Încercarea a avut loc acum aproape un secol pe Brocken, cel mai înalt pisc al munților Harz din Saxonia. Acest punct a fost în Evul Mediu teatrul sabaturilor vrăjitoreşti, şi e, după tradiţie, locul unde Satan se arată mai bucuros.
O investigaţie făcută în ramura germană a unor sectanţi care practicau, în vechime, sacrificiile umane, a stabilit că marele diavol îşi are reşedinţa pe Brocken şi că cel care posedă „cartea neagră” a d-rului Faustus, renumitul fizician alchimist, astrolog şi magician, care a trăit în secolul al XVI-lea, poate, urmărindu-i instrucţiunile, pot să ia contact cu Majestatea Infernului.
D-rul Faustus, un personaj real, a inspirat lui Goethe poemul dramatic „Faust”.
D-rul Faustus a lăsat un tratat de magie neagră care se afla la Biblioteca Naţională de Cercetări Psihice din South Kensington, Anglia.
Savanţii germani au cerut să li se împrumute volumul. Intenţia lor era să facă o încercare după toate regulile artei, pentru a dovedi întunecaţilor adoratori ai diavolului, prin inevitabilul greş al experienţei, cât de neîntemeiate le sunt credinţele.
Englezii le-au pus cartea la dispoziţie oferindu-le în acelaş timp colaborarea.
În căutarea țapului și fecioarei
Operațiunile au început cu 24 de ore înainte de ivirea lunii pline.
În acest ritual e nevoie de o fecioară şi de un ţap. Ambele elemente au fost procurate cu foarte mare greutate. Ţapul trebuie să fie negru ca smoala şi să n-aibă nici mai mult nici mai puţin de un an.
Găsind în cele din urmă animalul, au pornit în căutarea fecioarei, care să întrupeze inocenţa.
Au întâlnit în satele saxone un considerabil număr de fetişcane, care la început erau gata să primească rolul. Când li se explica însă că nu era vorba de vreo filmare, ci de o încercare de invocare a diavolului, refuzau hotărât onoarea ce li se făcea.
Se găsi în cele din urmă una cu destul curaj sau curiozitate, pentru a primi atribuţia.
„Cercul magic”
Savanţii au aprins un foc alimentat de conuri de pin, la lumina căruia au trasat cu alb „cercul magic”. Acesta trebuie să fie destul de mare pentru a cuprinde pe invocatorul diavolului, două ajutoare, fata şi ţapul.
În interiorul cercului, aranjate în forma a două triunghiuri înlănţuite, se pun diverse simboluri, iar înăuntrul circumferinței se pun lămpi alimentate de un ulei special.
Cele două ajutoare au grijă să menţină lămpile aprinse, reumplând cu ulei pe cele care au nevoie şi reaprinzând pe cele stinse, întrucât credinţa e că demonii şi spiritele rele, ce se strâng în jur, vor încerca să stingă luminile şi, dacă reuşesc, rup cercul magic, iar toţi cei care se găsesc înăuntru, cu excepţia ţapului, vor intra direct în infern.
După aprinderea lămpilor, fata introduce ţapul în centrul triunghiurilor unde-l priponește şi-l unge peste tot cu un amestec de sânge de liliac, asafoetidă, diverse flori uscate şi miere.
Când e bine uns, fecioara îl acoperă cu o pânză albă.
Savanţii cântă invocații și evocaţii latine, făcând gesturile prescrise. Fata privește cu atenție luna şi animalul. Imediat ce astrul se întunecă într-un anume mod, ea trebuie să tragă pânza de pe animal.
Şi atunci, lângă ţap, va apărea diavolul, sub forma unui tânăr de o excepţională frumusețe…
Cum minunea nu s-a întâmplat, savanții au răsuflat ușurați, mai ales că nu aveau și un Plan B…
Sursa: Rob. Stake, Realitatea ilustrată din 10 martie 1932
