Nu este clar cum starea bărbatului i-ar fi afectat viața – deși echipa de cercetători a spus că este posibil să-i fi restricționat abilitățile fizice.
Scheletul Maliq – care a fost datat cu radiocarbon în jurul anului 4.620-4.456 î.Hr. – precedă următorul caz cel mai vechi cunoscut de osteoporoză cu aproximativ 4.800 de ani.
Mai mult, echipa a constatat că starea bărbatului este exact aceeași cu cazurile de osteoperoză autosomală dominantă observate astăzi.
Această stabilitate a bolii sugerează că este, de asemenea, puțin probabil să se schimbe în viitor. Studiul a fost realizat de paleopatologul Julia Gresky de la Institutul Arheologic German și de colegii ei.
„Un element în mare parte necunoscut al bolilor rare este istoria lor: când au apărut aceste boli pentru prima dată și au suferit modificări cu timpul?”, se întreabă cercetătorii.
„Studiile paleopatologice ale rămășițelor umane din situri arheologice pot oferi dovezi obiective, nepărtinitoare, ale originii și dezvoltării bolilor rare prin studierea urmelor bolii direct pe oase”, au adăugat ei.
Echipa a analizat rămășițele bărbatului – care au inclus atât oasele brațului superior, unul dintre cele două oase ale brațului inferior, cât și femurul – sub radiografii și tomografie computerizată (CT) ca la microscop.
Toate analizele au evidențiat semnele caracteristice ale osteoporozei – toate oasele fiind neobișnuit de grele și prezentând dovezi de rigidizare a țesuturilor, obliterarea cavității măduvei și evazarea distinctă a „secțiunilor gâtului” oaselor lungi.
