Secretul femeilor normande, care a dus la ascensiunea din secolul al XI-lea

 

“În spatele fiecărui normand de succes se află o femeie de excepție”, pare să fi fost motto-ul secolului al XI-lea.

Lectorul pentru istoria normandă la Universitatea Christ Church din Canterbury, Leonie Hicks, prezintă în revista de istorie a BBC portretul a patru femei normande care au marcat cursul istoriei.

Gunnor, Emma, Matilda și Sichelgaita

Gunnor (950-1031) s-a căsătorit în anul 968 cu ducele Richard I al Normandiei, consolidând puterea ducală, într-un moment în care influența acestuia era concentrată la est de Rouen. Membră a regalității daneze, ea a contribuit la întărirea conexiunilor cu grupurile scandinave rivale.

Fiica ei și a lui Richard, Emma de Normandia (985-1052) s-a căsătorit în Anglia cu Ethelred al II-lea (“cel Nepregătit”), rege al englezilor, în 1002. A fost o alianță menită să asigure pacea în zonă în timpul unor atacuri continue ale vikingilor asupra coastei engleze, asta în condițiile în care normanzii ofereau refugiu în porturile lor corăbiilor vikinge. După moartea lui Ethelred în 1016, Emma s-a recăsătorit cu succesorul lui, Cnut.

Matilda de Flandra (1031-1083) s-a măritat cu ducele William al II-lea (ulterior Cuceritorul), asigurând noi aliați pentru granițele estice ale Normandiei.

O altă figură emblematică a acelor vremuri a fost Sichelgaita de Salerno (1040-1090), o prințesă lombardă, care prin căsătoria ei din 1058 cu Robert Guiscard, a impus supremația unei puteri normande în sudul Italiei, în a doua jumătate a secolului al XI-lea.

Rolul mariajelor aranjate

Gunnor, Emma și Sichelgaita s-au măritat cu bărbați care fuseseră deja căsătoriți și aveau și copii. Faptul că odraslele lor au moștenit prin testament dreptul politic de a urca pe tron a fost doar din meritul mamelor lor. Copiii lor au jucat un rol important, iar mariajele lor aranjate au contribuit la creșterea puterii și a influenței familiilor lor.

Sursele istorice o descriu pe Gunnor drept “o femeie plină de calități”. Înainte de mariaj a fost concubina lui Richard timp de mai mulți ani. S-au căsătorit după moartea primei soții, doar la presiunea opiniei publice. Ea devenise deja un consilier de nădejde pentru el.

Matilda este menționată într-un document aflat în biserica Sainte-Trinite din Caen. Ea este descrisă ca fiind “cea mai nobilă dintre regine, fiica lui Baldwin – cel mai energic și faimos conte din Flandra; și este cea mai faimoasă nepoată a lui Henric, rege al francezilor”. Matilda avea de partea sa dubla regalitate, atât prin mariaj cât și prin naștere.

Domnia inițială a lui William a fost marcată de incertitudine, el având doar 7-8 ani când tatăl său a murit în timpul unui pelerinaj. Fiind copil ilegitim, succesiunea nu avea să fie chiar blândă. Mariajul cu Matilda din 1051 a adăugat puțină legitimitate guvernării sale.

Sichelgaita este descrisă de Amatus de Montecassino, ca fiind “din familie nobilă, frumoasă la corp și foarte înțeleaptă”. Era fiica familiei regale de Salerno, iar prin mariajul cu Robert a format o alianță între fratele ei și soțul ei, care se duelau de multă vreme. Doar că tocmai ea a insistat ca Robert să preia puterea și în Salerno, oferind legitimitate și continuitate transferului de putere. Scenariul a fost aproape identic și pentru Emma, intențiile lui Cnut fiind similare încă de la urcarea pe tron în 1016.

Rolul bisericii

În timpul mariajelor și apoi ca văduve (doar Matilda a decedat înaintea soțului ei), cele patru femei și-au exercitat puterea în special prin patronajul asupra bisericii. Gunnar deținea teritorii în vestul Normandiei, în peninsula Cotentin, dar și biserica Mont-Saint-Michel. Mănăstirea Saint-Evroult se afla sub patronajul Matildei, în timp ce La Trinite din Caen a fost fondat de ea însăși, ca o oglindă la mănăstirea cu același nume al soțului ei din Saint-Etienne.

Emma a contribuit la biserica din Ely, dar și la catedrala din Winchester, capitala regală a Wessex, și în cele din urma și la Canterbury, toate acestea în conditiile în care familia lui Cnut era crestină de doar trei generații. Sichelgaita a sprijinit biserica din Montecassino, având o relația foarte apropiată cu preotul Desiderius.

Femeile erau implicate și în justiție. Matilda a fost rugată să intervină într-un proces în care o femeie Oringa era acuzată că și-a împrumutat contra cost bebeleșul unei alte femei, care își păcălea bărbatul că ar fi copilul lui doar ca să încaseze pensia alimentară.

Pentru cucerirea Angliei în 1066, Matilda a contribuit cu mai multe corăbii la flota invadatoare. Ea a jucat un rol activ în planificarea și succesul campaniei. Sichelgaita a avut rolul ei în activitățile militare ale soțului. A fost pe câmpul de luptă în timpul bătăliilor din Sicilia împotriva Imperiului Bizantin.

Dorința de a rămâne în istorie

Toate aceste femei și-au dorit să rămână consemnate în istorie. Gunnor a ordonat realizarea primelor documente literare despre istoria normanzilor. Emma a cerut să rămână consemnată versiunea ei despre evenimentele turbulente de la începutul până la mijlocul secolului al XI-lea și să beneficieze de un portret de femeie generoasă cu săracii, de partea văduvelor și iubită de ropriul popor.

Amatus, călugăr la Montecassino în mandatul lui Desiderius, a primit sarcina de a o descrie pe Sichelgaita, drept o femeie care a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor când a fost vorba despre soluționarea conflictelor dintre familia ei prin naștere și cea de pe urma mariajului.

Matilda a rămas în istorie prin intermediul epitafului și a cadourilor oferite bisericii La Trinite. Ea și-a oferit una dintre fiice, Cecilia, bisericii La Trinite, pentru a devenit maică. Ea a rămas într-o poziție propice pentru a asigura continuarea memoriei regale a mamei sale.