Evenimentul Istoric > Articole online > S-a speriat până și Macron de islam: Vrea să creeze o ordine paralelă şi să nege Republica!
Articole online

S-a speriat până și Macron de islam: Vrea să creeze o ordine paralelă şi să nege Republica!

„Există în acest islamism radical (…) o voinţă revendicată de a afişa o organizare metodică pentru a încălca legile Republicii şi a crea o ordine paralelă a altor valori, a dezvolta o altă organizare a societăţii”, a adăugat şeful statului francez, care a apreciat că islamul este „o religie care trăieşte o criză astăzi peste tot în lume”.

„Eu vreau să nu existe nicio confuzie, niciun amalgam, dar forţa este de a constata că există un islamism radical care conduce la negarea Republicii”, a insistat Macron, citând în special „deşcolarizarea copiilor”, „dezvoltarea de practici sportive şi culturale” comunitare, „îndoctrinarea, negarea principiilor noastre, egalitatea bărbat/femeie”.

Preşedintele Franţei a anunţat, potrivit Agerpres mai multe măsuri cum sunt obligaţia oricărei asociaţii care solicită o subvenţie publică de a semna o cartă de laicitate, o încadrare consolidată a şcolilor private confesionale şi limitarea strictă a pregătirii şcolare la domiciliu.

Emmanuel Macron a apreciat totuşi că autorităţile au partea lor de responsabilitate în fenomenul de „ghetoizare” a cartierelor. „Am concentrat populaţii în funcţie de originea lor, nu am recreat suficient mix, suficientă mobilitate economică şi social”, a spus el.

Macron a anunţat că interdicţia asupra simbolurilor religioase, care afectează în special femeile musulmane care poartă eşarfe sau văluri, va fi extinsă şi la angajaţii din sectorul privat care furnizează servicii publice.

Statul va avea, de asemenea, puterea de a interveni acolo unde autorităţile locale fac concesii inacceptabile islamiştilor, a spus Macron, care a menţionat „meniuri religioase” în cantinele şcolare sau acces segregat la piscine.

Acest discurs, extrem de aşteptat şi amânat de mai multe ori, intervine într-un context dificil după atacul cu armă albă comis în urmă cu o săptămână de către un tânăr pakistanez la Paris, în faţa fostei redacţii a săptămânalului satiric Charlie Hebdo, care în ianuarie 2015 a fost ţinta unui atentat jihadist.

Un proiect de lege contra separatismului va fi prezentat la 9 decembrie în guvern, a precizat preşedintele Macron.

Registration

Aici iti poti reseta parola