Inginerul şi industriaşul George Mortimer Pullman s-a născut la 3 martie 1831 în Brocton, New York, dar s-a mutat cu familia la Albion, New York, unde a început studiile la şcolile locale.
La vârsta de 14 ani, a renunţat la şcoală şi s-a angajat ca funcţionar pentru un comerciant din ţară.
A lucrat o perioadă împreună cu tatăl său la mutarea caselor pentru lărgirea canalului Erie şi a învăţat tehnica de construire a noilor fundaţii.
În 1858, s-a mutat la Chicago, pentru a construi primul sistem complex de canalizare al naţiunilor americane şi a format, în acest sens, un parteneriat cunoscut sub numele de Ely, Smith & Pullman.
Oraşul Chicago era construit pe o mlaştină joasă, iar Pullman a participat la construirea de noi fundaţii care să susţină clădirile.
În 1860, Pullman a început să îmbunătăţească vagoanele de tren uzate pentru a facilita călătoriile pe distanţe lungi.
În 1865, după cinci ani de muncă, a luat naştere primul vagon modern de dormit, „Pioneer”, comercializat la preţul de 18.000 de dolari.
Acesta a fost comercializat ca obiect „de lux pentru clasa de mijloc”.
Doi ani mai târziu, din venitul adus de invenţia sa, Pullman a pus bazele propriei companii constructoare de vagoane de dormit.
În 1867, a finalizat primul său „hotel pe roţi”, numit „President”, dotat cu un loc de dormit, cu o bucătărie şi o sufragerie ataşată. În 1868, a lansat „Delmonico”, primul vagon de dormit cu restaurant.
Atât „President”, cât şi „Delmonico” şi, ulterior, vagoanele de dormit Pullman au oferit servicii de cea mai bună calitate.
Compania a angajat afro-americani liberi ca portari, hamali, chelneri, valeţi, animatori. Pullman devenind singurul angajator de afro-americani din America de după Războiul Civil.
În 1869, a cumpărat „Detroit Car Manufacturing Company”, iar în 1880 a achiziţionat 4.000 de acri (16 kmp), pe care şi-a construit oraşul numit Pullman, pentru muncitorii companiei sale.
În 1887, Pullman a proiectat şi a stabilit sistemul de „vestibuled train”.
În 1894, când cererea de fabricaţie a căzut, Pullman a redus locurile de muncă şi salariile şi a crescut orele de lucru în fabrica sa pentru a reduce costurile şi a păstra profiturile, dar nu a redus chiriile.
La 12 mai 1894, muncitorii au intrat în grevă.
Atunci când violenţa a izbucnit, au fost chemate trupele federale. Preşedintele companiei, George Pullman, a refuzat arbitrajul, iar preşedintele consiliului de administraţie, Eugene V. Debs, a cerut boicotarea naţională a vagoanelor Pullman.
Au urmat greve de susţinere în 27 de state.
În Chicago, la 8 iulie 1894, soldaţii au început să tragă în grevişti.
Până la sfârşitul lunii, 34 de persoane au fost ucise, greviştii au fost împrăştiaţi, trupele au fost retrase la 20 iulie 1894, instanţele de judecată au fost de partea proprietarilor de cale ferată, iar Debs a fost închis pentru sfidarea curţii.
Raportul comisiei prezidenţiale care a investigat incidentul l-a condamnat pe Pullman pentru refuzul de a negocia şi pentru greutăţile economice pe care le-a creat lucrătorilor din oraşul Pullman.
În 1898, Curtea Supremă din Illinois a forţat compania Pullman să cedeze dreptul de proprietate în oraşul Pullman, care a fost anexat oraşului Chicago.
La 19 octombrie 1897, a murit în urma unui atac de cord, la Chicago.
Compania Pullman a fuzionat în 1930 cu „Standard Steel Car Company” pentru a deveni Pullman-Standard, care a construit ultimul vagon de dormit, pentru Amtrak, în 1982.
După livrare, uzina Pullman-Standard a fost închisă.
În 1987, activele rămase au fost absorbite de către firma canadiană de transporturi „Bombardier”.
Sursa: Agerpres
