„Doamne! Sigurul Tău Iubit Fiu a fost trimis de Tine ca să se jertfească pentru mântuirea oamenilor. În iubirea Sa, El ajunse anatema, pentru ca să sfințească munca săracului, ajunse prada morții, pentru ca să dea viață și libertate oamenilor. Tu ești același Dumnezeu: biruința și libertatea sunt în mâinile Tale, izbăvește pe acest popor care moare, ca să facă să trăiască pe apăsătorii lui. Scapă-l de abuzurile care se fac cu așezămintele și chiar cu virtuțile sale, izbăvește-l de abuzul clăcii, de ticăloasa iobăgie pe care n-au cunoscut-o părinții noștri, de podvada drumurilor și a șoselelor, de aceste munci ale Faraonilor, de orice prigonire, de orice silnicie și de toată nedreptatea.
Mângâie, Doamne, pe un popor zdrobit de suferință, scoală și fă știut lumii că ești Dumnezeul celor harnici și al oricărui om ce se apropie de Tine prin muncă, singura rugăciune pe care Tu o binecuvântezi și o asculți. Arată că ești Tatăl sărmanilor, al orfanilor și al văduvelor. Mângâietorul celor asupriți. Noi numai numele Tău îl chemăm și nu cerem ca lege decât numai Evanghelia Ta. Fiul Tău a făgăduit celor asupriți dreptate, celor flămânzi pâine, celor deznădăjduiți mângâiere. Redă copiilor Tăi bunurile și pâinea lor, după dreptatea Ta. Duhul Tău de mângâiere și de dreptate să le lumineze sufletele”.
După ce a fost citită Proclamaţia, Popa Șapcă a sfinţit steagurile revoluţionare.
Revoluţia a reuşit să preia controlul țării pe o perioadă de trei luni de zile, între 11 iunie şi 13 septembrie. La 27 septembrie 1848, mitropolitul Nifon s-a adresat oficial autorităţilor judeţului Dolj, unde tot el îl numise pe popa Șapcă egumen al Mănăstirii Sadova, şi a cerut arestarea acestuia, "cel ce întâi a blagoslovit steagurile revoluţionare la satul Islaz şi carele de către desfiinţatul guvern revoluţionar s-a şi orânduit igumen la Mănăstirea Sadova din judeţul Dolj, în locul legiuitorului igumen ce se afla acolo, spre recunoştinţă că luase parte la acele tulburări".
Popa Şapcă a fost închis câteva săptămâni bune în arestul Mitropoliei de la Bucureşti, unde a fost supus la mai multe interogatorii. Pe 11 noiembrie 1848, părintele Şapcă a fost mutat din ordinul generalului Luders în arestul Mănăstirii Văcăreşti, alături de alţi capi ai revoluţiei paşoptiste. La Văcăreşti, popa Radu Şapcă a rămas până în primele zile ale lunii iulie 1849. La 8 iulie, părintele a fost escortat de autorităţi peste Dunăre şi a fost dat în mâna turcilor, care l-au dus în surghiun la Muntele Athos.
A urmat exilul la Bursa, unde a fost nevoit să trăiască din mila celorlalţi emigranţi, neavând nici un venit cu care să se întreţină. Abia în anul 1855, părintele a primit acordul domnitorului Barbu Ştirbei pentru a reveni în ţară.
A trecut la Domnul la 3 iulie 1876, la vârsta de 81 de ani, fiind înmormântat în cimitirul Mănăstirii Brâncoveni, la care a slujit în ultima parte a vieții.
Sursa Rugăciunii: „Glasul Bisericii” nr. 5-6 din 1951
