Pentru viaţa lui duhovnicească, pentru blândeţea şi smerenia sa era iubit de toţi.
A fost ales episcop al cetăţii Sevastia, apoi în Veria Siriei şi, după ceva vreme, arhiepiscop al Antiohiei, în locul lui Eudoxie, care a devenit patriarh al Constantinopolului.
Se povesteşte că, după ce a intrat în cetate, antiohienii l-au primit cu atâta evlavie, încât mulţi dintre ei îşi botezau copiii cu numele lui.
Sfântul Meletie a fost alungat de eretici din scaunul episcopal, dar a fost rechemat în timpul împăratului Iulian Apostatul (361-363).
După ce noul împărat a îmbrăţişat credinţa păgână, acesta l-a exilat pe Sfântul Meletie, care s-a întors în Antiohia în timpul împăratului Iovian.
Următorul împărat, Valens, l-a izgonit și el pe arhiepiscopul Meletie. Dar şi de data aceasta Sfântul Meletie s-a întors în Antiohia, în timpul împăratului Graţian (373-383).
Sfântul Meletie a fost prieten cu Sfinţii Vasile cel Mare, Grigore de Nazianz, Ioan Hrisostom, Grigore de Nyssa şi alţi Părinţi. Sinodul al II-lea Ecumenic (381) de la Constantinopol l-a ales preşedinte.
Pe când explica dogma Sfintei Treimi, slujindu-se de mâna sa, arătând mai întâi Unimea cu un singur deget, apoi Treimea cu trei, din mâna ierarhului a ieșit deodată o văpaie luminoasă, care i-a înspăimântat pe eretici.
La același sinod, Sfântul Meletie l-a confirmat pe Sfântul Grigorie Teologul ca patriarh al Constantinopolului. Anterior, tot el îl hirotonise diacon pe Sfântul Vasile cel Mare și îl botezase pe Sfântul Ioan Gură de Aur.
Sfântul a trecut la Domnul în timpul desfăşurării lucrărilor Sinodului, în acelaşi an.
A fost îngropat în Biserica Sfinţilor din Constantinopol. După ceva timp moaştele sale au fost duse în Antiohia.
