Savantul care a așteptat ceasul morții pentru a-și publica Opera

 

Pe 19 februarie 1473 se năștea la Torun, în Polonia, Nicolaus Copernic. În ciuda faptului că a fost unul dintre cei mai mari savanți din istorie, a murit într-un anonimat total.

Publicată abia în preajma morții sale, opera lui Copernic va transforma lumea și reprezentarea pe care o aveau oamenii despre ea.

Născut dintr-o mamă germană și dintr-un tată polonez, în Torun, un oraș hanseatic de pe Vistula care aparținuse până în 1466 ordinului Cavalerilor Teutoni, sub numele de Thorn, înainte de a fi integrat în regatul polonez. Acesta, sub dinastia Jagellonilor, se afla atunci la apogeu și rivaliza cu statele Europei Occidentale.

După studii la prestigioasa universitate Jagellona din Cracovia, Copernic devine călugăr la Frauenburg. Rasa monahală nu îl împiedică însă să străbată toată Europa.

Ca un veritabil erudit al Renașterii, Copernic se arată deschis către toate domeniile cunoașterii. Este deopotrivă teolog, medic, matematician, economist și, desigur, astronom, după ce a studiat această știință la Bologna.

Redactează un tratat important despre monedă și intervine în afacerile politice ale vremii sale, în special în lupta împotriva Cavalerilor Teutoni.

La solicitarea Papei, care dorea să reformeze calendarul, începe să studieze mersul planetelor și al Soarelui.

Copernic are serioase îndoieli asupra corectitudinii teoriei lui Claudius Ptolemeu, un astronom, matematician și geograf grec, care a trăit în secolul II d.Hr. Tratatul fundamental al acestuia, Almagesta, scris în jurul anului 141, a fost considerat până la Renaștere drept literă de lege a organizației cosmice.

Ptolemeu plasa Pământul în centrul universului, Soarele și planetele descriind cercuri complicate în jurul său.

Savantul polonez descoperă mai multe incoerențe în concepția ptolemeică și conchide că Soarele, nu Pământul, se află în centrul sistemului.

„După îndelungate cercetări, în fine m-am convins: Soarele este o stea fixă înconjurată de planete care se învârt în jurul lui și cărora el le este centru și lumină.”

Această teorie îl punea însă în contradicție cu concepția Bisericii Catolice, care plasa Omul și, în consecință, Pământul, în centrul universului.

Temându-se de fulgerele de la Roma și Wittenberg, centrul lutheranismului, aflat atunci în plină expansiune, Copernic așteaptă apropierea morții pentru a publica rodul cercetărilor sale, un tratat scris în latină, limba internațională a Renașterii: De revolutionibus orbium coelestium libri sex (Despre revoluția corpurilor cerești).

Nu uită să adauge o frumoasă dedicație Papei Paul al III-lea, revendicând dreptul la liberă exprimare.

Deși cu multe imperfecțiuni pe plan științific și în concepția sa despre un univers heliocentric, organizat în jurul Soarelui, tratatul lui Copernic se impune rapid.

Dincolo de revoluția pe care o produce în astronomie, el are un dublu efect salutar: îi eliberează pe oamenii de știință de prejudecățile lor teologice și îi determină pe teologi să se ferească de o interpretare prea literală a textelos sfinte.