Realizată într-un atelier oriental, sabia este de tip shamshir. „Are lama curbată, cu un tăiș și muchie netăioasă. Garda are extremitățile brațelor lățite, în formă de frunze cu nervuri. Mânerul, îmbrăcat în piele presată, are capul curbat, iar plăselele din lemn sunt țintuite cu nituri acoperite cu ornamente filigranate.
Teaca, din lemn, are ambele fețe acoperite cu plăci argintate, bogat ornamentate și este prevăzută cu un șnur de culoare roșie”.
Pe o parte a lamei se află o inscripție în limba turcă, indescifrabilă, iar în medallion este menționat anul Hegirei, 1175.
Pe cealaltă parte a lamei, între tughra sultanului și „corbul cu crucea în gură, aurit” cu litere chirilice („aurite și împletite cu flori”) a fost gravat numele „T. Vladim”.
Printr-un articol apărut în publicația „Columna lui Traian”, în anul 1872, istoricul Constantin D. Aricescu anunța că sabia lui Tudor Vladimirescu se afla în posesia lui C. A Rosetti, ministru al Cultelor în primele guverne numite după venirea în țară a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.
A. Rosetti susținea că deține sabia de la poetul Iancu Văcărescu, cunoscut simpatizant al revoluției de la 1821, căreia i-a închinat poemul „Glasul poporului supt despotism”, din al cărui conținut redăm, câteva versuri, potrivite, credem, în contextul împlinirii a 200 de ani de la „mișcarea de afirmare națională” care a pus capăt stăpânirii fanariote și „a deșteptat duhul national”:
„Răscoală-te, inima mea, din a răbdării boală! Grozav, grozav ai suferit, grozavă te răscoală! Să tremure, să tremure cumplita tiranie: Zdrobită azi în pulbere, pe loc să nu mai fie! Fiinţa ei şi numele în iad să se coboare! Şi-ai ei prieteni mult huliţi ca ea să se doboare! Drept îndreptând oricare drept poporu n-are pată; Minte-nţeleaptă mintea lui prin fapte se arată. Ai libertăţii fii sunt toţi sub steagu-I câţi se-adună, Toţi robii îşi rup fiarăle! Toţi bunii s-împreună”.
Poetul Iancu Văcărescu primise sabia de la un grămătic din cancelaria lui Tudor Vladimirescu, care la rândul său o avea de la căpitanul grec Iordache Olimpiotulcel care învinuindu-l pe Tudor de „legături ascunse cu turcii”, l-a ridicat pe conducătorul Adunării Norodului din tabăra de la Golești și l-a predat lui Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei, fiul fostului domnitor fanariot Constantin Ipsilanti.
Constantin D. Aricescu se îndoia însă de autenticitatea sabiei, considerând că Tudor Vladimirescu nu ar fi fost interesat de domnie și nu și-ar fi inscripționat numele, alături de stema Țării, pe vreun obiect. De-a lungul timpului însă, istoricii, pe baza unor argumente plauzibile, i-au contrazis ipoteza.
Ambițiile sociale ale lui Tudor îi sunt trădate de acumularea puterii financiare, de construirea unei cule la Cerneți, construcție fortificată boierească, de reprezentarea sa din pictura votivă pe lemn de la Biserica din Prejna (Mehedinți), datând din 1808, în care „Vladimirescu este văzut de zugravul sătesc în veșmintele pitorești ale epocii (în costumul de sluger, n.n.), cu ișlicul verde cu fundul roșu, îmbrăcat într-o dulamă tot verde și într-un contoș de culoare roșie ca și brâul care-l încinge și de care spânzură sabia, cu ceacșiri roșii și iminei galbeni în picioare, ținând în mâna stângă macheta lăcașului pe care-l ctitoriso”, și de atitudinea sa din perioada lunilor în care a deținut puterea la București, când a reprimat orice răscoală țărănească de jaf sau de răzbunare împotriva boierilor, negociind chiar cu aceștia, de a căror susținere avea nevoie și nu s-ar fi putut lipsi la „cârmuirea țării”.
Totodată, „ănvățat” și posedând darul scrisului, autor al unor scrisori și proclamații care „au o forță de expresie, o violență stăpânită și înălțătoare, care, chiar și astăzi, mai păstrează parfumul locului și mirosul de praf de pușcă”,
Tudor a semnat aceste documente cu numele de Theodor, formă prețioasă, bisericească.
Ar fi putut, conform istoricului Neagu Djuvara, ca un Karagheorghe sau ca un Obrenović să-și elibereze neamul și să creeze o dinastie, dar a avut soarta lui Masaniello.
La doi ani după apariția articolului prin care era adusă în atenție sabia celui „luat de tot norodul amărât și dosădit din pricina jefuitorilor, ca să le fie chivernisitor în treaba cererii dreptăților”, Constantin D. Aricescu, autorul primei lucrări consacrate revoluției de la 1821, primea de la avocatul craiovean Mihail T. Stătescu o informație cu privire la „adevărata” sabie a lui Tudor, ce se afla în posesia lui George Cacalețeanu, fiul maiorului Cacalețeanu, căpitanul tunarilor lui Vladimirescu (această sabie va fi furată unui urmaș al familiei Cacalețeanu, în timpul ocupației germane din timpul primului război mondial).
Istoricul nu excludea posibilitatea existenței a două săbii care să îi fi aparținut lui Tudor.
Sursa AICI
