I se spunea Lise sau Élise Sergent și a fost o celebră dansatoare și curtezană din ultimii ani ai monarhiei din iulie.
Însă, în istorie a intrat cu porecla de Regina Pomaré, împrumutată de la Regina din Tahiti, Pōmare IV.
Prin intermediul părinților, a fost legată de mică de lumea muzicii și a divertismentului: tatăl ei a fost un colaborator apropiat al familiei Franconi încă din 1810, mai întâi dirijor și apoi compozitor oficial la Cirque-Olympique.
Mama lui Élise era fiica lui Henri Franconi, care a fost și nașul viitoarei Regine Pomaré.
Élise a fost plasată foarte devreme într-un internat unde a primit o educație atentă, învățând pianul, cântând și călărind.
La vârsta de 15 ani, s-a întors să locuiască cu părinții ei pe strada du Faubourg-du-Temple.
Fuga de acasă
Doi ani mai târziu, însărcinată cu un prieten de familie, a fugit de acasă, de teama reacției tatălui ei, pentru care onoarea familiei era mai mult decât sacră.
A petrecut iarna 1842-1843 în condiții grele, cazată într-o mică cameră de hotel pe care a ocupat-o gratuit în schimbul treburilor casnice.
Slăbită de frig și malnutriție, probabil că atunci a făcut tuberculoză, boală care o va ucide câțiva ani mai târziu.
Copilul ei a murit la câteva luni după naștere. Foarte educată și provenind dintr-un mediu relativ bogat, Élise era reticentă să lucreze „cincisprezece ore pe zi pentru o bucată de pâine”.
Prin urmare, este atrasă de viața mai ușoară de prostituată, pe care o împărtășește pentru o vreme cu Elvire Bonzé, viitoarea ei parteneră de dans și rivală, cunoscută sub numele de Rose Pompon.
În perioada când practică prostituția, se gândea să se retragă la o mănăstire și, potrivit lui Céleste Mogador, voia să se sinucidă.
Începutul celebrității
A început să participe la baluri publice în 1843 și și-a creat o mică reputație de dansatoare la Grande-Chaumière, sub numele de Rosita.
În mai 1844, Élise a făcut senzație la balul Mabille, nou renovat, în timpul unei seri dedicate polcii, noul dans la modă în Paris.
Admiratorii i-au dat pe loc porecla Regina Pomaré.
Aspectul ei plin de mândrie, tenul ei întunecat și părul des și negru evoca aspectul exotic atribuit reginei din Tahiti.
Ziarele au publicat articole elogioase despre talentul ei. Jurnalistul Charles de Boignes scrie despre ea în Constitutionnel pe 6 iunie, urmat, pe 26 august, de Théophile Gautier.
Numeroasele broșuri despre balurile publice pariziene publicate în 1844 și 1845 oferă un loc principal noii grădini Mabille și „reginei” sale, reflectând eforturile intense de publicitate făcute de Victor Mabille pentru a-și promova gradina fermecată.
Gustave Bourdin i-a dedicat o broșură ilustrată de 63 de pagini, Voyage around Pomaré.
