Giuliano era conducătorul de facto al Republicii Florența, alături de fratele său, Lorenzo (foto). Ambii purtau titlul de „principe dello stato”. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu o veritabilă lovitură de stat – ratată – care va avea consecințe benefice uriașe pentru istoria Florenței și a lumii întregi.
Rivalitatea dintre cele două familii, Pazzi și Medici, era veche. Originari din Val d’Arno, o seniorie aflată între Pisa și Arezzo, Pazzii sunt mari nobili și latifundiari. În secolul XV, ei dețin numeroase proprietăți în Toscana Mai mult, este vorba de o familie care se bucură de mare trecere la Florența.
Strămoșul Pazzino de Pazzi este primul cavaler care a pătruns în Ierusalim, în 1099, cu prilejul primei Cruciade. Revenit la Florența, în 1101, a avut parte de o primire fastuoasă, iar familia sa a câștigat enorm din punct de vedere al renumelui și respectabilității. Pazzii sunt astfel, într-un fel, întruchiparea vechii aristocrații a Florenței. Bancheri și negustori ei adună de-a lungul secolelor o avere fabuloasă.
Instalată în Florența mai recent, familia de Medici a fost privită de Pazzi de la început ca niște intruși rivali. Cu atât mai mult cu cât originea lor era destul de modestă. De loc din regiunea Mugello, în Apenini, Medicii s-au mutat în Florența în secolul XIII, într-un moment în care republica se afla la apogeul gloriei și puterii sale, lansându-se în finanțe. Giovanni di Bicci a întemeiat banca Medici în 1397, care a făcut ca prestigiul noii familii să cunoascp o ascensiune rapidă.
Fiul acestuia, Cosimo de Medici, zis Cel Bătrân, care ajunge să fie privit de florentini drept Pater Patriae, s-a opus vechii oligarhii care deținea puterea în republică și a sfârșit prin a fi exilat la Veneția în 1433 de către Rinaldo Albizzi, șeful facțiunii oligarhice. Un an mai târziu, Cosimo cel Bătrân se întoarce laFlorența, își surghiunește la rândul său rivalul și devine gonfalonier, adică șeful guvernului.
Pentru Pazzi era prea mult: cum a putut o familie de origine modestă și lipsită de vechime, să se instaleze în inima patriciatului urban și să pună mâna pe putere?
Din acest motiv, Pazzii, în special capul familiei, Francesco Pazzi, pun la cale în 1478 o conjurație, având drept scop asasinarea lui lui Giuliano de Medici și a fratelui său, Lorenzo, care guvernau Florența la acel moment.
În acest complot, Pazzii și-au găsit un aliat puternic: Suveranul Pontif. Francesco della Rovere, ales Papă în 1471 cu numele de Sixt IV, faimos pentru nepotismul său (dar și pentru construirea capelei care-i poartă numele), urmărea să-i dăruiască nepotului său, Girolamo Riario, orașele Faenza și Imola, aflate pe teritoriul florentin. Or, Medicii nu doreau nici în ruptul capului să-și vadă teritoriile ciuntite, cu atât mai puțin în favoarea unui nepot al Papei, cunoscut pentru moravurile sale ușoare.
Sixt IV a căutat un sprijin intern în Florența și l-a găsit la Francesco Pazzi. Așa s-a născut conjurația. Aceasta s-a derulat în două etape.
Prima: Sâmbăta Mare, pe 25 aprilie 1478, când Francesco Pazzi plănuise asasinarea fraților Giuliano și Lorenzo la un banchet organizat la Villa Medici din Fiesole, aproape de Florența, pentru a sărbători primirea pălăriei de cardinal de către Raffaele Riario… nepotul Papei Sixt IV. În timpul banchetului, ce doi Medici trebuiau otrăviți.
Pazzii au fost invitați la sărbătoarea dată de rivali, dat fiind că recent avusese loc o căsătorie care lega cele două familii: Bianca de Medici, sora lui Giuliano și Lorenzo, se căsătorise cu Guglielmo de Pazzi.
Planul de asasinat cade, pentru că Giuliano de Medici, acuzând o stare de indispoziție, nu a participat la banchet.
A doua etapă: Duminica Paștilor, pe 26 aprilie 1478. Cardinalul Riario conducea mesa la Domul din Florența, Santa Maria del Fiore. Toți invitații de la banchetul de sâmbătă sunt poftiți și a doua zi la biserică. Lorenzo participă, însă fratele său, Giuliano, care se simte în continuare rău, rămâne acasă.
Bernardo Bandini, un negustor de vază, cel care trebuia să-l înjunghie, și Francesco de Pazzi merg acasă la Giuliano pentru a-l aduce la basilică, unde slujba deja începuse. Giuliano nu mai poate refuza. În timpul celui mai sfânt moment al Liturghiei, Euharistia, Bandini îi aplică lui Giuliano nouăsprezece lovituri de cuțit, iar gonfalonierul moare la scurt timp.
Lorenzo, rănit, dar protejat de un grup de prieteni, reușește să fugă, refugiindu-se în sacristia basilicii. Unul dintre fidelii săi, Francesco Nori, este ucis pentru a-l salva pe ultimul reprezentant al familiei de Medici. Conspirația eșuase.
Așa cum spuneam, consecințele au fost uriașe. Jacopo de Pazzi, care, în timp ce Lorenzo fugea din dom, merge la Seniorie, crezând că poporul florentin îl va sprijini să-l răstoarne pe ultimul Medici. Efectul a fost invers: florentinii, indignați de asasinat în cea mai sfântă zi a creștinătății, au început o vânătoare de conspiratori.
Jacopo de Pazzi reușește să fugă și anunță despre eșecul complotului trupele papale masate în jurul zidurilor Florenței. Acestea, temându-se de represalii, se retrag.
Ajuns într-un loc sigur, Lorenzo de Medici coordonează vânătoarea conjuraților. Francesco de Pazzi, creierul complotului, a fost spânzurat gol la o fereastră a Pallazzo Vecchio din Florența. Jacopo de Pazzi a fost prins câteva zile mai târziu și omorât, cadavrul său fiind aruncat în apele râului Arno. Bernardo Bandini, care reușise să fugă la Constantinopol, a fost găsit acolo de florentini, adus acasă și judecat un an și jumătate mai târziu, pe 29 decembrie 1479. A fost decapitat, iar cadavrul său a fost desenat de Leonardo da Vinci.
Lorenzo, furios, nu a făcut nimic pentru a calma populația. Toți membrii familiei Pazzi au fost arestați și exilați, iar bunurilor lor confiscate în beneficiul republicii.
Papa a reacționat într-o primă etapă, excomunicând întregul oraș, dar în fața fermității florentinilor a renunțat.
Prestigiul lui Lorenzo de Medici a ajuns uriaș, ceea ce i-a permis să-și consolideze puterea. Cunoscut mai ales pentru mecenatul și protecția pe care a acordat-o marilor artiști, el va rămâne în istorie drept „Magnificul”.
