Astfel, se pune capăt vechii Confederații Helvetice, înființată în urmă cu 500 de ani. Neutralitatea sa, garantată de tratatele din Westfalia (1648), nu mai este decât o amintire.
În secolul al XVIII-lea, Confederația era constituită din treisprezece cantoane suverane. Acestea au toate prerogativele: să impună taxe, să întrețină armate, să bată monedă.
Orașele sunt prospere, cu foarte active sectoare bancar și de orologerie.
În spatele unei fațade de democrație, oligarhiile constituite de câteva familii de patricieni au confiscat puterea, mai ales în cantoanele Berna, Basel și Zürich.
Prin tratate, elvețienii beneficiază de privilegiul de a se stabili în Franța. Aceasta va avea ca efect o emigrație importantă, ceea e va face ca Revoluția Franceză să aibă un mare ecou în Elveția.
Când francezii încep Revoluția în 1789, țăranii elvețieni se răscoală împotriva vechilor privilegii feudale. În orașe, unde funcționa o cenzură aprigă, foile revoluționare circulă clandestin și se constituie cluburi revoluționare după modelul francez.
Și la Paris se creează un „Club helvetic”, iar în 1792, Etienne Clavière, originar din Geneva, devine ministru de Finanțe al Convenției.
Marat însuși este un medic din Neuchâtel.
În 1798, sub Directorat, trupele francez intră în Basel și Bienne. Prin insurecție populară, este proclamată o Republică Lemanică la Lausanne, pe 23-24 ianuarie 1798.
Scânteia se întinde rapid: răscoală țărănească la Basel, insurecție în cantonul Vaud…
Franța profită și anexează Mulhouse, regiunea Delémont și republica Geneva.
Directoratul, decis să abolească vechea Confederație, îl desemnează pe Peter Ochs, din Basel, să redacteze o constituție.
Prin noua lege fundamentală, capitala este stabilită alternativ la Aarau, Lucerna și Berna, este adoptat un drapel tricolor (verde, roșu, galben), elimină taxele vamale dintre cantoane, unifică monedele și unitățile de măsură.
Sunt create noi cantoane pentru a constitui entități cu statut identic și cu dimensiuni teritoriale comparabile, altele sunt regrupate…
Însă, în perioada 1800-1802, nu mai puțin de patru lovituri de stat vor zdruncina tânăra republică.
Primul Consul Napoleon Bonaparte pune capăt acestei experiențe de unitate abolind Republica și restaurând Confederația, în decembrie 1803, prin așa-numitul Act de Mediere.
