Așa începe una dintre cele mai romanești drame din istoria marinei. Ea ilustrează duritatea cu care Angliei acelei epoci și exercita hegemonia asupra mărilor: „Britannia, rule the waves…”
Cu doi ani mai înainte, în decembrie 1787, corabia părăsea portul englez Spithead având la bord un echipaj de 44 de oameni, îndreptându-se spre Tahiti, apoi către Antile.
Este un vas care transportă cărbune, cu trei catarge, cu vele pătrate, Bethya, care a fost reamenajat și rebotezat Bounty (Generozitate).
Scopul călătoriei este să culeagă puieți de arbori de pâine din Tahiti și să-i ducă în Jamaica, unde britanicii intenționează să-i cultive pentru a hrăni cu bani mai puțini sclavii de pe plantații.
Misiunea i-a fost încredințată unui locotenent de 33 de ani, William Bligh. Al patrulea ofițer, Fletcher Christian, avea la activ trei traversări alături de Bligh.
La scurtă vreme de la plecare, acesta i-a oferit prietenului său funcția de secund, ignorând numirea oficială a lui John Fryer de către Amiralitate.
Aceasta va fi prima cauză a disensiunii de la bord.
Vasul se îndreaptă spre vest pentru a ocoli continentul american pe la Capul Horn. Însă, după mai multe săptămâni de furtună, căpitanul decide să schimbe itinerarul, îndreptându-se spre Capul Bunei Speranțe, în sudul Africii.
Acolo, însă, o nouă problemă: lipsa vântului obligă echipajul să remorcheze corabia cu bărcile cu vâsle.
Condițiile grele ale călătoriei și lipsa disciplinei determină căpitanul să îi supună pe membrii echipajului la pedepse corporale brutale.
În sfârșit, după zece luni de traversare, Bounty ajunge în Tahiti, unde este primit cu căldură de băștinași. Și mai ales de băștinașe.
Plecarea din Tahiti, după câteva săptămâni petrecute pentru culegerea faimoșilor puieți de arbori de pâine, dar și în brațele tahitiencelor, se dovedește dificilă.
Odată ajuns în larg, William Bligh reinstituie obișnuita disciplină draconică de la bordul vaselor engleze.
Însă aceasta nu mai este suportată de marinarii voluntari. O parte dintre ei declanșează o revoltă, cu sprijinul lui Fletcher Christian, unul dintre cei mai nostalgici după farmecul băștinașelor. De altfel, acesta se și căsătorise cu una dintre ele.
În urma revoltei, căpitanul Bligh și optsprezece dintre marinari care îi rămăseseră loiali, sunt abandonați într-o șalupă lungă de cinci metri, în mijlocul Pacificului.
Cu ajutorul unui sextant și al unui ceas de buzunar, fără hartă și busolă, Bligh reușește să ducă barca până în Timor, în Indiile Orientale Olandeze.
Căpitanul se întoarce în Marea Britanie, pe 15 martie 1790, raportând revolta Amiralității.
Pe 7 noiembrie 1790, corabia Pandora, sub comanda căpitanului Edward Edwards, este trimisă să găsească vasul Bounty și pe răsculați. Ajuns în Tahiti pe 23 martie 1791, găsesc 14 răsculați, însă Bounty cu grosul revoltaților fugise de frica justiției britanice.
În final, după o adevărată epopee, în fața justiției britanice ajung doar zece răsculați, dintre care trei sunt executați prin spânzurare.
Achitat pentru că a pierdut nava, Bligh își continuă cariera navală și ajunge până la rangul de viceamiral.
Fletcher Christian cu grosul revoltaților se stabilesc pe insula Pitcairn.
