Cu doar 55 la sută din electorat, cea mai scăzută prezență la vot din 1948, Nixon a condus în toate statele, cu excepția statului Massachusetts, luând 97 la sută din voturile electorale.
În timpul campaniei, Nixon s-a angajat să aducă „pacea cu onoare” în Vietnam. Ajutat de potențialul unui acord de pace în negocierile în curs de desfășurare de la Paris și de creșterea economiei americane, Nixon l-a învins cu ușurință pe McGovern, un pacifist sincer al cărui partid era zguduit de mai multe probleme divergente, dintre care cel puțin opiniile extreme ale lui McGovern asupra războiului au contat enorm. McGovern spusese în timpul campaniei: „Dacă aș fi președinte, mi-ar lua douăzeci și patru de ore și o semnătură pentru a pune capăt tuturor operațiunilor militare din sud-estul Asiei”.
El a spus că va retrage toate trupele americane în termen de 90 de zile de la preluarea mandatului, indiferent dacă prizonierii de război americani au fost eliberați sau nu.
Pentru mulți americani, inclusiv mulți democrați, poziția lui McGovern echivala cu capitularea totală în Asia de Sud-Est. Având în vedere această alternativă radicală, Nixon părea o alegere mai bună pentru majoritatea votanților.
Aproape neobservată în timpul campaniei prezidențiale a fost arestarea a cinci bărbați legați de comitetul de realegere al lui Nixon, care au pătruns în sediul național al Partidului Democrat din complexul de apartamente Watergate din Washington, DC.
Scandalul Watergate s-a dovedit în cele din urmă a-i fi fatal președintelui Nixon, care și-a dat demisia în august 1974.
Sursa AICI
