Distincţia a fost conferită pentru curajul şi demnitatea de care a dat dovadă, remarcându-se drept una dintre cele mai mari conştiinţe ale Rusiei secolului XX, şi pentru contribuţia avută la îmbogăţirea patrimoniului literaturii universale
La 13 decembrie 2000, scriitorul rus Aleksandr Soljeniţîn primea, în cadrul unei ceremonii la Ambasada Franţei de la Moscova, Marele Premiu al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice – Institutul Franţei, atribuit pentru „întreaga sa opera”.
„Aleksandr Soljeniţîn este unul dintre eroii luptei pentru adevăr al secolului care se apropie de sfârşit. Autorul cărţilor ‘O zi în viaţa lui Ivan Denissovici’ şi ‘Arhipelagul Gulag’ a contribuit la prăbuşirea totalitarismului sovietic dezvăluindu-i toate atrocităţile.
Istoricul, urmând acelaşi adevăr, a reluat în ciclul său de romane istorice, ‘Roata roşie’, adevărata istorie a Rusiei secolului al XX-lea”, se arăta în motivația francezilor.
Aleksandr Isaievici Soljeniţîn s-a născut la 11 decembrie 1918, la Kislovodsk, în zona de nord a Caucazului.
Tatăl său s-a înrolat ca voluntar în Primul Război Mondial, care tocmai izbucnise. A devenit ofiţer de artilerie pe frontul german, a luptat pe întreaga perioadă a războiului şi a murit în vara anului 1918, cu şase luni înainte de a se naşte viitorul mare scriitor.
În 1924, s-a mutat în oraşul Rostov, pe Don, împreună cu mama sa. Îşi dorea să studieze literatura, însă nu avea posibilitatea de a pleca la Moscova.
Astfel, s-a înscris la Universitatea din Rostov, unde a studiat matematica şi fizica, absolvind în 1941. Între 1939 şi 1941, pe lângă cursurile de matematică şi fizică, a studiat literatura prin corespondenţă la Universitatea de Stat din Moscova.
S-a înrolat în cel de-Al Doilea Război Mondial, a devenit căpitan de artilerie şi a fost decorat de două ori. A intrat alături de Armata Roşie în estul Prusiei în ianuarie 1945, devenind, astfel, martorul omorurilor şi distrugerilor sistematice.
Poemul epic „Nopţi prusace”, pe care l-a scris mai târziu, a avut la bază acele experienţe.
La 9 februarie 1945, pe când se afla în Prusia Orientală, a fost arestat, fiindu-i interceptată corespondenţa în care critica regimul stalinist.
Prima parte a sentinţei sale a petrecut-o în mai multe lagăre de muncă. Apoi, în 1946, a fost transferat „într-o închisoare special”, unde oamenii de ştiinţă arestaţi erau puşi să facă muncă de cercetare în folosul sovieticilor.
În 1950, a fost trimis la muncă în noile „lagăre speciale! în care erau închişi prizonierii politici.
În localitatea Ekibastuz din Kazahstan, Aleksandr Soljeniţîn a fost miner şi zidar, perioadă care se regăseşte în volumul „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici” (scris în 1959 şi publicat abia în 1962).
După opt ani, în martie 1953, a fost trimis în exil în regiunea Kok-Terek din sudul Kazahstanului. Pe toată perioada exilului a predat matematica şi fizica la o şcoală primară.
A continuat să scrie în secret. Reabilitat în 1956, i s-a permis să se stabilească la Ryazan, unde a fost profesor de matematică.
După o perioadă în care cenzura politică a scăzut în intensitate, în 1962, pentru prima dată, i-a fost publicată, într-un periodic literar „Novîi Mir”, nuvela „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici”, care l-a adus în atenţia criticilor şi cititorilor din întreaga Uniune Sovietică şi, în curând, din întreaga lume.
Aleksandr Soljeniţîn a reuşit să publice, între 1963 şi 1966, doar patru volume. În cele din urmă toate lucrările i-au fost supuse cenzurii.
În 1965, în urma unei percheziţii i-a fost confiscat manuscrisul „Primul cerc”, dar a reuşit să îl publice alături de „Pavilionul Canceroşilor”, în 1968, în Occident, fapt ce i-a întărit faima de oponent al politicilor guvernamentale sovietice.
I-a fost acordat în 1970, Premiul Nobel pentru Literatură „pentru forţa etică cu care a urmărit tradiţiile esenţiale ale literaturii ruse”.
Acest fapt a fost denunţat de Uniunea Sovietică ca un act politic ostil. Scriitorul rus a refuzat să meargă la ceremonia de la Stockholm, de teamă că nu i se va permite să se reîntoarcă în ţară, discursul fiind citit de secretarul permanent al Academiei suedeze, Karl Ragnar Gierow.
Patru ani mai târziu, în cadrul aceluiaşi banchet, Aleksandr Soljeniţîn şi-a susţinut discursul de primire a acestui premiu.
În 1973 a publicat, în Franţa, prima parte din romanul „Arhipelagul Gulag” (în care prezintă într-o manieră literar-istorică sistemul închisorilor şi lagărelor din Rusia din perioada 1917-1953).
Cartea a cunoscut faima internaţională, însă a înfuriat autorităţile sovietice. Celelalte două volume au apărut în 1974 şi 1976.
„Gulag”, devenit substantiv comun ca urmare a impactului cărţii scriitorului rus, reprezintă abrevierea sintagmei „Glavnoe Upravlenie Lagherei” – ”Direcţia Principală a Lagărelor”, la alcătuirea căreia scriitorul lucrase intens şi în secret, în perioada 1958-1968.
Soljeniţîn a fost arestat, din nou, în 1974, acuzat de trădare şi trimis în exil. După o perioadă petrecută în Elveţia, s-a stabilit, în 1976, împreună cu familia, în SUA, la Cavendish, Vermont.
Prăbuşirea sistemului comunist în 1989 a determinat publicarea integrală, pentru prima oară, în 1990, a lucrării „Arhipelagul Gulag” şi în Uniunea Sovietică, iar preşedintele de atunci, Mihail Gorbaciov, i-a ridicat, prin decret prezidenţial, acuzaţia de trădare şi i-a redat cetăţenia sovietică.
A revenit în ţară abia în vara lui 1994, punând astfel capăt exilului de 20 de ani. În acelaşi an a apărut volumul „Chestiunea rusă la sfârşit de secol XX”, şi s-a întâlnit cu preşedintele Boris Elţîn.
Soljeniţîn a fost ales, în mai 1997, membru al Academiei Ruse de Ştiinţe. Totodată, a fost instituit Premiul „Aleksandr Soljeniţîn” pentru literatură.
În 2001-2002 a publicat documentarul istoric „Două secole împreună”, consacrat relaţiilor dintre evrei şi ruşi, care a atras noi ostilităţi şi le-a radicalizat pe cele mai vechi.
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a acordat, la 12 iunie 2007, Premiul de Stat pentru întreaga activitate în domeniul umanitar.
Potrivit declaraţiei soţiei scriitorului, Natalia Soljeniţîna, Aleksandr Soljeniţîn, a considerat acest premiu „o expresie a aprecierii muncii sale de o viaţă”.
Aleksandr Soljeniţîn a murit la 3 august 2008, la domiciliul său din Moscova.
Sursa: Agerpres
