la teritoriul Germaniei, iar împăratul său nu va mai avea o autoritate reală decât asupra posesiunilor ereditare ale Habsburgilor, la Dunăre.
Devenit pur onorific, titlul imperial va fi abolit pe 12 iulie 1806 de către Napoleon.
Otto I și succesorii săi nu au reușit să își sporească autoritatea, deoarece nu au avut șansa unei lungi succesiuni de parte bărbătească.
La fiecare vacanță a tronului, principalii baroni germani se strângeau pentru a desemna un titular. Ei profitau de ocazie pentru a-și negocia voturile și a-i smulge din puteri viitorului împărat în beneficiu propriu.
Astfel, Germania a trebuit să aștepte nouă veacuri pentru a deveni un stat național.
